[duminică, 30 octombrie]
SECȚIUNEA II
Liderii de la Conferința din Indiana au promovat mișcarea pe tot parcursul conferinței lor. Ei credeau că Duhul Sfânt era revărsat pentru pregătirea celei de-a doua veniri a lui Hristos. Ei credeau că primesc „darul limbilor” și un „trup sfințit”. Ei credeau că Îl urmau pe Isus în trecerea lor prin propria experiență de tip „Grădina Ghetsimani”. Liderii credeau că împlinesc Biblia și citau versete din ea și declarații ale lui Ellen White.
Serviciile de închinare din Indiana erau însoțite de fenomene fizice interesante. Poate că ați văzut videoclipuri cu oameni „străpunși în Duhul” într-o biserică penticostală. În anumite privințe, este un lucru asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în Indiana, când muzica ajungea în momentele cele mai incitante.
Dacă ați fi un creștin dedicat care vrea să-L urmeze pe Isus, este posibil să vă doriți să aveți mai multă credință și „experiența din grădină”. Încercând să câștige această „experiență din grădină”, despre care credeau că le va da un „trup sfințit”, oamenii au venit la întâlniri. Programul includea rugăciune, muzică instrumentală zgomotoasă și predicare. Oamenilor li s-a spus să caute o experiență de senzație, demonstrativă. Tobele și tamburinele ajutau la acest lucru. Uneori, un ascultător cădea prosternat la podea. După aceea, era dus la platformă, unde un grup mic de oameni se adunau și strigau: „Slavă lui Dumnezeu!”, în timp ce alții se rugau sau cântau. Când această persoană devenea din nou conștientă, declara că a trecut prin „experiența grădinii” – avea „trup sfințit” și „darul limbilor!”
Dar această mișcare a luat sfârșit la scurt timp după ce Ellen White a expus-o la întâlnirile Conferinței Generale din 1901. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi avertizat că acest tip de experiență va reveni, am fi putut crede că era o problemă deja rezolvată. Să observăm, totuși, detaliile profeției.
În primul rând, se va întâmpla chiar înainte de încheierea timpului de probă. „Domnul mi-a arătat că lucrurile pe care le-ați descris vor avea loc chiar înainte de încheierea timpului de probă. Vor avea loc tot felul de manifestări ciudate. Vor fi strigăte, muzică, tobe și dans. Simțurile ființelor raționale vor fi atât de confuze, încât nu se va mai putea avea încredere în ele pentru luarea unor decizii corecte. Iar faptul acesta va fi considerat a fi lucrarea Duhului Sfânt” („Solii alese”, vol. 2, pp. 50, 51)
Ce este „încheierea timpului de probă”? Un exemplu de încheiere a timpului de probă a avut loc pe vremea lui Noe. Cu mult devotament, Noe a lansat ultimul său apel la adresa oamenilor, pentru ca aceștia să intre în corabie. După aceea, Noe și familia lui au intrat în corabie și un înger a închis ușa, și nimeni din afară nu a mai putut intra. Șapte zile mai târziu a venit potopul (vezi Geneza 7:10,16). Poate că unii oameni au crezut că vor mai putea intra în corabie dacă va ploua, dar era prea târziu.
Într-un mod asemănător, încheierea timpului de probă pentru oameni va avea loc cu puțin timp înainte de venirea lui Isus. Va avea loc o ultimă invitație făcută oamenilor, îndemnându-i să păzească Sabatul sfânt, să evite semnul fiarei și să scape de ultimele șapte plăgi înfricoșătoare. Muzica sacră și predicarea atentă îi vor ajuta pe oameni să ia decizia de a-L urma pe Hristos.
Dar Satana vrea să-i împiedice pe oameni să ia o astfel de decizie și va interveni cu un mesaj contrafăcut, însoțit de muzica pe care a inspirat-o – o muzică zgomotoasă, ritmată. Ascultătorii confuzi și amăgiți vor crede că are loc revărsarea Duhului Sfânt, dar în realitate va fi vorba de un spirit necurat. Când vor cădea plăgile, va fi prea târziu pentru pocăință.
În al doilea rând, muzica malefică se va face auzită la întâlnirile adventiste. „Decât să faceți lucrarea care mi-a fost arătată că a avut loc în adunările noastre de tabără din ianuarie, ar fi fost mai bine ca închinarea adusă lui Dumnezeu să nu fi fost însoțită niciodată de muzică” („Solii alese”, vol. 2, p. 51). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)