[marți, 25 octombrie] Uniți de adevăr

Aici s-a întâmplat că, în contextul alegerilor din biserică, trei adventiști s-au opus public unui plan care fusese urmat timp de mai mulți ani.

Unul dintre bărbați a spus: „Cred că ar trebui să vorbim public, ca într-o grupare parlamentară sau ca la o întâlnire politică. Lăsați să voteze toți să vedem cine obține cel mai mare număr de voturi.” Un altul a spus: Dacă aveți de gând să aveți un comitet, ei bine, eu nu cred în asta, deoarece înseamnă că puterea aparține unui singur om.” După aceea am primit o mărturie din partea sorei White, în care spunea că nu aceasta era calea de urmat, ci mai degrabă, la alegerea comitetelor, trebuie să fie luate în considerare cu atenție și rugăciune cele necesare, precum și calificările persoanelor, iar apoi, după ce frații se consultau, să fie propuse nume.

Numai că acești bărbați au continuat să-și susțină opiniile într-o manieră agitată, dând cu greu ocazia fratelui sau sorei White să intervină. În observațiile lor, acești bărbați au tot spus că nu cred în „puterea unui singur om”. În cele din urmă, fratele White a obținut cuvântul și i-a spus calm liderului celor trei: „Văd că nu crezi în puterea unui singur om, decât dacă tu poți fi acel singur om.”

Pe data de 13 martie, am început întâlnirile în școala din Red Banks, la aproximativ 10 km vest de Red Bluff. Domnul Wilkins, un om necredincios cu funcția de contabil într-o mare companie comercială, suferea de tuberculoză. Cu câteva săptămâni mai devreme, mama lui, doamna Horne, care locuia în Baltimore și era foarte preocupată de sănătatea lui, a venit să-l viziteze. Pe drumul de la Chicago la Sacramento, a mers în același vagon cu fratele și sora White. Sora White îi dăduse copii după lucrările despre sănătate, precum și câteva sfaturi despre cum să se îngrijească de fiul ei. Fiul a citit lucrările, a pus principiile în practică și a avut parte de mari beneficii. Când a văzut anunțul cu întâlnirile pe care le organizam la tribunal, a spus: „Mamă, mă întreb dacă bărbatul ăsta nu este cumva o persoană în legătură cu doamna White. O să merg la această întâlnire să văd și, dacă e de aceeași credință cu ea, o să-l rog să mă însoțească acasă.” Am început să vizitez frecvent această familie, iar ei au participat la toate adunările de la tribunal.

Pe data de 13 aprilie, am avut privilegiul să botez cinci candidați în râul Sacramento, la 5 km sud de Red luff. Printre aceștia se numărau mama Horne și fiul ei, domnul Wilkins. Câtorva dintre oponenții noștri, care ne acuzaseră că dezbinăm familiile, domnul Wilkins le-a răspuns: „Pe noi nu ne-a dezbinat. Mama mea era metodistă, soția mea baptistă, iar eu eram necredincios. Nimic nu-mi producea o plăcere mai mare decât să intru cu ele în discuții religioase contradictorii. Înainte de întâlniri, familia noastră era compusă din trei personalități independente, dar acum suntem una singură în credință.”

La consiliul Conferinței din California din primăvara anului 1873, s-a luat decizia ca în timpul verii să fie organizate întâlniri de corturi în Napa Valley, prima urmând să aibă loc în orașul Napa, iar a doua, în St. Helena. După acestea, urma să fie organizată o întâlnire de tabără de toamnă la Yountville, la jumătatea distanței dintre Napa și St. Helena. Am început provocarea din Napa cu un cort nou, circular, de 18 m, pe data de 24 mai și am continuat până pe data de 27 iulie. Patruzeci de persoane au luat hotărârea să urmeze adevărul; în plus, a fost obținută clădirea vechii școli, pentru organizarea serviciilor de Sabat.

Pe data de 30 iulie, am început întâlnirile în St. Helena, acestea continuând până pe data de 14 septembrie. În ultimele două zile a avut loc o dezbatere despre Sabat între fratele Cornell și profesorul Martin din Woodland. Fiind un apropiat al acestuia din urmă, fratele McCorkle, un pastor local, a cerut să fie făcute donații pentru cheltuielile de călătorie ale profesorului Martin. Publicul a vrut să facă o colectă și să o împartă între cei doi, dar fratele McCorkle nu a fost de acord cu acest lucru. El a spus: „Din moment ce nu a fost luată nicio decizie cu privire la dezbatere, sugerez să punem o pălărie de fiecare parte a mesei i să-i lăsăm pe cei din public, pe măsură ce timpul trece, să pună în pălăria fiecărei părți o contribuție personală, în funcție de perspectiva proprie asupra subiectului.” Proprietarul cortului ne-a spus că în pălăria profesorului Martin s-au adunat aproximativ 2,50 dolari, iar în cea a fratelui adventist Cornell, aproape 30 de dolari.