[duminică, 16 octombrie]

SECȚIUNEA II

Am văzut până acum că muzica și laudele trebuie să vină dintr-o inimă supusă lui Dumnezeu; în caz contrar, nu este acceptată. Cântăreții aroganți, liderii de cor temperamentali și soliștii îmbrăcați necorespunzător sau indecent Îi oferă lui Dumnezeu laude pe care El nu le va primi până când inimile lor nu vor fi schimbate.

Cum ar fi dacă serviciul divin ar fi ținut fără niciun pic de muzică, adică fără cântări, fără imnuri, fără vreo muzică specială? Închinarea ar putea avea loc în continuare, dar s-ar pierde ceva din puterea influentă a ei. Dumnezeu vrea ca serviciile noastre de închinare să includă muzică bună. Din acest motiv, cartea cea mai lungă din Biblie este Psalmii – cartea imnurilor pentru sanctuar.

Muzica este un dar de la Dumnezeu. „Muzica este de origine divină” (The Voice în Speech and Song, p. 424). A existat dinainte de creația acestei lumi și va exista în ceruri după ce cei răscumpărați vor părăsi lumea aceasta (vezi Iov 38:4-7; Apocalipsa 14:1-3). Cu toate acestea, la fel ca în cazul majorității binecuvântărilor lui Dumnezeu, Satana a venit cu o contrafacere. Vrem să fim atenți ca toată muzica noastră să fie pe placul lui Dumnezeu, atât în stil, cât și în felul în care este utilizată.

Bineînțeles, predicarea Cuvântului și nu muzica trebuie să fie în centrul închinării noastre. Isus ne dă propriul exemplu de urmat. Închinarea Lui se centra pe predicarea Cuvântului. În Scriptură stă scris: „El le vestea Cuvântul” (Marcu 2:2). Oamenii care Îl ascultau pe Isus știau că în cuvintele Sale se găsea o putere aparte. Aceștia erau inspirați de învățătura Sa sinceră și curată. Câteodată Își acompania învățătura cu psalmi, imnuri și cântări spirituale. De exemplu, Isus Și-a condus ucenicii în cântarea unui psalm după ce au luat Cina Domnului. „După ce au cântat cântarea, au ieșit în Muntele Măslinilor” (Matei 26:30). Legând învățătura Sa de muzica sacră, El și-a ajutat ascultătorii să o rețină.

Satana urăște puterea Duhului Sfânt care însoțește muzica sacră și simpla predicare a Bibliei. El a găsit modalități de a le slăbi influența. El știe că atunci când închinarea poate fi combinată cu o muzică extrem de incitantă, oamenii se vor bucura de muzică și își vor pierde foamea pe care o au pentru predicarea directă a Cuvântului. Chiar dacă Dumnezeu a intenționat ca muzica adevărată să aibă un rol important în închinare, ar fi mai bine să fie eliminată cu totul decât să avem în serviciile noastre religioase un fel nepotrivit de muzică (vezi Ellen White, Solii alese, vol. 2, p. 36, în orig.).

Există un stil de închinare charismatic despre care ni se spune că va coborî peste unele adunări adventiste înainte de încheierea timpului de probă. Trebuie să fim vigilenți. „Va apărea orice lucru neplăcut. Se vor auzi strigăte, bătăi de tobe, muzică și dans.” Muzica va fi o muzică de dans însoțită de ritmul intens și puternic al tobelor. Volumul va fi ridicat și se vor auzi strigăte. Sub o asemenea influență, „simțurile ființelor raționale vor ajunge să fie atât de confuze, încât nu se va mai putea avea încredere că oamenii vor lua decizii corecte.” Entuziasmul rezultat va fi numit în mod fals „atingerea Duhului Sfânt” (Idem).

Când vedem astfel de adunări, putem fi siguri că nu Duhul Sfânt este Cel care lucrează, deoarece „Duhul Sfânt nu se descoperă niciodată prin astfel de metode, într-un asemenea balamuc”. În schimb, putem fi siguri că spiritul care conduce este unul lipsit de sfințenie. „Aceasta este invenția Satanei ca să-și ascundă metodele ingenioase prin care distruge adevărul curat, sincer, înălțător, nobil și sfințitor pentru acest timp. Mai bine să nu amestecăm închinarea cu muzica, decât să folosim instrumente muzicale și să ajungem în situația de a face lucrarea ce mi-a fost arătată […] că va fi adusă în întâlnirile noastre de tabără. Adevărul pentru acest timp nu are nevoie de nimic de acest fel în lucrarea sa de convertire a sufletelor. Larma sunetelor șochează simțurile și pervertește ceea ce, dacă s-ar face corect, ar deveni o binecuvântare. Puterile agențiilor satanice se îmbină cu vacarmul și zgomotul, pentru a rezulta într-un carnaval, iar această lucrare este numită lucrarea Duhului Sfânt” (Idem).

Astăzi putem asculta în privat același tip de muzică la căști, fără ca cei din jurul nostru să fie deranjați. Credeți că este sigur? (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)