[sâmbătă, 15 octombrie] Muzica și închinarea

În continuarea studiului nostru despre muzică este esențial să înțelegem un punct important despre închinare. Biblia ne spune că există și o formă inutilă de închinare, lipsită de valoare. Trebuie să înțelegem care este aceasta, ca să o putem evita.

Dacă scopul muzicii din biserica noastră este să fie pe placul oaspeților sau chiar al membrilor, am putea să alegem orice tip de muzică populară am dori. Dar dacă obiectivul nostru este să-I aducem mulțumire lui Dumnezeu, atunci trebuie să aflăm ce fel de muzică Îi place Lui să asculte. Iar cei care cântă vocal și cu instrumentele trebuie să fie creștini adevărați. „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei învățând ca învățături niște porunci omenești” (Matei 15:8,9).

Dumnezeu nu poate accepta laude și o muzică de laudă dintr-o inimă care este departe de El. Cum ar putea? Ar însemna că o persoană care dorește să urmeze propria cale și cântă: „Voia Ta, Doamne, doar voia Ta, să se-mplinească în viața mea” nu face decât să dea o mărturie falsă.

Lucifer avea o voce frumoasă, dar când a folosit-o ca să atragă atenția asupra lui însuși, închinarea lui nu a mai valorat nimic. Când îngerii au permis ca mințile lor să fie atrase de Lucifer, atunci nu i-au mai adus închinare lui Dumnezeu, ci lui Lucifer.

Același lucru se poate întâmpla și pe pământ. O tânără persoană atrăgătoare, cu o voce frumoasă, poate cânta spre slava lui Dumnezeu, cum a făcut-o și Lucifer înainte să păcătuiască. Aceeași persoană, însă, poate cânta aceeași melodie pentru a-și pune în evidență propria persoană. Iar versetul spune că Dumnezeu nu acceptă închinarea din partea cuiva a cărui inimă este preocupată de lucruri lumești. Astfel de oameni ajung să fie niște falși îndrumători. Ei pun ideile umane în locul cerințelor lui Dumnezeu.

Cineva, totuși, s-ar putea întreba: dacă actul închinării îndreaptă atenția spre Dumnezeu, nu înseamnă că închinătorul, indiferent de caracter, este de importanță secundară? Răspunsul este nu. Atunci când o inimă murdară se apropie de Dumnezeu ca să I se închine, acea închinare nu este acceptată. Demersul închinării nu are putere să acopere inima murdară.

Dumnezeu a folosit o ilustrație ca să descopere natura păcatului și a sfințeniei. El a arătat că sfințenia nu se ia. Nu devenim sfinți dacă ne atingem de ceva sfânt. În schimb, murdăria este infecțioasă. Atingând ceva murdar, devenim murdari. El a spus profetului Hagai: „Așa vorbește Domnul oștirilor: «Pune preoților următoarea întrebare asupra Legii: ’Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfințite?’» Preoții au răspuns: «Nu!» Și Hagai a zis: «Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?» Preoții au răspuns: «Vor fi spurcate»” (Hagai 2:11-13).

Ideea acestei ilustrații este că oamenii cu inimi murdare nu pot face fapte sfinte. Ei nu pot aduce o închinare curată. „Atunci, Hagai, luând iarăși cuvântul, a zis: «Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și neamul acesta înaintea Mea», zice Domnul, «așa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat!»” (versetul 4).

Dumnezeu vrea să înțelegem că închinarea este acceptată de El doar când vine dintr-o inimă curată. Clădirea unei biserici sfințite nu poate determina un interpret să devină nesfânt, iar în același locaș sfânt, o melodie sfântă nu poate deveni nesfântă. Dar un interpret nesfânt, ori o muzică nepotrivită vor face ca biserica și închinarea să devină lipsite de sfințenie. Este important să înțelegem aceste transformări.

Din acest motiv, în cartea Evanghelizare, la pagina 182, ni se spune: „În ochii lui Dumnezeu, nimic nu este mai ofensator decât parada muzicii instrumentale, atunci când cei care iau parte la ea nu sunt consacrați și nu Îl slăvesc pe Domnul în inima lor.”

Vrem ca închinarea să fie acceptată de Dumnezeu. Însă noi nu putem cumpăra sau negocia sfințenia. Așadar, când cântăm, să ne rugăm cum a făcut-o David: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!” (Psalmii 51:10). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)