Comentarii inspirate (st. 3)

Înțelegerea naturii umane

Sabat după-amiază, 8 octombrie

Având în vedere care sunt oportunităţile de cercetare ale omului, cât de scurtă este viaţa sa, cât de limitată este sfera sa de acţiune, cât de îngustă este viziunea sa, cât de frecvente și de mari sunt erorile din concluziile pe care le trage (mai cu seamă privind evenimentele care se presupune că sunt anterioare istoriei biblice), cât de des așa-zisele deducţii știinţifice sunt revizuite sau respinse, cu câtă seninătate, din când în când, perioada de dezvoltare a pământului este mărită sau micșorată cu milioane de ani și cum teoriile înaintate de diverși oameni de știinţă vin în conflict unele cu altele – dacă ţinem seama de toate acestea, putem noi consimţi, pentru privilegiul de a ne trasa originile în germeni, moluște și maimuţe, să respingem declaraţia Sfintei Scripturi, atât de măreaţă în simplitatea ei, că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27)? Putem noi respinge acea genealogie, mai nobilă decât oricare altă genealogie ţinută la rang de cinste în curţile împărătești – „fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu” (Luca 3:38)? – Educație, p. 130

Mâna care sprijină lumile în spaţiu, mâna care ţine toate lucrurile din universul lui Dumnezeu în ordinea lor perfectă și în neobosita lor activitate este mâna care a fost ţintuită pe cruce pentru noi.
Măreţia lui Dumnezeu este de nepătruns pentru noi. „Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri” (Psalmii 11:4). Totuși, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. El cunoaște în amănunt și Se interesează în mod personal de toate lucrările mâinilor Lui. – Educație, p. 132

Dacă oamenii ar fi gata să primească adevărul, atât de clar arătat în Scripturi, cu privire la natura omului și starea lui în moarte, ar vedea în pretențiile și în manifestările spiritismului puterea lucrării lui Satana, semne și minuni mincinoase. Dar, în loc să renunțe la libertatea atât de plăcută inimii firești și să părăsească păcatele pe care le iubesc, mulțimile își închid ochii față de lumină, merg drept înainte, fără să țină seama de avertizări, în timp ce Satana își flutură cursele împrejurul lor, iar ei devin prada lui, „pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2:10,11).
Aceia care se împotrivesc învățăturilor spiritismului sunt asaltați nu numai de oameni, ci chiar de Satana și de îngerii lui. Ei au intrat într-o luptă împotriva domniilor, puterilor și duhurilor rele din locurile cerești. Satana nu va ceda nici măcar o palmă de teren, dacă nu este alungat de puterea solilor cerești. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie în stare să-l înfrunte așa cum a făcut Mântuitorul nostru prin cuvintele: „Este scris”. Satana poate cita acum Scriptura ca în zilele lui Hristos și îi va schimba învățăturile pentru a-și susține amăgirile. Aceia care vor sta în picioare în acest timp de primejdie trebuie să înțeleagă pentru ei mărturia Scripturilor. – Tragedia veacurilor, p. 559

Duminică, 9 octombrie „Un suflet viu”

Viața fizică este primită de fiecare om, individual. Omul nu este veșnic sau nemuritor, pentru că Dumnezeu, Dătătorul vieții, o ia înapoi. Omul nu are control asupra vieții lui. Dar viața lui Hristos nu era împrumutată. Nimeni nu putea să ia viața Sa. „Eu Îmi dau viața”, a spus El. În El era viața originală, neîmprumutată, nederivată. Omul nu are această viață în sine însuși. O poate avea numai prin Hristos. Nu o poate câștiga prin puterea lui, ci îi este oferită ca dar, fără plată, dacă el crede în Hristos ca Mântuitor al său personal. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Acesta este izvorul de viață deschis pentru lume. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 5, p. 1130

La crearea omului s-a descoperit puterea unui Dumnezeu existent ca persoană. Când Dumnezeu l-a conceput pe om ca o reflectare a chipului Său, forma umană era perfectă, dar fără viață. Atunci, un Dumnezeu-Persoană, existent prin Sine Însuși, a dat acelei forme suflare de viață și omul a devenit o ființă vie, rațională. Toate componentele organismului uman au fost puse în mișcare. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, nervii, neuronii, toate au început să funcționeze și toate au fost condiționate de niște legi. Omul a devenit un suflet viu. Prin Hristos-Cuvântul, Dumnezeu ca Persoană l-a creat pe om și l-a înzestrat cu inteligență și putere. – Divina vindecare, p. 415

Prin Dătătorul vieții, sufletul poate trăi de-a lungul veacurilor veșnice și omul trebuie să aibă mare grijă de sufletul pe care Hristos l-a răscumpărat cu sângele Său. … Dacă valoarea imensă a sufletului nu a fost apreciată, dacă în curțile templului său au pătruns negustorii lumii și l-au întinat și dacă a fost murdărit prin faptul că a fost supus regulilor lui Satana, căruia i-a fost permis să pună stăpânire pe gânduri și sentimente, te rog fierbinte să nu mai amâni nicio clipă și să vii înaintea lui Dumnezeu în rugă sinceră, fără nicio presupunere sau ezitare de moment, și să spui: „O, Doamne, eu am deschis ușa inimii pentru cel mai mare vrăjmaș al Tău și al sufletului meu. Am făcut fapte ca și cum aș fi putut să îmi salvez singur sufletul. … Nu îndrăznesc să îl mai încredințez niciunei alte puteri în afară de puterea Ta. … Vin la picioarele Tale. Miel al lui Dumnezeu, Te rog, spală sufletul meu în sângele Tău, îmbracă-l în haina Ta de curăție și neprihănire!” – Lift Him Up, p. 215

Luni, 10 octombrie „Sufletul care păcătuiește […] va muri”

Când vocea lui Dumnezeu îi va învia, cei morți vor ieși din mormânt cu aceleași pofte și pasiuni, aceleași preferințe și aceleași repulsii pe care le-au cultivat în timpul vieții. Dumnezeu nu face nicio minune pentru a recrea un om care nu a vrut să fie recreat atunci când i s-au acordat toate ocaziile și i s-au asigurat toate condițiile favorabile. În timpul vieții, el nu a simțit nicio desfătare în Dumnezeu și nici nu a găsit vreo plăcere în slujba Lui. Caracterul lui nu este în armonie cu Dumnezeu și nu ar putea fi fericit în familia cerească. – Parabolele Domnului Hristos, p. 270

Satana le-a spus îngerilor lui să facă un efort deosebit pentru a răspândi minciuna spusă pentru prima dată Evei în Eden: „Hotărât că nu veți muri.” Iar când rătăcirea a fost primită de oameni și aceștia au fost conduși să creadă că omul este nemuritor, Satana i-a făcut să creadă mai departe că păcătosul avea să trăiască în chin veșnic. Atunci a fost pregătită calea pentru ca Satana să lucreze prin reprezentanții lui și să-L reprezinte pe Dumnezeu înaintea oamenilor ca fiind un tiran răzbunător, care îi aruncă în iad pe toți aceia de care nu este mulțumit și îi face să simtă veșnic mânia Sa; și, în timp ce aceștia suferă un chin de nespus și se zvârcolesc de durere în flăcările veșnice, El este reprezentat ca uitându-Se la ei cu satisfacție. Satana știa că, dacă această rătăcire avea să fie primită, Dumnezeu avea să fie urât de mulți, în loc să fie iubit, adorat, și mulți aveau să fie făcuți să creadă că amenințările din Cuvântul lui Dumnezeu nu vor fi împlinite în mod literal, căci ar fi împotriva caracterului Său plin de bunăvoință și iubire să arunce în tortură eternă făpturile pe care le-a creat. – Scrieri timpurii, p. 218

Cuvântul Viului Dumnezeu trebuie să fie ghidul nostru. Fiecare dintre noi trebuie să își înțeleagă dependența de El, care este dată de faptul că a fost creat de Dumnezeu și răscumpărat de El. Citiți și studiați afirmațiile făcute în capitolul 6 din Ioan. Rugați-vă să înțelegeți aceste adevăruri. Sunt alarmată când văd slăbiciunea spirituală a acelora care au o lumină atât de mare. Dacă ar fi umblat în lumina aceasta, ar fi fost plini de putere în Domnul. Dar ei nu au făcut așa și aceia care vin la adevăr prin eforturile lor privesc la oameni pentru înțelepciune în loc să privească la Isus Hristos, „adevărata Lumină care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1:9). Când cei care spun că ei cred în Hristos Îl primesc prin credință, El va fi pentru ei sfințire, neprihănire și marea lor răsplată. – The Upward Look, p. 181

Marți, 11 octombrie „Până nu se întoarce duhul la Dumnezeu”

Dumnezeu pune înaintea omului viața și moartea și el poate alege. Mulți doresc viața, dar continuă să meargă pe calea cea largă. Ei aleg să se răzvrătească împotriva stăpânirii lui Dumnezeu, în ciuda marii Sale îndurări și compasiuni, arătate prin aceea că L-a dat pe Fiul Său să moară pentru ei. Cei care nu aleg să accepte mântuirea cumpărată cu un preț atât de mare trebuie să fie pedepsiți. Dar am văzut că Dumnezeu nu-i va închide în iad pentru a suporta un chin veșnic și nici nu-i va lua în cer, căci dacă ar fi aduși în compania celor curați și sfinți ar fi teribil de nefericiți. Ci îi va nimici cu desăvârșire, făcându-i ca și cum n-ar fi fost vreodată; atunci va fi satisfăcută dreptatea Sa. L-a făcut pe om din țărâna pământului, iar cei neascultători și nesfinți vor fi mistuiți de foc și se vor întoarce în țărână. Am văzut că bunăvoința și compasiunea lui Dumnezeu în această privință ar trebui să-i facă pe toți să-I admire caracterul și să-I adore Numele sfânt. După ce nelegiuiții sunt șterși de pe fața pământului, toată oștirea cerească va spune: „Amin!” – Scrieri timpurii, p. 221

Nobilii de pe acest pământ nu sunt totuși decât niște oameni; ei mor și se întorc în țărână, unde nu mai există nicio satisfacție în laude și onoruri. Însă onoarea care vine de la Dumnezeu durează. A fi moștenitor al lui Dumnezeu și împreună-moștenitor cu Hristos înseamnă să ai drept la bogății de nepătruns, bogății de o valoare atât de mare, încât, pe lângă ele, aurul și argintul și toate pietrele prețioase ale pământului sunt nimic. Prin Hristos ni se oferă bucurii de nespus, o greutate veșnică de slavă. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
Noi suntem lipsiți de acea credință simplă; avem nevoie să învățăm arta de a ne încrede în cel mai bun prieten. Deși nu Îl vedem, Isus veghează asupra noastră cu cea mai delicată compasiune și este sensibil față de limitările și infirmitățile noastre. Nimeni dintre cei care au privit la El prin credință, atunci când erau în cea mai mare nevoie, nu a fost dezamăgit. … Creștinul este … cel mai fericit om din lume. El se simte în siguranță, pentru că se încrede în Isus și se bucură de prezența Sa. Apărarea sa este „Dumnezeu, care mântuiește pe cei cu inima curată”. Nu amânați, ci începeți … să vă fixați mintea mai ferm asupra lui Isus și a lucrurilor cerești, amintindu-vă că, privind, suntem schimbați în același chip. Aveți curaj în Domnul! – Lift Him Up, p. 376

„Dacă moartea este ultimul dușman care va fi nimicit la înviere, putem înțelege cu câtă ardoare ar trebui să dorească și să se roage credincioșii pentru a doua venire a lui Hristos, când va fi realizată această biruință deplină și finală. … Aceasta este ziua după care toți credincioșii au tânjit, în care au sperat, pe care au așteptat-o ca fiind împlinirea mântuirii lor, de care au fost prinse toate dorințele și eforturile ființei lor.” „Grăbește, Doamne, ziua aceea binecuvântată!” … Așa a fost speranța bisericii apostolice, a bisericii „din pustie” și a reformatorilor. – Maranatha, p. 14

Miercuri, 12 octombrie „Cei morți nu știu nimic”

– Dar, mamă, i-am spus eu, tu chiar crezi că sufletul doarme în mormânt până la înviere? Crezi că, atunci când moare, creștinul nu merge îndată la cer și că păcătosul nu merge în iad?
Ea mi-a răspuns:

– Biblia nu ne oferă nicio dovadă cu privire la existența unui iad veșnic. Dacă ar exista un asemenea loc, ar trebui să fie menționat în Cartea Sfântă. …
După această conversație, timp de câteva luni, nu am mai auzit nimic despre nemurirea sufletului, dar, în toată această perioadă, mintea mea s-a frământat mult cu privire la subiectul nemuririi. Apoi am auzit o predică în care erau prezentate aceleași idei și am fost convinsă că ele constituie adevărul. De la data când am înțeles lumina privitoare la somnul celor morți, taina care învăluise învățătura învierii s-a risipit din mintea mea, iar marele eveniment a dobândit o importanță nouă și minunată pentru mine. … Dacă la moarte sufletul primește îndată răsplata fericirii sau a nenorocirii veșnice, de ce mai e nevoie de învierea sărmanelor trupuri?
Dar această credință frumoasă și nouă mi-a arătat motivul pentru care scriitorii inspirați insistaseră atât de mult asupra subiectului învierii trupului, deoarece întreaga ființă a celor decedați rămânea în mormânt într-o stare de adormire. Acum puteam înțelege cu claritate falsitatea credinței noastre din trecut cu privire la acest subiect. – Schițe din viața mea, pp. 49–50

Domnul Hristos S-a făcut una cu omenirea, pentru ca oamenii să poată ajunge una cu El în duh şi viaţă. În virtutea acestei unităţi, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, viaţa Sa ajunge să fie viaţa lor. El îi spune celui pocăit: „Eu sunt Învierea şi Viaţa” (Ioan 11:25). Domnul Hristos consideră moartea ca fiind un somn – tăcere, întuneric, somn. El vorbeşte despre ea ca fiind doar de o clipă. „Oricine trăieşte şi crede în Mine”, spune El, „nu va muri niciodată” (Ioan 11:26). „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea” (Ioan 8:52). „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea” (Ioan 8:51). Pentru cel ce crede, moartea este doar o problemă minoră. Pentru el, moartea este numai un somn. „Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14). – Solii alese, cartea 1, pp. 302–303

La origine, omul a fost înzestrat cu puteri nobile și cu o minte bine echilibrată. Întreaga sa fiinţă era perfectă și în armonie cu Dumnezeu. Gândurile îi erau curate, motivaţiile sfinte. Însă, din cauza neascultării, puterile i-au fost pervertite și egoismul a luat locul iubirii. Natura lui a devenit atât de vulnerabilă, ca urmare a călcării legii, încât i-ar fi fost imposibil, cu propriile forţe, să reziste puterii răului. A devenit astfel prizonierul lui Satana și, fără intervenţia specială a lui Dumnezeu, ar fi rămas așa pentru totdeauna. Ispititorul își propusese, de fapt, să zădărnicească planul urmărit de Dumnezeu prin crearea omului și să umple pământul cu jale și dezolare, ca apoi să atribuie toate aceste rele lui Dumnezeu, Cel care l-a creat pe om. – Calea către Hristos, p. 17

Joi, 13 octombrie Odihna alături de părinți

„Mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viață” (1 Ioan 5:11,12). Iar Isus a zis: „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Hristos S-a făcut una în trup cu noi, pentru ca noi să putem deveni una în duh cu El. În virtutea acestei uniri vom ieși noi din morminte, nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci pentru că, prin credință, viața Lui a devenit viața noastră. Aceia care Îl văd pe Hristos în adevăratul Lui caracter și Îl primesc în inimă au viață veșnică. Hristos locuiește în noi prin Duhul, iar Duhul lui Dumnezeu, primit în inimă prin credință, este începutul vieții veșnice. – Hristos, Lumina lumii, p. 388

Lui Elisei nu i-a fost dat să-și urmeze stăpânul într-un car de foc. Domnul a îngăduit să vină asupra lui o suferință îndelungată. În orele lungi de slăbiciune și de suferință omenească, credința lui s-a prins de făgăduințele lui Dumnezeu și a văzut în juru-i soli cerești ai mângâierii și ai păcii. Așa cum pe înălțimile Dotanului văzuse oștile cerului care-l înconjurau, carele de foc ale lui Israel și călărimea lui, acum era conștient de prezența îngerilor care simțeau cu el și a fost sprijinit. În toată viața lui manifestase o credință puternică și, pe măsură ce înaintase în cunoașterea căilor lui Dumnezeu și a bunătății Sale pline de milă, credința rodise o încredere dăinuitoare în Dumnezeul lui, iar când moartea l-a chemat, a fost gata să se odihnească de ostenelile lui. …
Împreună cu psalmistul, Elisei putea spune cu toată încrederea: „Dar eu, în nevinovăția mea, voi vedea Fața Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău” (Psalmii 17:15). – Profeți și regi, pp. 263–264

Biblia învaţă lămurit că cei morţi nu merg îndată la ceruri. Ei sunt descriși ca dormind până la înviere (1 Tesaloniceni 4:14; Iov 14:10-12). Chiar în ziua când funia de argint se rupe și vasul de aur se sfărâmă (Eclesiastul 12:6), pier și gândurile omului. Aceia care coboară în mormânt stau în tăcere. Ei nu mai știu nimic din ce se face sub soare (Iov 14:21).
Ce binecuvântată odihnă pentru neprihănitul obosit! Fie timpul lung sau scurt, pentru cei sfinţi nu este decât o clipă. Ei dorm și sunt treziţi de trâmbiţa lui Dumnezeu la o nemurire glorioasă. „Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuși putrezirii … Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă»” (1 Corinteni 15:52,54).
Când sunt chemaţi din somnul lor adânc, cei înviaţi încep să gândească exact de acolo de unde au încetat. Ultimul simţământ a fost boldul morţii, ultimul gând a fost acela al căderii sub puterea mormântului. Când se ridică din mormânt, primul lor gând se va prinde de strigătul biruitor: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (vers. 55). – Tragedia veacurilor, p. 549

Vineri, 14 octombrie Studiu suplimentar

Tragedia veacurilor, capitolul 33, „Prima mare amăgire”.