[sâmbătă, 8 octombrie] Muzica în templu

Muzica vocală și instrumentală a reprezentat o parte importantă a vieții în națiunea iudaică. În Biblie au fost consemnate modurile variate în care israeliții foloseau muzica pentru a-și exprima bucuria, inclusiv în închinarea la Dumnezeu, în sărbătorirea prosperității naționale și când aveau victorii militare.

Prima consemnare a poporului lui Dumnezeu unit în cântec are loc chiar după miraculoasa scăpare de la Marea Roșie. Aici, oamenii și-au exprimat sentimentele de ușurare și recunoștință într-o cântare de laudă triumfătoare. Ce cor uimitor a fost acela în care s-au unit milioane de voci, înălțând laude armonioase la adresa lui Dumnezeu! Sub inspirația Duhului Sfânt, Moise i-a condus pe bărbați, iar Maria, pe femei, cântând: „Voi cânta Domnului, căci Și-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal și pe călăreț. Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda. El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări” (Exodul 15:1,2).

În mod similar, Debora și Barac au sărbătorit înfrângerea armatei lui Sisera tot printr-o cântare triumfătoare (vezi Judecătorii 5). Femeile i-au întâmpinat cu cântec pe David și pe Saul, după campania victorioasă împotriva filistenilor. Totuși, din nefericire, cântecul acesta a ațâțat gelozia lui Saul împotriva lui David, deoarece femeile îl prețuiau mai mult pe acesta decât pe împărat (vezi 1 Samuel 18:7,8).

Într-o anumită ocazie, cântarea victoriei a fost cântată prin credință, în anticiparea biruinței promise. Acest lucru s-a întâmplat când „o mare mulțime” a venit să lupte cu bunul împărat al lui Iuda, Iosafat. El „și-a îndreptat fața să caute pe Domnul și a vestit un post pentru tot Iuda.” Oamenii – bărbați, femei și copii – s-au adunat la Ierusalim „să cheme pe Domnul”. După rugăciunea publică a lui Iosafat, Duhul Sfânt a venit peste un levit care a profețit că Domnul le va da biruință și nici măcar nu vor trebui să lupte!

A doua zi, când Iosafat și armata se pregăteau să mărșăluiască, împăratul s-a ridicat și a zis: „Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti.” Apoi el a făcut ceva foarte ieșit din comun. „În învoire cu poporul, a numit niște cântăreți care, îmbrăcați cu podoabe sfinte și mergând înaintea oștirii, lăudau pe Domnul și ziceau: „Lăudați pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac!” După ce au ieșit victorioși, așa cum Dumnezeu promisese, armata s-a întors acasă „în sunete de alăute și de harpe și trâmbițe, la casa Domnului” (vezi 2 Cronici 20).

Astfel de relatări sunt doar o reflectare slabă a bucuriei care va avea loc când neprihăniții vor fi în cele din urmă în ceruri. Acolo, „șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta de bucurie”. Atunci, „cei izbăviți de Domnul se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi!” (Isaia 35:6,10).

Poporul lui Dumnezeu, strâns laolaltă pe frumoasa mare de sticlă din ceruri, va cânta o cântare triumfătoare de laudă, care amintește de scena de la Marea Roșie. Acompaniați de „alăutele lui Dumnezeu”, vom cânta „cântarea lui Moise”. „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” (Apocalipsa 15:2-4).

Putem începe acum să cântăm plini de bucurie laude lui Dumnezeu pentru victoriile pe care Hristos deja ni le-a dat aici pe pământ și pentru victoria noastră supremă asupra păcatului și a lui Satana. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)