[marți, 4 octombrie] „Nu veți muri”

 

 

4. Citește Geneza 3:4. Care sunt diversele forme în care această minciună a fost repetată de-a lungul vremii?

 

Geneza 3:4

„Atunci, şarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veţi muri,…”

 

O formă clară a acestei minciuni este răspândita credință în nemurirea sufletului. Această noțiune a stat la baza multor religii și filozofii antice. În Egiptul antic, ea a reprezentat motivul mumificării și al arhitecturii funerare (piramidele). Această teorie a devenit și unul dintre pilonii principali ai filozofiei grecești. În Republica lui Platon, Socrate îl întreabă pe Glaucon: „Nu ești conștient că sufletul nostru este nemuritor și nu va pieri niciodată?” În opera lui Platon intitulată Phaedo, Socrate susține ceva asemănător, spunând că „sufletul este nemuritor și neperisabil și sufletele noastre vor exista cu adevărat în Hades”. Aceste concepte filozofice aveau să influențeze cultura occidentală și chiar creștinismul post-apostolic. Dar ele au luat naștere încă din Grădina Edenului, de la Satana. Esența ispitei din Eden a fost asigurarea pe care Satana i-a dat-o Evei: „Hotărât că nu veți muri” (Gen. 3:4). Prin această afirmație emfatică, Satana a pus cuvântul lui deasupra cuvântului lui Dumnezeu.

 

5. Spre deosebire de teoria nemuririi sufletului, ce ne învață versetele de mai jos și cum pot fi folosite la contracararea acestei minciuni?

 

Psalmii 115:17

„Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii,…”

 

Ioan 5:28,29

„28 Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui 29 şi vor ieşi din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată”.

 

Psalmii 146:4

„Suflarea lor trece, se întorc în pământ şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor”.

 

Matei 10:28

„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă”.

 

1 Corinteni 15:51-58

„51 Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, 52 într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. 53 Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. 54 Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. 55 Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” 56 Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea. 57 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! 58 De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică”.

 

Teoria satanică a nemuririi naturale a sufletului a persistat, inclusiv în lumea modernă. Cărți, filme și programe TV au continuat să promoveze ideea că, atunci când murim, noi trecem într-o altă stare conștientă. Cât de trist că această eroare este predicată și de la multe amvoane creștine! S-a implicat până și știința. Există în Statele Unite o fundație care încearcă să creeze o tehnologie care se presupune că va permite contactul cu morții, despre care se crede că există ca „persoane post-materiale”. Dată fiind această eroare atât de răspândită, nu este de mirare că amăgirea aceasta va juca un rol crucial în evenimentele finale ale istoriei umane.

 

Cum se manifestă minciuna nemuririi sufletului în cultura românească? De ce trebuie să ne bazăm pe Biblie mai mult decât pe simțurile noastre?

 

 

Post-ul [marți, 4 octombrie] „Nu veți muri” apare prima dată în Studiu Biblic.