[miercuri, 14 septembrie] Adevărata sfințire – partea a 2-a
Daniel a vorbit cu Dumnezeu. Cerul s-a deschis înaintea lui. Dar onorurile înalte ce i-au fost acordate au fost rezultatul smereniei și al căutărilor serioase. El nu credea, așa cum cred mulți în ziua de azi, că nu contează ceea ce credem dacă suntem cinstiți și Îl iubim pe Isus.
Dragostea adevărată pentru Isus va duce la cea mai apropiată și serioasă cercetare despre esența adevărului. Domnul Hristos S-a rugat ca ucenicii Săi să fie sfințiți prin adevăr. Cel care este prea indolent și nu caută dornic și prin rugăciune adevărul va fi lăsat să primească erori ce vor fi ruina sufletului său.
În momentul vizitei lui Gabriel, profetul Daniel nu a putut primi instrucțiuni suplimentare; dar la câțiva ani după aceea, dorind să cunoască mai mult despre subiectele ce nu îi fuseseră pe deplin explicate, s-a hotărât din nou să ceară lumină și înțelepciune de la Dumnezeu. „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin și nici nu m-am uns deloc…. Am ridicat ochii, m-am uitat și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatră de crisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc, dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi.”
Lui Daniel i s-a arătat chiar Fiul lui Dumnezeu. Această descriere este similară cu cea dată de Ioan atunci când Domnul Hristos i S-a dezvăluit pe insula Patmos. Domnul nostru a sosit acum cu o altă solie cerească, astfel ca să-l învețe pe Daniel despre întâmplările ce vor avea loc în zilele din urmă. Această cunoaștere i-a fost dată lui Daniel și a rămas scrisă prin inspirație pentru noi, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.
Marile adevăruri descoperite de Răscumpărătorul lumii sunt pentru cei care caută adevărul ca pe o comoară ascunsă. Daniel era în momentul acela un bărbat în vârstă. Viața lui se scursese în mijlocul atracțiilor de la curțile păgâne, iar mintea îi fusese împovărată de afacerile unui mare imperiu; cu toate acestea, el s-a abătut de la toate acestea pentru a-și smeri sufletul înaintea lui Dumnezeu și pentru a căuta să cunoască planurile Celui Preaînalt. Iar ca răspuns la cererile lui, i-a fost dată lumină de la curțile cerești pentru cei care vor trăi în zilele din urmă. Așadar, cu câtă sârguință trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu, ca El să ne dea înțelegere să pricepem adevărurile aduse nouă din cer.
„Eu, Daniel, am văzut singur vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuși au fost apucați de o mare spaimă și au luat-o la fugă ca să se ascundă… Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă.” Astfel va fi experiența fiecărui om care este cu adevărat sfințit. Cu cât părerile lor despre măreția, slava și perfecțiunea Domnului Hristos sunt mai clare, cu atât mai viu își vor vedea propria slăbiciune și imperfecțiune. Ei nu vor avea nicio dispoziție să pretindă că au un caracter fără păcat; ceea ce a părut drept și atrăgător în sine, în contrast cu puritatea și slava lui Hristos, va apărea lipsit de valoare și corupt. Atunci când oamenii sunt despărțiți de Dumnezeu, când au păreri foarte neclare despre Isus Hristos, ei spun: „Sunt fără păcat; sunt sfințit.”
După aceea, Gabriel i-a apărut profetului și i s-a adresat astfel: „«Daniele, om preaiubit și scump, fii cu luare-aminte la cuvintele pe care ți le voi spune acum și stai în picioare în locul unde ești, căci acum sunt trimis la tine!» După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând. El mi-a zis: «Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!»”
Cât de mult l-a onorat Maiestatea Cerului pe Daniel! El își mângâie slujitorul ce tremură tot și îl asigură că rugăciunea i-a fost ascultată în cer și că, drept răspuns la acea cerere fierbinte, îngerul Gabriel a fost trimis să lucreze asupra inimii împăratului persan. Monarhul rezistase impresiilor Duhului lui Dumnezeu în cele trei săptămâni în care Daniel a postit și s-a rugat, dar Prințul Cerului, arhanghelul Mihail, a fost trimis să-l facă pe împăratul încăpățânat să se răzgândească și să ia măsuri hotărâte pentru a răspunde rugăciunii lui Daniel.
„Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ și am tăcut. Și iată că cineva care avea înfățișarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele…. Apoi mi-a zis: «Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ție! Fii tare și cu inimă!» Și, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri și am zis: «Vorbește, domnul meu, căci m-ai întărit.»” Atât de măreață era slava divină descoperită lui Daniel, încât acesta nu a putut face față vedeniei. După aceea, mesagerul cerului și-a învăluit strălucirea și i-a apărut profetului având „înfățișarea copiilor oamenilor”. Prin puterea sa divină, el l-a întărit pe acest om integru și plin de credință, ca să audă solia trimisă lui de Dumnezeu.
Daniel a fost un slujitor devotat Celui Preaînalt. Viața lui lungă a fost plină de fapte nobile prin care și-a slujit Stăpânul. Puritatea caracterului lui, fidelitatea sa neclintită au fost egalate doar de smerenia și pocăința inimii lui înaintea lui Dumnezeu. O spunem în mod repetat: viața lui Daniel este o ilustrație inspirată a adevăratei sfințiri. – „The Review and Herald”, 8 februarie 1881
