[miercuri, 24 august] Judecata – partea a 2-a

În timp ce Isus mijlocește pentru supușii harului Său, Satana îi acuză înaintea lui Dumnezeu că sunt călcători ai Legii. Marele amăgitor a încercat să-i ducă la scepticism, să-i facă să-și piardă încrederea în Dumnezeu, să se despartă de dragostea Sa și să calce Legea Sa. Acum, el arată către raportul vieții lor, către defectele lor de caracter și lipsa de asemănare dintre ei și Hristos, fapt care Îl dezonorează pe Răscumpărătorul lor, face referire la toate păcatele pe care el i-a ispitit să le comită. Din cauza tuturor acestora, el îi pretinde ca supuși ai lui.

Isus nu le scuză păcatele, ci face trimitere la pocăința și credința lor și, cerând iertare în numele lor, Își înalță mâinile rănite înaintea Tatălui și a sfinților îngeri, spunând: „Îi cunosc pe nume, i-am săpat pe palmele Mele.” „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită” (Psalmii 51:17). Iar acuzatorului poporului Său îi spune: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El, care a ales Ierusalimul! Nu este el… un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3:2). Hristos îi îmbracă atunci cu propria neprihănire pe cei care i-au rămas devotați, pentru a prezenta înaintea Tatălui o „biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Numele lor sunt scrise în cartea vieții și despre ei este scris: „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici” (Apocalipsa 3:4).

Cei care aparțin și au primit aprobarea lui Dumnezeu nu sunt așadar recunoscuți și onorați de lume. Chiar numele pe care Isus le pronunță ca aparținând fiilor și fiicelor Lui, împreună moștenitori cu Împăratul slavei, onorați în rândurile îngerilor cerești, sunt adesea cele pronunțate cu dispreț și batjocură de cei lipsiți de evlavie. Sufletele statornice pe care Isus le onorează cu încântare sunt defăimate, băgate la închisoare, jefuite, vânate și ucise de dragul Lui. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să trăiască prin credință. Ei trebuie să privească dincolo de marele necunoscut și să aleagă onorurile divine și recompensa răsplății mai presus de orice câștig și preferință pământești. În timp ce perioada de probă continuă, ei trebuie să se aștepte ca lumea să nu-i cunoască, „pentru că nu L-au cunoscut nici pe El”.

Mari și mici, înalți și scunzi, bogați și săraci urmează să fie „judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea”. Una după alta, zilele trec în eternitate, ducându-și povara de rapoarte pentru cărțile din ceruri. Cuvintele odată spuse și faptele odată comise nu mai pot fi retrase niciodată. Îngerii au înregistrat atât binele, cât și răul. Cel mai mare cuceritor de pe pământ nu poate să anuleze consemnările nici măcar ale unei singure zile. Faptele noastre, cuvintele noastre, chiar și cele mai ascunse motive, toate au greutatea lor în hotărârea destinului nostru spre fericire sau spre dezastru. Deși de noi s-ar putea să fie uitate, ele vor depune mărturie pentru dezvinovățirea sau pentru condamnarea noastră. Ele merg înaintea noastră la judecată.

La judecată, va fi analizat modul în care a fost întrebuințat fiecare talant. Cum am folosit noi capitalul împrumutat de Cer? Când va veni, va primi Domnul cu dobândă ceea ce Îi aparține? Numai declararea credinței în Isus Hristos nu are nicio valoare, ci doar Una după alta, zilele trec în eternitate, ducându-și povara de rapoarte pentru cărțile din ceruri.

iubirea dovedită prin fapte este autentică. După cum trăsăturile feței sunt reproduse cu acuratețe pe placa fotografică, la fel caracterul este redat cu fidelitate în cărțile de sus. Dacă creștinii ar fi la fel de preocupați să fie găsiți fără greșeală în înregistrările cerești, așa cum ar trebui să fie reprezentați fără pată în imagine, cât de diferită ar arăta istoria vieții lor.

Dacă ar putea fi dat la o parte vălul care desparte lumea văzută de cea nevăzută, oamenii ar vedea îngerul care înregistrează orice cuvânt și faptă cu care vor trebui să se confrunte la judecată, câte cuvinte care se rostesc zilnic ar rămâne nerostite, câte fapte ar rămâne nefăcute! Când toate detaliile vieții apar în cărțile care nu conțin nicio intrare falsă, mulți vor descoperi prea târziu că dosarul depune mărturie împotriva lor. În cărțile din ceruri este dezvăluit egoismul ascuns al oamenilor. Acolo sunt scrise datoriile neîndeplinite față de semenii lor, neglijarea cerințelor Mântuitorului. Acolo se va vedea cât de des i-au fost cedate lui

Satana timpul, mintea și puterea care Îi aparțineau Domnului Hristos. Trist este raportul pe care îl duc îngerii în ceruri. Ființe inteligente care pretind că Îl urmează pe Hristos sunt preocupate de achiziționarea de bunuri pământești sau de delectarea în plăceri lumești. Bani, timp și energie sunt sacrificate pentru ostentație și îngăduință de sine; puține momente sunt însă devotate rugăciunii, cercetării Scripturilor, smeririi sufletului și mărturisirii păcatelor. Satana inventează nenumărate stratageme ca să ne ocupe mintea în așa măsură încât să nu medităm chiar asupra lucrării pe care ar trebui să o cunoaștem cel mai bine. Arhiamăgitorul urăște marile adevăruri care aduc în atenție o jertfă ispășitoare și un Mijlocitor atotputernic. El știe că succesul lui depinde de abaterea minții oamenilor de la Isus și de la adevărul Său. – „Spiritul Profeției”, vol. 4, pp. 309–312 (în orig.)