[miercuri, 24 august] Un martor care convinge
În cartea Faptele apostolilor, lauda a avut un efect uimitor asupra acelora care au auzit-o. Citește Faptele 16:16-34. După ce au fost dezbrăcați și bătuți crunt, Pavel și Sila au fost aruncați în închisoare. Nu a fost nimeni care să le trateze spinarea grav rănită și învinețită. Într-o mare durere fizică și cu picioarele în butuci, ei au fost lăsați în întunericul închisorii. Apoi, în auzul celorlalți deținuți, Pavel și Sila au început să se roage și să cânte.
Faptele 16:16-34
„16 Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei. 17 Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii”. 18 Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea”. Şi a ieşit chiar în ceasul acela. 19 Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor. 20 I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei 21 care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm”. 22 Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei şi au poruncit să-i bată cu nuiele. 23 După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. 24 Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru şi le-a băgat picioarele în butuci. 25 Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închişi îi ascultau. 26 Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia. 27 Temnicerul s-a deşteptat şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. 28 Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici”. 29 Atunci, temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila, 30 i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” 31 Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta”. 32 Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât şi tuturor celor din casa lui. 33 Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. 34 După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu”.
După cutremur și după ce văzuse că nici Pavel, nici Sila, nici vreun alt deținut nu fugise, temnicerul, „tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila, i-a scos afară și le-a zis: «Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?»” (Faptele 16:29,30).
5. De ce acest episod l-a determinat pe temnicer să se concentreze pe nevoia lui de mântuire? Ce rol crezi că au jucat rugăciunile și cântările lui Pavel și Sila în rămânerea pe loc a prizonierilor și în convertirea acestui om și a întregii sale familii?
Este uimitor gândul că lauda exprimată de noi poate transforma destinul veșnic al celor din jurul nostru. Dacă Pavel și Sila ar fi rămas în întuneric nemulțumiți și plângându-se, așa cum fac de multe ori cei închiși, crezi că ar fi fost salvat cineva în noaptea aceea?
Nu știm ce s-a întâmplat cu temnicerul și cu familia lui mai târziu, dar ți-i poți imagina citind cuvintele scrise de Pavel dintr-o altă temniță, din Roma: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El și să și duceți, cum și faceți, aceeași luptă pe care ați văzut-o la mine și pe care auziți că o duc și acum” (Filipeni 1:29,30). Dacă au citit aceste cuvinte și au meditat la modul cum suferința lui Pavel le-a adus lor bucurie, cu siguranță că aceasta le-a inspirat o cântare nouă în inimă și un nou imbold de a rămâne credincioși, indiferent de costuri.
Cântarea ta de laudă pe cine crezi că ar putea îndemna să vină la Domnul? Depune eforturi susținute să fii mai deschis și mai entuziasmat în manifestarea laudei la adresa lui Dumnezeu. Nu știi ce efect pozitiv ar putea avea!
Post-ul [miercuri, 24 august] Un martor care convinge apare prima dată în Studiu Biblic.