Nu te vei teme de groaza din timpul nopții (…), nici de molima care pustiește la amiază.
Psalmii 91:5,6, NTR
Când scriu aceste rânduri, Statele Unite ale Americii, unde locuiesc, împreună cu alte 183 de țări, sunt cuprinse de pandemia de COVID-19. Bănuiesc că cei mai mulți dintre noi nu au nevoie de nicio explicație, din moment ce atât de mulți oameni sunt în aceeași situație, izolați la domiciliu. Acest virus aproape că ne-a paralizat țara, închizând centrele comerciale, limitând aprovizionarea cu anumite articole din magazinele alimentare, închizând școlile, anulând evenimente sportive ș.a.m.d. Ni s-a spus că singura cale de a „aplatiza” curba (înmulțirii cazurilor de coronavirus) este să stăm cât mai mult în casă. Distanțarea socială înseamnă de fapt să stăm departe de alți oameni. Într-o vineri seară, curând după izbucnirea pandemiei, pastorul nostru, împreună cu familia, a decis să avem o întâlnire în online, cu numele „Sărbătoarea imnului”. Membrii bisericii au trimis prin e-mail titlurile cântărilor lor preferate. Eu și soțul meu ne-am dus în camera de la subsol pentru a urmări transmisiunea în direct, pe televizor. Așteptând să înceapă întâlnirea, soțul meu a fugit pe scări ca să aducă ceva și a descoperit că pe strada noastră erau multe autospeciale de pompieri și mașini de poliție.
Am aflat curând că vecinul de alături aruncase afară niște brichete de cărbuni despre care crezuse că se răciseră. Totuși, acestea au fost suficient de calde ca să aprindă iarba, apoi gardul dintre casele noastre și, în cele din urmă, casa lui. Un trecător a văzut situația, a sunat la 911 (numărul de urgență în SUA, n.r.) și a alertat familia. Pompierii au sosit și au stins focul, care ajunsese la doar câțiva metri de casa noastră. Le-am mulțumit foarte mult pompierilor de serviciu care, deși era pandemie și mulți oameni nu lucrau, erau la datorie. Cât de recunoscători am fost față de Dumnezeu pentru că ne purtase de grijă și ne protejase casa, întrucât focul ar fi putut să avanseze în ambele direcții, de-a lungul gardului!
Am constatat că Dumnezeu este nu doar grijuliu și protector, ci are și simțul umorului. Când ne-am putut alătura transmisiunii în direct cu membrii bisericii, versul cântării pe care o cântau ei atunci și era afișat pe ecran declara: „Este nevoie doar de o scânteie ca să aprinzi un foc.” A trebuit să fim de acord și să spunem: „Cât de adevărat!” Fie că este vorba de un foc care arde între două case sau de o pandemie mondială, Dumnezeu vede și poartă de grijă. Așa cum spune David în Psalmii 57:1: „La umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile (Psalmii 57:1). Aceasta este și rugăciunea mea.
