Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile.
Evrei 3:15
Uneori sunt invidioasă când îi aud pe unii oameni mărturisind că primesc îndrumări clare de la Dumnezeu despre lucrurile care se petrec în viața lor. Am dorit atât de mult să am această experiență atunci când am cumpănit dacă este bine să mă pensionez după o activitate de treizeci și treci de ani. Chiar mi-am luat o zi din programul de serviciu să merg în natură și să cer sfat de la Dumnezeu despre ce ar trebui să fac. Nu am simțit că am primit în mod evident care este voia sau răspunsul lui Dumnezeu la cererea mea. A trebuit să rezolv problema prin metoda clasică, a evaluării opțiunilor și consecințelor și a rugăciunii continue.
Îmi doresc experiența lui Samuel, care a auzit chemarea lui Dumnezeu în toiul nopții. Apropiații mei știu că Îl rog pe Dumnezeu să nu-mi vorbească pe un ton șoptit, liniștit, ci sa-mi trimită un avion cu un banner atașat, pe care să scrie: „Jean, acest lucru vreau să-l faci.”
Ca și în alte momente când am simțit că Dumnezeu nu-mi acordă aceeași atenție ca altora, îmi vine în minte ideea că totuși El mi-a venit în ajutor în mod evident, de atâtea ori. Multe dintre acele momente nu făceau parte din scenarii importante pentru planul larg al vieții mele.
Mai exact, îmi aduc aminte că, într-o vineri noapte, m-a trezit pulsația dureroasă a unei măsele. Desigur, astfel de incidente apar mereu atunci când nu le poți rezolva imediat. Nu doar că era mijlocul nopții, dar era și vineri, eu fiind astfel în situația să nu pot apela la dentist până luni. Am luat o pastilă de durere, însă, după o oră, eram în aceeași stare.
M-am tot rugat lui Dumnezeu să-mi ia durerea ca să pot dormi. Stând întinsă în pat și cuprinsă de dureri, am auzit clar o voce în cap care mi-a spus: „Du-te și fă gargară cu Listerine.” Cum?! Să fac gargară cu apă de gură?! Totuși, pentru că durerea persista și voiam să se oprească, m-am dus și am făcut gargară cu Listerine. Durerea a dispărut, iar eu am adormit. Nu știam că apa de gură poate să pună capăt durerilor de dinți. Doar Dumnezeu putea să-mi spună să folosesc acest remediu. De atunci am învățat că apa de gură antiseptică poate amorți temporar nervii dintelui pentru a opri durerea.
Adesea, ne confruntăm cu motive de îndoială cu privire la Dumnezeu. Viața este uneori dificilă. Sfatul clar, distinct, de la Dumnezeu ar fi foarte bun. Dar devenim mult mai puternici când ne luăm timp ca să căutăm răspunsuri prin intermediul studiului Bibliei, al rugăciunii și al meditației.