Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!
Psalmii 34:8
Toți avem secrete pe care le ascundem de ceilalți. Doar prietenii apropiați au ocazia să ne cunoască secretele. Secretul poate să fie un păcat cu care ne luptăm, un plan de viață – orice (negativ sau pozitiv) care contează foarte mult pentru noi, dar pe care am ales să nu-l dezvăluim nimănui. Unii dintre noi au gustat dezamăgirea din partea prietenilor apropiați care au descoperit altora secretele noastre.
Eu L-am descoperit pe Isus, deși nu-L pot vedea, ca fiind Cel care îmi păstrează cel mai bine secretele. Pot să-I spun totul și știu că, pe tăcute, va găsi soluții. Pentru El niciun secret nu este absurd. El Se ocupă bine de orice secret al meu și mă ajută. Să vă împărtășesc un secret pe care Hristos l-a ținut ascuns și de care S-a ocupat bine pentru mine. Am aflat că sunt însărcinată după ce făcusem planuri de organizare a Congresului Misiunii Femeii pentru o zonă ce cuprindea câteva țări africane.
După consultul medical, am aflat că urma să nasc în iulie, chiar în perioada desfășurării congresului, programat să aibă loc pe 24 iulie, eu însă fiind obligată să fiu acolo în jurul datei de 10 iulie. „Doamne”, m-am rugat eu, „ajută-mă să nasc cu cel puțin două săptămâni înainte de congres, ca să pot avea puterea să conduc lucrările!” Cu toate acestea, pe măsură ce se apropia termenul, se părea că voi naște mai târziu decât sperasem. „Doamne”, m-am rugat eu în taină, „chiar dacă va trebui să nasc prin cezariană, cu două săptămâni înainte de congres, pentru mine va fi bine.” Această rugăciune tainică a fost între mine și Isus, Cel în care mă încredeam. Nu puteam să o împărtășesc nimănui, nici chiar soțului meu (care își pierduse singura soră în urma unei nașteri prin cezariană, cu ceva ani în urmă).
Pe 5 iulie am fost la spital împreună cu soțul meu pentru ultimul consult înainte de naștere. Doctorul mi-a împărtășit vestea că ecografia arăta că gâtul bebelușului era înfășurat de cordonul ombilical. Era nevoie de o operație de cezariană urgentă ca să salvăm viața bebelușului. Am fost șocată de modul cum S-a ocupat Dumnezeu de secretul nostru. Mi-am dat imediat acordul pentru intervenție și l-am încurajat pe soțul meu, care deja plângea. Lăudat fie Dumnezeu! L-am născut în condiții bune pe Eleazar, băiețelul nostru frumos și viguros! Două săptămâni mai târziu, eram în Ghana și conduceam Congresul Misiunii Femeii. Ce minunat este Domnul Isus, care păstrează secrete și face minuni!
Și voi Îi puteți încredința secretele voastre lui Isus, care are grijă de voi. El vă va ajuta să biruiți păcatele voastre ascunse și va materializa dorințele inimii voastre pentru un mai bine al vostru.