CEL MAI MARE PROFESOR


Apoi a început să-i învețe multe lucruri în pilde.
Marcu 4:2

Ascultă ediția audio aici.

Niciodată religia lui Hristos nu-l degradează pe cel care o primește. Ea nu-l face niciodată aspru sau necuviincios, urâcios sau mândru, nervos sau violent. Dimpotrivă, ea rafinează gusturile, sfințește rațiunea, purifică și înnobilează gândurile, ducându-le în supunere față de Isus Hristos.

Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât ar putea crede omul. Viul Dumnezeu a lăsat în Legea Sa sfântă o transpunere a caracterului Său. Cel mai mare profesor pe care L-a cunoscut lumea vreodată este Isus Hristos. Şi care este standardul pe care El l-a lăsat pentru toți cei care cred în El? „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit“ (Matei 5:48). Așa cum Dumnezeu este perfect în sfera Sa, și omul trebuie să fie perfect în sfera lui.

Idealul caracterului creștin este asemănarea cu Hristos. În față ne stă deschisă o cale de progres continuu. Avem un obiectiv de atins, un standard de adoptat, incluzând tot ce este bun, curat și nobil. Trebuie să existe un efort continuu și un progres constant în aspirația spre perfecțiunea caracterului.

Fără ajutor divin, omul nu poate să realizeze nimic bun. Dumnezeu face apel la fiecare om să se pocăiască, dar omul nu se poate pocăi dacă Duhul Sfânt nu lucrează la inima lui. Domnul însă vrea ca nimeni să nu aștepte până ce va crede că s-a pocăit și abia după aceea să facă primii pași spre El. Mântuitorul îi conduce neîncetat pe oameni la pocăință. Ei au nevoie doar să se lase conduși și atunci inima le va fi topită în pocăință.

Omului îi este încredințată o parte în marea bătălie pentru viața veșnică – el trebuie să răspundă la acțiunea Duhului Sfânt. Este nevoie de luptă pentru a da la o parte puterile întunericului și Duhul Sfânt acționează în om pentru a reuși în această luptă. Dar omul nu este o ființă pasivă, care va fi salvată prin inactivitate. El este chemat să-și încordeze toți mușchii și să-și activeze fiecare capacitate în bătălia pentru nemurire. Dumnezeu este Cel care îi dă eficiență. Nicio ființă umană nu poate fi salvată prin inactivitate. Domnul ne spune: „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea“ (Luca 13:24). (Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 365, 366)

Dacă Isus mi-ar preda ceva astăzi, ce lucruri mi-ar plăcea să aflu?


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.