SURSA ÎNȚELEPCIUNII ȘI CUNOAȘTERII


Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.
Iacov 1:5

Ascultă ediția audio aici.

Când lucrătorul studiază viața lui Hristos și meditează la caracterul misiunii Sale, cu fiecare nouă cercetare va descoperi ceva mult mai interesant decât i s-a dezvăluit deja. Subiectul este inepuizabil. Studierea întrupării lui Hristos, a jertfei Sale ispășitoare și a lucrării Sale de mijlocire va preocupa mintea cercetătorului conștiincios până la sfârșitul vieții lui și, privind spre ceruri și spre anii nenumărați ai veșniciei, el va exclama: „Mare este taina evlaviei” (1 Timotei 3:16).

Noi vorbim despre mesajul primului înger și al celui de-al doilea și considerăm că înțelegem într-o anumită măsură mesajul celui de-al treilea înger. Dar, atâta vreme cât ne mulțumim cu o cunoaștere limitată, nu vom fi demni de atingerea unor înțelegeri mai clare cu privire la adevăr. Cel care susține Cuvântul vieții trebuie să-și ia timp să studieze Biblia și să-și cerceteze propria inimă. Dacă neglijează aceste lucruri, nu va ști cum să slujească sufletelor nevoiașe. Cercetătorul devotat și umil care, cu rugăciune și studiu fervent, caută adevărul ce este în Isus va fi categoric răsplătit. El caută ajutor nu în ideile scriitorilor umani, ci la Sursa înțelepciunii și cunoașteriiși, sub îndrumarea ființelor inteligente sfinte, el obține o înțelegere clară a adevărului.

Adevărul nu este imprimat în minte prin puterea omului, „«ci prin Duhul Meu» – zice Domnul oștirilor!” (Zaharia 4:6). Nu temperamentul sau elocvența aceluia care predică Cuvântul îi determină succesul în lucrare. Oricât ar planta Pavel, iar Apollo ar uda, Dumnezeu este Cel care face să crească. Buna cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu și supunerea față de voința divină de care dă dovadă lucrătorul sunt cele care determină succesul eforturilor lui.

Inima care primește Cuvântul lui Dumnezeu nu este ca un iaz cu apă care se evaporă sau ca un recipient spart care își pierde conținutul valoros, ci este ca un pârâu de munte alimentat de izvoare care nu seacă, a cărui apă rece și limpede saltă din stâncă în stâncă, înviorându-i pe cei obosiți, însetați și împovărați. (Slujitorii Evangheliei, pp. 251, 252)

Ellen White spune că Isus este Sursa înțelepciunii și cunoașterii și dorește să dea tuturor o înțelegere clară a adevărului. Cum este afectată viața mea spirituală dacă nu reușesc să mă alimentez din această Sursă?


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.