[vineri, 29 iulie]

 

 

Studiu suplimentar:

Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, capitolul 13; „Mărturii pentru biserică”, vol. 5, subcapitolul 34, „«Lăudați pe Domnul»”

 

„În dogoarea focului din cuptor se separă zgura de aurul adevărat al caracterului creștin. Isus este Acela care supraveghează atent testul; El știe ce este necesar pentru purificarea metalului prețios, ca el să reflecte strălucirea iubirii Sale. Dumnezeu Își disciplinează slujitorii prin încercări grele și apăsătoare. El vede că unii au puteri ce pot fi folosite pentru progresul lucrării Sale și pe aceste persoane le pune la încercare; în providența Sa, El le aduce în situații care le pun la probă caracterul. […] El le arată slăbiciunile și îi învață să se sprijine pe El. […] În felul acesta, obiectivul Lui este atins. Ei sunt educați, pregătiți și disciplinați, gata să ducă la îndeplinire marele plan pentru care le-au fost date puterile” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 129-130).

 

„Dacă, în providenţa lui Dumnezeu, suntem chemaţi să îndurăm încercări, ar trebui să ne acceptăm crucea şi să bem cupa amară, aducându-ne aminte că există o mână de Tată care ne-o ţine la buze. Să ne încredem în El şi în lumina zilei, şi atunci când este întuneric. Oare nu putem crede că El ne va da tot ce este spre binele nostru?” (Ellen G. White, „Mărturii pentru biserică”, vol. 5, p. 316).

 

Studiu zilnic:

 

Biblia: Deuteronomul 32 – Iosua 4

1. Câți soldați ar fi pus pe fugă 10.000 de oameni și în ce condiții?
2. Cine urma să primească cele mai bune roade?
3. Ce culoare avea funia pe care au coborât spionii din casa lui Rahav?
4. În ce moment s-au întors apele Iordanului la locul lor?

 

Ellen G. White: „Evanghelizare”, subcapitolul „Puterea pentru încheierea lucrării”

5. Prin ce unelte va lucra Dumnezeu pentru a proclama solia cu cea mai mare putere?

 

Post-ul [vineri, 29 iulie] apare prima dată în Studiu Biblic.