[Sâmbătă] 24 Martie
Are valoare rămăşiţa?
Tatăl meu avea un hobby – dulgheria. În copilărie, mă uitam la bucăţelele de lemn care rămâneau după ce tăia cu ferăstrăul. Nu rămâneau prea multe, pentru că folosea fiecare scândură la maximum.
„Bucăţelele rămase”, spunea el, „sunt bune doar de aprins focul. Sunt prea mici ca să poată fi folosite la altceva.” Mama a fost croitoreasă. În timpul crizei economice, când era sărăcie, căuta întotdeauna materiale la preţ redus, cupoane, adică bucăţi mici rămase dintr-un val de pânză sau de stofă, şi făcea o bluză sau o cămaşă pentru mine şi sora mea. Cupoanele erau tot nişte „rămăşiţe”. Aşa că destul de repede am înţeles că „rămăşiţă” înseamnă un rest, ceva lăsat de obicei la o parte, dar care este din acelaşi material cu întregul şi mai poate fi totuşi folosit cumva.
Şi Biblia vorbeşte despre o „rămăşiţă” foarte importantă.
Dumnezeu consideră rămăşiţa ca fiind foarte preţioasă şi deosebită. În Vechiul Testament, nu se arunca nimic din jertfe. Ce rămânea era considerat deosebit, „un lucru preasfânt între jertfele de mâncare, mistuite de foc înaintea Domnului” (Leviticul 2:3).
În Vechiul Testament, poporul care supravieţuia unei catastrofe era numit „rămăşiţă” – cei rămaşi în viaţă după un război, după robie sau după o molimă. Dar important este că nu erau lăsaţi la o parte, nici daţi uitării, ca nişte deşeuri sau resturi. Ei alcătuiau un popor deosebit, care avea să aducă la îndeplinire lucruri mai mari decât cei dinainte. Supravieţuirea nu era decât începutul. Plin de îndurare, Domnul spusese: „Eu Însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele… le voi aduce înapoi, în păşunea lor” (Ieremia 23:3). El le-a dat făgăduinţe deosebite şi a făcut un legământ cu ei. El le-a spus că rămăşiţa va supravieţui, dar nu numai atât, ci va prinde rădăcini, va creşte şi va aduce rod (Isaia 37:31,32). Înaintea lui Dumnezeu, rămăşiţa este ceva de preţ, mai ales când este vorba de rămăşiţa poporului lui Dumnezeu, de oameni. De-a lungul istoriei, Dumnezeu Şi-a adus la îndeplinire planul, folosind „rămăşiţe” – şi planul Său n-a fost niciodată oprit sau întrerupt, ci a mers întotdeauna înainte.
