[sâmbătă, 16 iulie] Credincios în timpul încercărilor grele

SECȚIUNEA I

Nebucadnețar, împăratul păgân, a rămas uimit de puterea Dumnezeului din ceruri. În timp ce niciunul dintre înțelepții lui nu a fost capabil să-i spună ce visase, Dumnezeul lui Daniel nu doar că i-a dezvăluit secretul, ci i-a și schițat evenimentele viitoare până la sfârșitul vremurilor.

Împăratul crezuse că zeitățile lui erau mai puternice decât Dumnezeul lui Iuda, o națiune pe care el o cucerise. Acum însă, a realizat că Dumnezeul captivilor evrei era suprem. „Împăratul a vorbit lui Daniel și a zis: «Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților și El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!»” (Daniel 2:47).

Dar Nebucadnețar nu-L cunoștea foarte bine pe Dumnezeul din cer. Cu toate că pe moment inima i se înmuiase, el nu s-a predat complet. Cu trecerea timpului, ambiția, mândria și prosperitatea l-au făcut să se întoarcă la închinarea idolatră cu un și mai mare zel.

Înțelepții, plini de invidie și ură la adresa celor patru captivi evrei ce fuseseră promovați în poziții de onoare, au profitat de dorința lui Nebucadnețar de a fi adulat și i-au sugerat să înalțe un chip din aur, argint, bronz și fier, precum cel din vis, căruia să i se închine cu toții. „Acest plan, pus la cale în consiliul Satanei, a fost conceput ca să-i oblige pe cei trei tineri evrei să se supună legilor umane, aflate în directă opoziție cu legile lui Iehova” („Semnele timpului”, 2 septembrie 1897).

Împăratului i-a plăcut ideea lor. Și-a amintit, totuși, ce spusese Daniel despre o împărăție inferioară care avea să ajungă la putere după el și, cu cât s-a gândit mai mult la asta, cu atât mai puțin îi plăcea ideea. Așa că s-a hotărât să facă întregul chip din aur.

Astfel, a construit cel mai impresionant idol din lume. Piedestalul pe care fusese înălțat se afla la aproape 30 de metri deasupra închinătorilor. Chipul a fost conceput ca să-i uimească pe privitori. Împăratul a poruncit să cheme „pe dregători, pe îngrijitori și pe cârmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători și pe toate căpeteniile ținuturilor, ca să vină la sfințirea chipului” (Daniel 3:2).

Când a sosit toată lumea, un crainic i-a informat care sunt așteptările împăratului. „Iată ce vi se poruncește, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! În clipa când veți auzi sunetul trâmbiței, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului și a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncați cu fața la pământ și să vă închinați chipului de aur” (Daniel 3:4,5).

Iar în cazul în care cineva nu se va închina noului idol, împăratul era gata să-l forțeze să respecte dorințele lui: oricine îndrăznea să nu se supună avea să fie ars de viu într-un cuptor încins. În mulțimea aceea de persoane publice stăteau și Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Aceștia înțelegeau datoria oamenilor de a se supune guvernării.

În cartea Romani, capitolul 13, versetele 1 și 2 stă scris: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda.”

Dumnezeu se așteaptă să ne supunem legilor guvernelor noastre, chiar dacă asta înseamnă să facem lucruri ce nu ne plac, cum ar fi plătirea taxelor sau să mergem cu viteza legală. Dar niciun guvern nu are dreptul de a controla relația dintre oameni și Creatorul lor, sau să le spună cetățenilor cum sau cui să se închine. Iar dacă legile unei națiuni intră în conflict cu legea lui Dumnezeu, datoria noastră este clară: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele 5:29).

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)