[miercuri, 6 iulie] Cuptorul care rafinează

 

 

„Dacă Duhul lui Dumnezeu îți aduce în minte un cuvânt de-al Domnului care te doare, poți fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească până acolo încât să îl omoare” (Oswald Chambers, My Utmost for His Highest, Barbour & Company, Inc., Uhrichsville, OH, 1963, p. 271; vezi Oswald Chambers, „Tot ce am mai de preț pentru Cel Preaînalt”, Editura Poarta Bucuriei, 2015).

 

6 Cum înțelegi citatul de mai sus, cuplat cu textul din Ieremia 9:7? Cum ai traversat durerea provocată de procesul de curățire?

 

Ieremia 9:7

„De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Iată, îi voi topi în cuptor şi îi voi încerca. Căci cum aş putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?”

 

7 Citește Ieremia 9:7-16. Dumnezeu spune că va topi și va încerca (verifica și cerceta, NTR) pe Iuda și Ierusalimul. Care sunt cele două motive exprimate de Domnul pentru acest proces? Ieremia 9:13,14

 

Ieremia 9:13,14

„13 Domnul zice: „Pentru că au părăsit Legea Mea pe care le-o pusesem înainte; pentru că n-au ascultat glasul Meu şi nu l-au urmat, 14 ci au umblat după aplecările inimii lor şi au mers după Baali, cum i-au învăţat părinţii lor.””

 

 

Cum va avea loc procesul rafinării? Ieremia 9:15

 

Ieremia 9:15

„De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin şi-i voi da să bea ape otrăvite”.

 

Procesul de purificare și încercare demarat de Dumnezeu a presupus o acțiune drastică. Există cel puțin trei motive pentru care rafinarea și testarea ar putea semăna cu intrarea într-un cuptor/creuzet. În primul rând, ajungem să suferim atunci când Dumnezeu le permite împrejurărilor să ne facă atenți la propriul nostru păcat. Anterior, Ieremia scria cu amărăciune: „Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curățesc, căci zgura nu se dezlipește” (Ieremia 6:29). Așadar sunt necesare uneori măsuri drastice care să ne atragă atenția. În al doilea rând, suntem măcinați sufletește pe măsură ce simțim mâhnirea pentru păcatul pe care acum îl vedem clar. În al treilea rând, ajungem frustrați pe măsură ce încercăm să trăim altfel. Poate fi destul de incomod și dificil să alegem în mod repetat să renunțăm la lucrurile care ne-au caracterizat într-o măsură așa de mare.

 

Gândește-te la păcatele cu care te lupți. Dacă Dumnezeu te-ar rafina și testa astăzi, cum ar proceda? Ce măsuri poți lua acum în această privință, înainte ca Dumnezeu să treacă la acțiuni drastice în dreptul tău, așa cum a făcut cu Israel?

 

 

Post-ul [miercuri, 6 iulie] Cuptorul care rafinează apare prima dată în Studiu Biblic.