JERTFĂ CARE SUFERĂ ȘI MOARE
Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!
Apocalipsa 5:12
Ascultă ediția audio aici.
Domnul Hristos a fost temelia întregului sistem iudaic. Moartea lui Abel a fost consecința faptului că fratele lui, Cain, a refuzat să accepte, în școala ascultării, planul lui Dumnezeu de salvare prin sângele lui Isus Hristos, simbolizat prin jertfele care Îl indicau pe El. Cain a refuzat vărsarea de sânge care simboliza sângele lui Hristos ce urma să fie vărsat pentru lume. Întreaga ceremonie a fost concepută de Dumnezeu, iar Hristos era baza întregului sistem. Acesta este începutul acțiunii legii ceremoniale, în calitate de îndrumător care să aducă ființele umane păcătoase la înțelegerea Domnului Hristos ca Temelia întregului sistem iudaic.
Toți aceia care slujeau în sanctuar erau învățați constant despre intervenția lui Hristos în favoarea rasei umane. Serviciul acesta a fost conceput să creeze în fiecare inimă dragoste față de Legea lui Dumnezeu, care este Legea Împărăției Sale. Jertfele trebuiau să fie o pildă despre iubirea lui Dumnezeu, dezvăluită în persoana lui Hristos – în Jertfa care suferă și moare și care a luat asupra Sa păcatul de care era vinovat omul. (…)
Când contemplăm această mare temă a mântuirii, vedem lucrarea lui Hristos. Nu numai darul promis în persoana Duhului Sfânt, ci și natura și caracterul acestei jertfe și al acestei intervenții sunt subiectele care ar trebui să dea naștere în inima noastră unor idei înalte și sfinte cu privire la Legea lui Dumnezeu, care își menține cerințele adresate fiecărui om. Călcarea Legii, prin fapta minoră a mâncatului din pomul oprit, a adus asupra omului și asupra pământului consecința neascultării de Legea sfântă a lui Dumnezeu. Natura intervenției divine ar trebui să-l facă pe om să se teamă pentru totdeauna să săvârșească cea mai mică faptă de neascultare față de cerința lui Dumnezeu.
Trebuie să avem o înțelegere clară cu privire la ce constituie păcat și să evităm cea mai mică încercare de a păși peste granițele dintre ascultare și neascultare. Dumnezeu dorește ca fiecare ființă creată de El să înțeleagă măreața lucrare a Fiului infinit al lui Dumnezeu, care Şi-a dat viața pentru mântuirea lumii. „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El” (1 Ioan 3:1). (Solii alese, vol. 1, pp. 233, 234)
Mă determină jertfa lui Hristos să-mi fie frică de păcat?
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.