[sâmbătă, 28 mai] Gânduri despre absolvire

SECȚIUNEA I

Absolvirea școlii este un moment când tinerii sărbătoresc tranziția dintr-o etapă a vieții în alta. Ea urmează după multe tranziții mai mici, dar câteodată mai semnificative.

Când aveau cam 17 ani, Daniel și cei trei prieteni ai lui au avut parte de o tranziție deosebit de drastică în momentul când au trebuit să-și schimbe brusc și pe neașteptate școala. Înaintea schimbării, măcar frecventaseră o școală religioasă, chiar dacă nu toți învățătorii erau oameni cu adevărat spirituali. După schimbare, însă, s-au trezit în Babilon, studiind sub îndrumarea învățătorilor păgâni. Această schimbare nu a fost alegerea lor. Dacă ar fi fost alegerea lor, probabil că istoria vieții lui Daniel nu s-ar fi găsit în Biblie.

În această lecție, vom privi la sfatul Bibliei privind acea perioadă a vieții când tinerii termină studiile, fie ele de liceu, de colegiu sau de facultate.

Daniel și prietenii lui au avut și ei parte de o absolvire, când aveau vârsta între 18 și 20 de ani. Profilul studiat (ales chiar de împărat, pentru cei mai inteligenți prizonieri) era lingvistica, având drept specializare limba, cultura, religia și politicile caldeene. Politicile de admitere erau dure. Elevii trebuiau să fie cultivați, să aibă o sănătate viguroasă și să fie înzestrați în ce privește științele.

„Împăratul a dat poruncă lui Așpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câțiva din copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului și pe care să-i învețe scrierea și limba caldeenilor. Împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui și din vinul din care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba împăratului” (Daniel 1:3-5).

Vom studia în viitor necazurile și încercările prin care au trecut cei patru credincioși în programul lor de studiu universitar. Pentru moment, însă, observă cum hotărârea lor fermă de a nu ceda nici măcar sub cea mai puternică presiune i-a ajutat să-și păstreze integritatea.

La absolvire, au fost lansați, prin intervenția specială a lui Dumnezeu, să ocupe unele dintre cele mai înalte poziții din împărăția lui Nebucadențar. Cei patru au ajuns în curând conducătorii întregului imperiu. „Apoi, împăratul a înălțat pe Daniel și i-a dat daruri multe și bogate; i-a dat stăpânire peste tot ținutul Babilonului și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înțelepților Babilonului. Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ținutului Babilonului în mâna lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului” (Daniel 2:48,49).

Cum de au ajuns acești oameni ca atât de repede să ocupe locuri atât de importante? Cum au putut să-și termine cursurile pentru ca apoi, în câteva zile, să depășească orice politician viclean din toată capitala?

Răspunsul este, bineînțeles, că Dumnezeu le-a dat acele poziții înalte. De ce a făcut aceasta în special cu acești tinerii? De ce nu a făcut-o cu unii mai vârstnici și mai maturi? „Deși era credincios îndatoririlor de la curtea împăratului, Daniel și-a păstrat cu atâta credincioșie și loialitatea față de Dumnezeu, încât Dumnezeu a putut să îl onoreze ca mesager al Său pe lângă monarhul babilonian” („Mărturii pentru biserică”, vol. 6, p. 220).

În timpul anilor de școlarizare, acești patru bărbați s-au concentrat pe construirea caracterului. Da, au studiat limbi străine, științe și filozofie, dar nu au uitat niciodată chemarea lor înaltă. Ei nu s-au îndepărtat deloc de calea loialității stricte față de Dumnezeu și au căutat să asculte de toate principiile lui Dumnezeu. Ei au învățat ce înseamnă sfințirea vieții.

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)