[miercuri, 16 martie] În blândețe și smerenie

Dumnezeu dorește ca blândețea și amabilitatea, caracteristicile distinctive ale lui Hristos, să facă parte din viețile urmașilor Lui. Mântuitorul ne-a invitat pe toți: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”

În dragostea de sine, în înălțare de sine și în mândrie se găsește o mare slăbiciune; în schimb, în smerenie se află puterea. Adevărata demnitate nu este menținută când ne îndreptăm gândurile spre noi înșine, ci atunci când Dumnezeu este în toate gândurile noastre și când inima noastră strălucește cu totul de dragoste pentru Izbăvitorul nostru și pentru ceilalți oameni. Prin mândrie și separare de Dumnezeu, căutăm constant să ne înălțăm sinele și uităm că smerenia minții înseamnă putere. Puterea lui Hristos nu stă în cuvinte tăioase ce străpung sufletul, ci în amabilitatea Sa. Acest lucru l-a făcut un cuceritor de inimi. Noi suntem invitați să învățăm de la El, care a fost blând și smerit cu inima.

Viața lui Hristos trebuie să fie modelul nostru. Viața și lucrarea Sa din lume sunt un exemplu pentru ce ar trebui să fie viața și lucrarea noastră. „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni”, a spus El. În slujba Sa nu trebuie să ne așteptăm la onoruri lumești; căci nici Maiestatea cerului nu a primit aceste lucruri. El a fost „disprețuit și părăsit de oameni”.

Lumina ce coboară de la crucea de pe Golgota va smeri orice gând mândru. Cei care Îl caută pe Dumnezeu din toată inima lor și care acceptă marea salvare ce le-a fost oferită vor deschide ușa inimii lui Isus. Ei vor înceta să-și atribuie lor gloria. Ei nu se vor mândri cu ce vor obține și nici nu își vor asuma meritele pentru capacitățile lor, ci vor privi toate talentele lor ca fiind darurile lui Dumnezeu, ca să fie folosite pentru slava Sa. Ei vor privi fiecare abilitate intelectuală ca fiind prețioasă atâta timp cât este folosită în slujba lui Hristos. Apostolul scrie: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Toate lucrurile din viața noastră care nu sunt demne de Hristos sunt îndepărtate. Hristos sălășluind în noi ne curăță sufletul de egoism și nelegiuire. O nouă viață intră în mlădița uscată și lipsită de vlagă, începând să rodească. În viață sunt dezvăluite „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea”.

Măreția adevărată nu are niciodată tendința să se înalțe pe sine. Adevărații oameni măreți sunt inevitabil smeriți. Aceia care au acumulat în minte cunoștințe folositoare și care au realizări autentice și rafinate vor fi gata să-și recunoască slăbiciunile. Aceștia nu sunt nici încrezători în sine, nici lăudăroși, dar în vederea realizărilor înalte la care se pot ridica, ei par în ochii lor ca și când de-abia au început urcușul.

Vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului profită de punctele slabe din caracterul bărbaților și femeilor. Dacă bărbații sunt înclinați spre mândria și exaltarea de sine, el își concentrează eforturile în special în direcția aceasta. Dacă o persoană este plină de vanitate, Satana spune: „Îmi voi pune agenții să lucreze și să-l înconjoare pe omul acela cu ispite. O să-l fac să creadă că este de o mare importanță. O să lucrez la distrugerea lui lăudându-l și susținându-i toate eforturile. Astfel o să-l fac să se încreadă în sine și să umble la lumina primită de la propriul foc de vreascuri.” Pentru un timp, lumea este răscolită în aparență de un interes profund față de omul pe care Satana caută să-l înșele și să-l distrugă, dar când s-a separat de Dumnezeu și vrăjmașul și-a atins obiectivul, lumea își pierde interesul în ce-l privește pe omul acela. Satana l-a băgat în situații dificile, dar nu-l scoate din acestea și se bucură de distrugerea sufletului lui.

Mântuirea a fost adusă la îndemâna omului cu un cost infinit. Este darul gratuit al lui Dumnezeu pentru noi. Nimic nu poate fi adăugat la aceasta, nimic nu poate fi scos. Mântuirea este completă și perfectă. Hristos nu ne spune niciunuia dintre noi: Ești complet în tine însuți, cu propriile tale talente, cu înzestrările încredințate. Nu, ci spune: „Voi aveți totul deplin în El.” „Cine crede în Mine are viața veșnică.” Caracterul unui om nu este hotărât de ceea ce posedă acesta, ci de puritatea inimii, de scopul statornic. Caracterul construit cu fapte bune și nobile este un monument pe care oștirile îngerești îl respectă – caracterul care, atunci când viața omului s-a sfârșit, continuă să trăiască în amintirea altora, prin faptele bune pe care le-a făcut.

Adevăratul creștin nu va gândi despre sine că valorează mai mult decât trebuie. El nu va fi însetat după onoare și stimă lumească. Un elev în școala lui Hristos va fi blând și nu se va încrede în sine. Viața lui va fi caracterizată de o simplitate creștină. Pentru el, luxul, huzurul și bogăția nu au nicio atracție, căci el privește la Acela care, de dragul lui, a devenit un om al durerii obișnuit cu suferința, zdrobit pentru păcatele lui și ale cărui răni l-au vindecat. Este „omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu”. Spiritul blând și liniștit va mărturisi despre el prin faptele bune. Asta este ceea ce îi diferențiază pe oamenii lui Dumnezeu de cei lumești. În simpatia lor pentru alții, prin gingășia, blândețea și smerenia inimii, ei arată că poartă jugul lui Hristos și că sunt receptorii darurilor Duhului Sfânt. — The Youth’s Instructor, 6 decembrie 1900