[joi, 10 martie] Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre
6. Citește Evrei 12:1-3. Ce ni se cere să facem?
Evrei 12:1-3
„Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 3 Uitaţi-vă dar cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre”.
Isus reprezintă punctul culminant al expunerii asupra credinței din Evrei 12. Pavel și-a început epistola cu Isus, care este „Cel ce vine” și care „nu va zăbovi” (Evrei 10:37), și o încheie tot cu Isus, „Desăvârșirea” credinței noastre (Evrei 12:2). Isus este „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”. Aceasta înseamnă că El face posibilă credința și că este exemplul desăvârșit a ceea ce înseamnă cu adevărat o viață de credință. Isus este manifestarea desăvârșită a credinței.
Isus este „Căpetenia” (sau „autorul”, „inițiatorul”) credinței noastre cel puțin din trei perspective:
În primul rând, El este singurul care a terminat alergarea în adevăratul ei sens. Ceilalți, despre care se vorbește în capitolul precedent, nu și-au atins încă obiectivul (Evrei 11:39,40), dar Isus a intrat în odihna lui Dumnezeu și șade la dreapta Tatălui.
În al doilea rând, viața perfectă a lui Isus a fost cea care a făcut, de fapt, posibil ca toți ceilalți să-și ducă la capăt alergarea (Evrei 10:5-14). Dacă Isus nu ar fi venit, alergarea tuturor ar fi fost inutilă.
În al treilea rând, Isus este motivul pentru care noi avem credință. Fiind una cu Dumnezeu, El a manifestat credincioșia Tatălui față de noi. Dumnezeu nu a renunțat niciodată la eforturile Sale de a ne salva, și acesta este motivul pentru care ne vom lua răsplata la sfârșit, dacă nu renunțăm. Isus a alergat cu stăruință în alergarea Lui și a rămas credincios, chiar și atunci când noi am fost necredincioși (2 Timotei 2:13). Credința pe care o avem nu este decât răspunsul nostru față de credincioșia Lui.
În final, Isus este „Desăvârșirea” credinței deoarece El exemplifică în mod perfect cum trebuie să se desfășoare alergarea credinței. Cum a alergat El? A lăsat deoparte orice lucru care L-ar fi împiedicat să-Și ducă la capăt alergarea, renunțând la tot pentru noi (Filipeni 2:5-8). Totuși, El nu a păcătuit niciodată. Isus Și-a menținut privirea ațintită neclintit asupra premiului, care a constat în bucuria care-I era pusă înainte, și anume aceea de a vedea rasa umană răscumpărată prin harul Său.
Acum este rândul nostru să alergăm. Deși prin puterile noastre nu putem realiza niciodată ceea ce a realizat Isus, avem exemplul Său desăvârșit. Prin credința în El și prin ațintirea privirii asupra Lui (așa cum au făcut și înaintașii noștri), mergem înainte încrezându-ne în făgăduințele Lui, care au în vedere o mare răsplătire.
Post-ul [joi, 10 martie] Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre apare prima dată în Studiu Biblic.
