[vineri, 25 februarie] O ușă deschisă

Am răspuns la telefonul care suna și am auzit o voce drăguță vorbind engleză cu un puternic accent portughez. „Domnule Mills, aici Consulatul Braziliei din Miami. Vă sunăm ca să vă informăm că nu ați primit vizele de voluntariat pentru dumneavoastră și familia dumneavoastră ca să lucrați în Brazilia.”

M-am bâlbâit și am bolborosit neîncrezător. „Nu le-am primit! Vreți să spuneți… Ce vreți să spuneți cu asta? Ce putem face acum?” Eram deja aici, în Brazilia, avansând cu pregătirile pentru redeschiderea serviciului medical ca să ajungem la cei greu de ajuns din regiunea Amazonului cu solia întoarcerii iminente a lui Hristos. Soția mea, Lina, mai avea mai puțin de patru săptămâni până să-l nască pe al doilea fiu al nostru. Ne dedicaserăm întreaga viață pentru a ajuta acestei cauze…, iar vizele noastre fuseseră refuzate.

Ne-am rugat din nou și din nou, întrebându-L pe Domnul despre ce putea fi vorba. Văzuserăm mâna Sa îndrumându-ne atât de clar și deschizând atât de multe uși. Cum de se putea întâmpla aceasta tocmai acum? Am decis să înaintăm prin credință; în mod cert, aceasta nu a fost decât o altă măsură tactică de-a Diavolului ca să ne descurajeze să nu facem măreața lucrare a lui Dumnezeu. Prin credință și cu multe rugăciuni înălțate, m-am îndreptat spre Consulatul Statelor Unite pentru a vedea ce trebuia făcut.

Era o situație dificilă. Copilul nostru urma să se nască în Brazilia, iar noi, părinții, aveam doar viză de turiști. Vizele noastre urmau să expire în data de zece octombrie – aceasta era ultima zi când mai puteam fi în mod legal în țară. În baza faptului că bebelușul urma să se nască în Brazilia, trebuia să aplicăm pentru cetățenie americană și pașaport american pentru el, iar acest proces avea să dureze cel puțin patru săptămâni. Prin urmare, nouă ni se cerea să părăsim țara și să ne întoarcem în Statele Unite, dar bebelușul nostru nu avea să fie încă cetățean american cu dreptul de a se întoarce în Brazilia. Acest lucru era o problemă! Reprezentanta de treabă a consulatului Statelor Unite ne-a ascultat, dar nici ea nu era sigură ce să facă. Ne-a spus că ar trebui să vorbim cu Poliția Federală din Brazilia, care se ocupa de chestiunile emigranților.

Înarmat cu și mai multe rugăciuni, m-am îndreptat către sediul Poliției Federale. Le-am explicat și celor de aici întreaga situație încă o dată. Vizele ne fuseseră respinse, bebelușul nostru urma să se nască și aveam nevoie de mai mult timp ca să obținem un pașaport pentru copil, pentru a ne putea duce înapoi în Statele Unite.

Doamna cu care vorbeam mi-a spus calmă că, atunci când copilul se năștea, nu trebuia să facem nimic altceva decât să ne prezentăm cu certificatul de naștere și apoi vom primi drept de ședere permanentă. Drept de reședință permanentă? Aceste vești erau nesperat de bune. Acum, în loc de o viză pentru voluntariat, care costa 230 de dolari de persoană și care trebuia să fie reînnoită în fiecare an sau o dată la doi ani, ni se va garanta dreptul la ședere permanentă, care costa doar 60 de dolari de persoană și era permanent! Lăudat să fie Dumnezeu!

Isus a spus: „Iată, ți-am pus înainte o ușă deschisă pe care nimeni n-o poate închide” (Apocalipsa 3:8). Este ceva imposibil pentru Dumnezeu? Cu siguranță că nu. Adesea, în lucrarea de răspândire a Evangheliei, ne întâlnim cu situații aparent imposibile. Dumnezeu însă ne spune să mergem înainte. Lucrarea este a lui Dumnezeu, iar El ne garantează succesul acesteia.

Vreți să vedeți mâna lui Dumnezeu deschizând uși în viața voastră? Încredeți-vă în El! Urmați chemarea pe care v-a făcut-o și lăsați-L pe El să deschidă ușile. Niciun alt fel de viață nu poate fi mai satisfăcătoare decât o viață de credință.