[luni, 31 ianuarie] După rânduiala lui Melhisedec

 

 

2. Cine a fost Melhisedec și cum L-a prefigurat pe Isus?

 

Geneza 14:18-20

„18 Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin – el era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. 19 Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului! 20 Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate”.

 

Evrei 7:1-3

„În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, 2 care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii”, apoi şi „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”; 3 fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac”.

 

Melhisedec a fost atât împărat, cât și preot și, de asemenea, i-a fost superior lui Avraam, deoarece Avraam i-a dat zeciuială. În același fel, Isus este împărat și preot (Evrei 1:3), dar, spre deosebire de Melhisedec, a fost fără păcat (Evrei 7:26-28).

 

Evrei 7:15 lămurește că Isus este preot „după asemănarea lui Melhisedec”, care este totuna cu expresia folosită anterior în Evrei 5:6: „după rânduiala lui Melhisedec”. Isus nu a fost un succesor al lui Melhisedec, dar preoția Lui a fost asemănătoare cu cea a lui Melhisedec.

 

De pildă, Pavel spune că Melhisedec nu a avut tată, mamă, genealogie, naștere și moarte. Unii au sugerat că Melhisedec a fost o întrupare a lui Isus pe vremea lui Avraam. Dar această idee este contrazisă clar de argumentul din cartea Evrei. Melhisedec „a fost asemănat” cu Isus, ceea ce înseamnă că a fost diferit de Isus (Evrei 7:3).

 

De asemenea, s-a mai sugerat și că Melhisedec a fost o ființă cerească, dar acest lucru ar demola argumentul din Evrei. Dacă Melhisedec ar fi fără tată, fără mamă, fără început sau fără sfârșit, atunci ar fi Dumnezeu Însuși. Ori acest lucru constituie o problemă. Preoția absolut divină a lui Melhisedec ar fi precedat lucrarea lui Isus. Dacă așa ar sta lucrurile, „ce nevoie mai era să se ridice un alt preot” (Evrei 7:11)?

 

În schimb, cartea Evrei folosește tăcerea Scripturii cu privire la nașterea, moartea și genealogia lui Melhisedec pentru a construi o tipologie, un simbol al lucrării de preot a lui Isus (Geneza 14:18-20), și dezvăluie faptul că Isus Însuși este veșnic. Pe scurt, Melhisedec a fost un împărat-preot canaanit care a servit drept prototip al lui Isus.

 

„Domnul Hristos a fost Acela care a vorbit prin Melhisedec, care era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. Melhisedec nu a fost Hristos, dar el a fost vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui. Hristos a fost Acela care a vorbit de-a lungul tuturor generaţiilor din trecut, Acela care Şi-a condus poporul şi a fost Lumina lumii.” – Ellen G. White, „Solii alese”, cartea 1, p. 409.

 

Ce ne învață revelația despre Melhisedec cu privire la modul în care lucrează Dumnezeu printre oamenii cărora misionarii nu au ajuns niciodată să le predice?

 

 

Post-ul [luni, 31 ianuarie] După rânduiala lui Melhisedec apare prima dată în Studiu Biblic.