Comentarii inspirate (st. 5)
ISUS, DĂTĂTORUL ODIHNEI
Sabat după-amiază, 22 ianuarie
Dumnezeu le-a dat oamenilor memorialul puterii Lui creatoare, pentru ca ei să-L poată descoperi în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne îndeamnă să contemplăm slava Creatorului, așa cum este dezvăluită în lucrurile create de El. Tocmai pentru că a dorit ca noi să procedăm astfel, Domnul Isus a legat învățăturile Sale prețioase de frumusețea lucrurilor din natură. Mai mult decât în oricare altă zi, în ziua sfântă de odihnă ar trebui să cercetăm soliile înscrise de Dumnezeu pentru noi în natură. Parabolele Mântuitorului ar trebui studiate în același cadru în care au fost rostite, pe câmp și în dumbrăvi, sub cerul liber, în locurile pline de iarbă și de flori. Pe măsură ce ne apropiem de inima naturii, Domnul Hristos ne face să simțim realitatea prezenței Sale și vorbește inimii noastre despre pacea și dragostea Lui. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 25–26
Sabatul a fost sfințit la creațiune. Fiind rânduit pentru om, originea sa este în timpul acela „când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7). Pacea odihnea asupra lumii, deoarece pământul era în armonie cu cerul. „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune” și El S-a
odihnit în bucuria lucrării Sale încheiate (Geneza 1:31).
Deoarece S-a odihnit în Sabat, „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o” – a pus-o deoparte pentru un scop sfânt. El i-a dat-o lui Adam ca o zi de odihnă. Era un semn de aducere-aminte a lucrării de creațiune și, în felul acesta, un semn al puterii lui Dumnezeu și al iubirii Sale. Scriptura zice: „El a lăsat o aducere-aminte a minunilor Lui”. „Însușirile nevăzute ale Lui… se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El” (Geneza 2:3; Psalmii 111:4; Romani 1:20).
Pentru toți aceia care primesc Sabatul ca pe un semn al puterii creatoare și răscumpărătoare a lui Hristos, el va fi o desfătare. Văzându-L pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creațiunii, ca o dovadă a marii Lui puteri de a mântui. – Hristos, Lumina lumii, pp. 281, 289.
În Împărăția lui Dumnezeu vom descoperi mereu noi profunzimi ale planului de mântuire. Toți sfinții răscumpărați vor vedea și vor aprecia ca niciodată mai înainte iubirea Tatălui și a Fiului și, de pe buze nemuritoare, vor izbucni cântări de laudă. El ne-a iubit, El Și-a dat viața pentru noi. Cu corpuri proslăvite, cu inimi curățite și buze neîntinate vom cânta bogățiile iubirii răscumpărătoare. În ceruri nu vor mai fi oameni care suferă, nici sceptici pe care să ne străduim să îi convingem de realitatea lucrurilor veșnice, nici prejudecăți de dezrădăcinat. Odihnă, mulțumim Domnului, acolo este odihnă pentru poporul lui Dumnezeu, acolo unde Isus îi va conduce pe cei răscumpărați în pajiști verzi, la izvoarele apelor vii care înveselesc cetatea lui Dumnezeu! Atunci rugăciunea Domnului Isus, adresată Tatălui: „Vreau ca acolo unde sunt Eu să fie cu Mine și aceia pe care Mi-ai dat Tu” va fi primit răspuns. – That I May Know Him, p. 371
Duminică, 23 ianuarie: Țara, ca loc de odihnă
Solia lui Dumnezeu a ajuns la Avraam: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta” (Geneza 12:1). Pentru ca Dumnezeu să-l poată califica pentru marea Sa lucrare, ca păstrător al sfintelor Sale cuvinte, Avraam trebuia să fie despărțit de cei cu care fusese asociat la începutul vieții sale. Influența rudelor și a prietenilor ar fi fost o piedică în calea educației pe care Dumnezeu Își propusese să i-o dea slujitorului Său. Acum, când era legat de cer într-un mod special, Avraam trebuia să locuiască printre străini. Caracterul său trebuia să fie cu totul deosebit, diferit de caracterul celorlalți oameni din lume. El nici n-ar fi putut să-și explice felul de a se purta ca să fie înțeles de prietenii săi. Lucrurile spirituale trebuie înțelese în mod spiritual, iar motivele și acțiunile sale nu ar fi fost înțelese de rudele lui idolatre.
„Prin credință, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). Ascultarea necondiționată a lui Avraam este una dintre cele mai izbitoare dovezi ale credinței ce poate fi aflată în întreaga Scriptură. Pentru el, credința era „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (vers. 1). Sprijinindu-se pe făgăduința divină, fără cea mai slabă asigurare exterioară a împlinirii ei, el și-a părăsit casa și rudele, cum și țara lui de naștere, și a plecat fără să știe încotro, pentru a merge acolo unde îl conducea Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 126
Nicio altă instituție încredințată iudeilor n-a urmărit atât de mult să-i deosebească de neamurile din jurul lor cum a făcut-o Sabatul. Dumnezeu a intenționat ca păzirea lui să-i arate ca închinători ai Săi. Trebuia să fie un semn al despărțirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. Dar, pentru a sfinți Sabatul, și oamenii trebuie să fie sfinți. Prin credință, ei trebuie să ajungă părtași la neprihănirea lui Hristos. Când i s-a dat lui Israel porunca: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești”, Domnul a mai spus și „Să-Mi fiți niște oameni sfinți” (Exodul 20:8; 22:31). Numai în felul acesta Sabatul putea să-i deosebească pe israeliți ca închinători ai lui Dumnezeu.
Când iudeii s-au îndepărtat de Dumnezeu și n-au mai căutat ca prin credință să-și însușească neprihănirea lui Hristos, Sabatul și-a pierdut însemnătatea pe care o avea. Satana a căutat să se înalțe pe sine și să-i îndepărteze pe oameni de la Hristos, lucrând la denaturarea Sabatului, pentru că era semnul puterii lui Hristos. – Hristos, Lumina lumii, pp. 283–284
Fă din Dumnezeu singurul tău sprijin! Când lucrurile stau altfel, este timpul să te oprești. Oprește-te chiar acolo unde te afli și schimbă ordinea lucrurilor! … Cu sinceritate și cu sufletul flămând, strigă la Dumnezeu! Luptă-te cu forțele Cerului până când vei fi biruitor! Așază întreaga ta ființă în mâinile Domnului: suflet, corp și spirit, și hotărăște-te să fii instrumentul Său consacrat și plin de iubire, însuflețit de voința Sa, controlat de mintea Sa și umplut de Duhul Sfânt! … Atunci vei vedea cu claritate lucrurile cerești. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 105 (8 apr.)
Luni, 24 ianuarie: Din cauza necredinței
Oare nu putem noi, cei care trăim în timpul sfârșitului, să ne dăm seama de importanța cuvintelor apostolului: „Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12)?
Asupra noastră strălucește lumina acumulată a vremurilor trecute. Raportul despre uitarea din neglijență a lui Israel a fost păstrat pentru luminarea noastră. În zilele noastre, Dumnezeu Și-a întins mâna ca să adune la Sine un popor din orice neam, din orice seminție și de orice limbă. În mișcarea adventă, El a lucrat pentru moștenirea Sa tot așa cum a lucrat pentru israeliți atunci când i-a scos din Egipt. În marea dezamăgire de la 1844, credința poporului Său a fost pusă la încercare tot așa cum a fost pusă la încercare credința evreilor la Marea Roșie. Dacă ar fi continuat să se încreadă în Mâna călăuzitoare care fusese cu ei în experiența lor trecută, adventiștii din zilele de început ar fi văzut mântuirea lui Dumnezeu. Dacă toți aceia care au acționat uniți în lucrarea de la 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea și ar fi proclamat-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină ar fi fost revărsat asupra lumii. Locuitorii pământului ar fi fost avertizați cu ani în urmă, lucrarea de încheiere ar fi fost finalizată și Hristos ar fi venit pentru a-Și răscumpăra poporul. – Mărturii, vol. 8, pp. 115–116
Țara spre care călătorim noi este în toate sensurile cu mult mai atractivă decât era țara Canaan pentru copiii lui Israel. … Ce i-a făcut să se oprească în înaintarea lor chiar atunci când le-a apărut înaintea ochilor acea țară minunată? … Necredința lor plină de încăpățânare i-a întors înapoi. Ei nu au vrut să-și asume niciun risc legat de făgăduințele lui Dumnezeu. … Istoria copiilor lui Israel este scrisă ca o avertizare pentru noi, cei „peste care au venit sfârșiturile veacurilor”. Noi stăm, la fel ca ei, chiar la hotarele Canaanului ceresc. Dacă vrem, putem privi dincolo și putem să vedem frumusețile acelei țări minunate. Dacă avem credință în făgăduințele lui Dumnezeu, vom arăta prin cuvintele noastre și prin purtarea noastră că noi nu trăim pentru lumea aceasta, ci prima noastră preocupare este să ne pregătim pentru acea țară sfântă. – That I May Know Him, p. 169
Trebuie să-ți faci o regulă de viață din a nu rosti niciodată un cuvânt de îndoială sau de descurajare. Poți face foarte mult pentru iluminarea vieții altora și pentru susținerea eforturilor lor prin cuvinte dătătoare de speranță și bucurie sfântă.
Multe suflete curajoase sunt asaltate teribil de ispite, aproape gata să se prăbușească în conflictul lor cu sinele și cu puterile răului. Nu descuraja un astfel de suflet în lupta lui cea grea! Încurajează-l prin cuvinte de mângâiere, pline de speranță, care să-l susțină în drumul său. În acest fel, lumina lui Hristos pornind de la tine îi va ilumina pe alții. „Niciunul din noi nu trăiește pentru sine” (Romani 14:7). Chiar fără să ne dăm seama, prin influența noastră alții pot fi încurajați și întăriți… . – Calea către Hristos, pp. 119–120
Marți, 25 ianuarie: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui”
Când Domnul l-a eliberat pe poporul Său, Israel, din Egipt și i-a încredințat Legea Sa, l-a învățat că, prin păzirea Sabatului, se va deosebi de popoarele idolatre. Aceasta făcea deosebirea între cei care recunoșteau suveranitatea lui Dumnezeu și cei care refuzau să-L accepte ca fiind Creatorul și Împăratul lor. „Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic”, a spus Domnul. „Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat” (Exodul 31:17,16).
Așa cum a fost semnul care îl deosebea pe Israel când a ieșit din Egipt ca să intre în Canaanul pământesc, Sabatul este și astăzi semnul care îl deosebește pe poporul lui Dumnezeu care iese din lume ca să intre în odihna cerească. Sabatul este un semn al relației care există între Dumnezeu și cei ce sunt poporul Său, un semn că ei onorează Legea Sa. Sabatul face deosebirea între cei care Îi sunt supuși credincioși lui Dumnezeu și cei care calcă Legea Sa. – Mărturii, vol. 6, pp. 349–350
Primit în inimă, adevărul lui Dumnezeu poate să îți dea înțelepciunea care duce la mântuire. Crezându-l și ascultând de el, vei primi har suficient pentru îndatoririle și încercările de astăzi. Nu ai nevoie de harul zilei de mâine. Ar trebui să simți că nu ai de-a face decât cu ziua de azi. Obține biruințele pentru astăzi; renunță la eul tău pentru astăzi; veghează și roagă-te pentru astăzi; dobândește victorii în Domnul pentru astăzi. Împrejurările și condițiile de moment, schimbările care au loc zilnic în jurul nostru și Cuvântul scris al lui Dumnezeu, care discerne și dovedește toate lucrurile – acestea sunt suficiente pentru a ne învăța care ne este datoria și ce ar trebui să facem zi de zi. – Ibidem, vol. 3, p. 333
O, dacă fiecare ar putea ști prin experiență personală cât de mult se poate asigura, chiar acum, din odihnă cerească promisă pentru suflet, prin rugăciune sinceră! Dacă cineva nu a învățat această lecție, mai bine să nu fi fost învățată oricare alta până când nu o va învăța pe aceasta în școala lui Hristos. …
O, ce subiect minunat este contemplarea faptului că omul, în starea lui naturală, degradat și pierdut poate fi înnoit și salvat prin ajutorul plin de har pe care îl dă Hristos în Evanghelie! Iubirea lui Hristos în suflet îl va izgoni pe vrăjmașul care caută să pună stăpânire pe om. Fiecare încercare suportată cu răbdare, fiecare binecuvântare primită cu recunoștință, fiecare ispită căreia i se rezistă cu credincioșie te va face să fii un om puternic în Hristos. Tot harul acesta poate fi dobândit prin rugăciunea făcută cu credință.
Prinde-te strâns de puterea de sus. Chiar Isus, când Se pregătea pentru vreo încercare mare, voia să Se retragă în singurătatea munților și să petreacă noaptea în rugăciune către Tatăl Său. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 104 (5 apr.)
Miercuri, 26 ianuarie: Să intrăm în odihna Lui
Viața trăită în Hristos este o viață plină de pace. Poate că nu vor fi sentimente de extaz, dar va fi o încredere plină de pace și statornică. Speranța ta nu este în tine însuți, ci în Hristos. Slăbiciunea ta este unită cu puterea Sa, neștiința ta este unită cu înțelepciunea Sa, fragilitatea ta este unită cu tăria Lui. …
Nu trebuie să facem din noi înșine centrul preocupărilor noastre, îngăduindu-ne să ne îngrijorăm și să ne temem întrebându-ne dacă vom fi mântuiți sau nu. Toate acestea ne îndepărtează inima de Izvorul puterii noastre. Încredințează-I lui Dumnezeu siguranța inimii tale și ai încredere în El. Vorbește despre Isus și meditează la El. Fă ca eul tău să dispară în El! Îndepărtează orice îndoială, alungă-ți temerile! Spune împreună cu apostolul Pavel: „Trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine” (Galateni 2:20). Rămâi liniștit în Dumnezeu. El are putere să păzească ce I-ai încredințat. Dacă te vei preda în brațele Sale, El te va face să ajungi mai mult decât biruitor, prin Acela care te-a iubit. – A New Life, p. 40
Mulțumim lui Dumnezeu pentru tabloul luminos pe care ni l-a dat! Să adunăm laolaltă binecuvântatele asigurări ale iubirii Sale, ca să le putem avea întotdeauna înaintea ochilor: Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui Său, îmbrăcându-Și divinitatea în haina naturii omenești ca să-l poată răscumpăra pe păcătos de sub puterea lui Satana, biruința câștigată de El în favoarea noastră, deschizând astfel cerul înaintea oamenilor și înfățișând privirii noastre locul în care Dumnezeirea Își descoperă slava, neamul omenesc căzut, dar ridicat din ruina în care îi aruncase păcatul și adus iarăși în legătură cu Dumnezeul cel infinit, trecând cu bine încercarea divină prin credința în Mântuitorul nostru, îmbrăcat în neprihănirea Domnului Hristos și înălțat la tronul măririi Sale – iată tablouri pe care Dumnezeu dorește ca noi să le contemplăm. – Calea către Hristos, p. 118
Mult am așteptat noi revenirea Mântuitorului nostru. Însă aceasta nu înseamnă că făgăduința este mai puțin sigură. Curând vom fi în căminul promis. Acolo, Domnul Isus ne va conduce la apa vieții, care izvorăște din tronul lui Dumnezeu, și ne va explica providența prin care ne-a călăuzit pe acest pământ, ca să ne desăvârșim caracterele. Acolo, noi vom privi cu ochii limpezi frumusețile Edenului restabilit. Așezând la picioarele Mântuitorului coroanele pe care El le-a pus pe capul nostru și atingând harpele de aur, noi vom umple cerul întreg de laudă pentru Acela care șade pe tron. – Căminul adventist, p. 544
Joi, 27 ianuarie: O pregustare a noii Creații
La început, Tatăl și Fiul S-au odihnit în Sabat după lucrarea Lor de creațiune. Când „au fost sfârșite cerurile și pământul, și toată oștirea lor” (Geneza 2:1), Creatorul și toate ființele cerești se bucurau în contemplarea scenei pline de măreție, „când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie” (Iov 33:7). Isus Se odihnea acum de lucrarea mântuirii; și, deși printre aceia de pe pământ care-L iubeau era întristare, în ceruri era totuși bucurie. Glorioasă era în ochii ființelor cerești făgăduința cu privire la viitor. Dumnezeu și îngerii vedeau o creațiune refăcută, un neam de oameni răscumpărați, care, după ce au biruit păcatul, nu mai aveau să cadă niciodată – și toate acestea ca rezultat al lucrării desăvârșite a lui Hristos. Ziua în care Isus S-a odihnit este pentru totdeauna legată de această scenă. Căci „lucrările Lui sunt desăvârșite” și „tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci” (Deuteronomul 32:4; Eclesiastul 3:14). Când vor veni „vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime” (Faptele 3:21), Sabatul creațiunii, ziua în care Isus a fost așezat la odihnă în mormântul lui Iosif, încă va fi o zi de odihnă și bucurie. Cerul și pământul se vor uni în laude când, în „fiecare Sabat” (Isaia 66:23), neamurile celor mântuiți se vor pleca în fericită adorare înaintea lui Dumnezeu și a Mielului. – Hristos, Lumina lumii, p. 769
Mi-a fost arătat că Legea lui Dumnezeu va rămâne în picioare pentru totdeauna și va exista pe noul pământ toată veșnicia. La creațiune, când au fost așezate temeliile pământului, fiii lui Dumnezeu au privit cu admirație la lucrarea Creatorului și toată oștirea cerească a izbucnit în strigate de bucurie. Atunci a fost pusă temelia Sabatului. La sfârșitul celor șase zile ale creațiunii, în cea de-a șaptea zi, Dumnezeu S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse, și a binecuvântat și a sfințit cea de-a șaptea zi pentru că în ea Se odihnise de toată lucrarea Sa. Sabatul a fost instituit în Eden, înainte de cădere, și a fost păzit de Adam și Eva și de toată oștirea cerească. Dumnezeu S-a odihnit în cea de-a șaptea zi, a binecuvântat-o și a sfințit-o. Am văzut că Sabatul nu va fi desființat niciodată, ci, mai mult, că sfinții răscumpărați și toată oștirea îngerească îl vor păzi toată veșnicia în cinstea marelui Creator. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), p. 217
Când principiul iubirii este sădit în inimă, când păcătosul este reînnoit după chipul Celui care l-a creat, atunci este împlinită făgăduința noului legământ: „Voi pune Legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor” (Evrei 10:16). Și dacă legea este scrisă în inimă, atunci nu va modela ea oare viața? Ascultarea, slujirea și supunerea loială din iubire constituie adevăratul semn al faptului că suntem ucenicii Săi. … Credința nu îl scutește pe om de ascultare, ci ea, și numai ea, este aceea care ne face părtași harului lui Hristos, care ne face în stare să fim ascultători. – Calea către Hristos, p. 60
Vineri, 28 ianuarie
Pentru studiu suplimentar
Patriarhi și profeți, cap. „Călătoria în jurul Edomului”.
