Poezia studiului 13
Lecția învierii
Num. 20:1-13; Deut. 31:2; 34:1-12; 1 Cor. 15:13-22; Iuda 9.
Istovit de însetarea răzvrătită
Moise și-a trăit blândețea risipită
Într-o dublă lovitură de mânie
Dată stâncii cu izvor de veșnicie.
Mai apoi, sperând cu tălpi înlăcrimate,
Muntele-ndurării Celui Drept în toate
L-a urcat, murind cu Țara în privire,
Ancorând credința în neprihănire.
Domnul l-a-ngropat, iertându-i nevegherea
Și din pârga jertfei i-a dat învierea,
O răsplată a încrederii depline
În Cel Veșnic care în curând revine.
Ca lui Moise, prin credință ne arată
Domnul, Țara veșniciei minunată,
Către care ne-a lăsat o cale dreaptă
Și cu haina învierii ne așteaptă!
Cornel Mafteiu
București, 24.11.2021