Comentarii inspirate (st. 13)

Învierea lui Moise

Sabat după-amiază, 18 decembrie

Moise și Aaron stătuseră mulți ani umăr la umăr în grijile și ostenelile lor. Împreună dăduseră piept cu multe pericole și se împărtășiseră de binecuvântările vădite ale lui Dumnezeu; acum venise timpul să se despartă. … Undeva, dincolo de muntele lui Edom, era calea care ducea spre pământul făgăduinței – pământ de ale cărui binecuvântări Moise și Aaron nu aveau să se bucure. Niciun sentiment de răzvrătire nu și-a găsit loc în inima lor, niciun cuvânt de nemulțumire nu a ieșit de pe buzele lor, totuși, pe fața lor plutea o solemnă tristețe când se gândeau la lucrul care îi despărțise de moștenirea părinților lor. …
… Din pricina păcatului său la Cades, lui Aaron i s-a retras privilegiul de a sluji în Canaan ca mare-preot, de a aduce cea dintâi jertfă pe pământul făgăduit și de a sfinți astfel moștenirea lui Israel. Moise trebuia să continue să-și poarte răspunderea de conducător al poporului chiar până la granițele Canaanului. El urma să vadă doar de departe pământul făgăduit, dar fără să pună piciorul pe el. Dacă acești servi ai lui Dumnezeu, când au stat în fața stâncii, la Cades, ar fi îndurat încercarea fără să murmure atunci când ea a fost adusă asupra lor, cât de cu totul altul ar fi fost viitorul lor! O faptă rea rămâne întotdeauna faptă rea. Este posibil ca lucrarea unei vieți întregi să nu poată niciodată îndrepta ce s-a stricat într-o singură clipă de ispită sau de nechibzuință. – Patriarhi și profeți, pp. 425–426

Timpul în care ne aflăm este un timp în care beneficiem de un privilegiu solemn și avem o răspundere sfântă. Dacă slujitorii lui Dumnezeu își îndeplinesc cu credincioșie răspunderea care le-a fost încredințată, când Domnul va spune: „Dă-ți socoteala de isprăvnicia ta” (Luca 16:2), răsplata lor va fi mare. Truda serioasă, munca neegoistă și efortul răbdător și perseverent vor fi răsplătite din abundență. Domnul Isus va spune: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:15). Aprobarea Domnului nu este acordată datorită măreției lucrării realizate, ci datorită credincioșiei manifestate în tot ce s-a făcut. Nu rezultatele pe care le realizăm sunt importante în ochii lui Dumnezeu, ci motivele pentru care acționăm. Dumnezeu prețuiește mai presus de toate bunătatea și credincioșia. – Slujitorii Evangheliei, p. 267

Fraţilor, vă îndemn să lucraţi având ca scop doar slava lui Dumnezeu. Încredeţi-vă doar în puterea Sa, lăsaţi ca harul Său să vă fie tăria! Prin studierea Scripturilor şi prin rugăciune serioasă, căutaţi să dobândiţi concepţii clare cu privire la datoria voastră şi apoi îndepliniţi-o. Este esenţial să cultivaţi credincioşia în lucrurile mici şi, făcând astfel, veţi dobândi obiceiul integrităţii în responsabilităţile mai mari. Micile întâmplări ale vieţii de fiecare zi trec adesea neobservate, dar acestea ne modelează caracterul. Fiecare eveniment al vieţii lucrează fie spre bine, fie spre rău. Mintea trebuie să fie educată prin încercări zilnice, ca să poată dobândi puterea de a face faţă în orice situaţie dificilă. În momentele de încercare şi de pericol, veţi avea nevoie să fiţi întăriţi pentru a rămâne fermi de partea binelui, neafectaţi de nicio influenţă adversă. – Mărturii, vol. 4, p. 561

Duminică, 19 decembrie: Păcatul lui Moise (I)

În timpul călătoriei lor prin pustie, copiii lui Israel au fost tentați să-i atribuie lui Moise lucrarea specială făcută de Dumnezeu, minunile puternice care fuseseră făcute pentru a-i elibera din sclavia egipteană. Ei l-au acuzat pe Moise că i-a scos din țara Egiptului. Era adevărat că Dumnezeu Se manifestase în mod minunat față de Moise. Îl favorizase cu prezența Sa. Față de el, Domnul Și-a descoperit slava Sa extraordinară. Pe munte, îl luase foarte aproape de Sine și vorbise cu el așa cum vorbește un om cu prietenul lui. Dar Domnul dăduse dovezi după dovezi că El singur era autorul eliberării israeliților din Egipt. Spunând: „Vom putea oare noi să scoatem apă din stânca aceasta?”, Moise îi spunea practic poporului că avea dreptate să creadă că el făcuse toate minunile și lucrările acelea puternice în favoarea lor. Aceasta a făcut ca Domnul să considere că era necesar să îngăduie ca Moise să moară înainte ca israeliții să intre în țara Canaan. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, pp. 1115–1116

Slujitorii lui Hristos nu trebuie să urmeze îndemnurile inimii lor firești. Ei trebuie să aibă o strânsă comuniune cu Dumnezeu, ca nu cumva, fiind provocaţi, eul să se manifeste și ei să verse un torent de cuvinte nefolositoare, care nu sunt ca roua sau ca ploaia liniștită ce înviorează plantele ofilite. Satana ar dori ca ei să se poarte astfel, pentru că acestea sunt metodele lui. Balaurul se mânie, duhul lui Satana este acela care se manifestă în mânie și acuzaţii. Dar servii lui Dumnezeu trebuie să fie reprezentanţii Săi. El dorește ca ei să folosească numai moneda cerului, adevărul care poartă imaginea și pecetea Sa. Puterea prin care ei trebuie să biruiască răul este puterea lui Hristos. Slava lui Hristos este tăria lor. Ei trebuie să-și aţintească ochii spre frumuseţea Lui. Atunci ei pot să prezinte Evanghelia cu tact și cu blândeţe divină. – Hristos, Lumina lumii, p. 353

Prin ajutorul pe care Domnul Hristos ni-l poate da, noi vom putea învăța să ne ținem în frâu limba. Deși a fost greu încercat în ce privește vorbirea pripită și mânioasă, El nu a păcătuit nici măcar o dată cu buzele Sale. El a întâmpinat cu calm și răbdare disprețul, batjocura și ocările din partea celor cu care lucra în atelierul de tâmplărie. În loc de a riposta cu furie, El începea să cânte unul dintre frumoșii psalmi ai lui David, iar tovarășii Săi de lucru, până să-și dea seama ce făceau, se uneau cu El în intonarea acelui imn. Ce transformare s-ar petrece în lumea de astăzi dacă oamenii, bărbați și femei, ar urma exemplul Domnului Hristos în folosirea cuvintelor! – Our High Calling, p. 291

Luni, 20 decembrie: Păcatul lui Moise (II)

Unii ar fi tentați să privească păcatul [lui Moise] ca pe ceva peste care s-ar putea trece ușor, dar Dumnezeu nu vede lucrurile așa cum le vede omul. Când dealurile Canaanului se conturau deja înaintea ochilor lor, israeliții au murmurat pentru că șuvoiul de apă care cursese peste tot pe unde își așezaseră ei tabăra încetase să curgă. Strigătele nemulțumite al poporului se ridicau împotriva lui Moise și Aaron pe care oamenii îi acuzau că i-au adus în pustie ca să moară acolo. Conducătorii au venit la ușa cortului întâlnirii și au căzut cu fața la pământ. … Domnul i-a spus lui Moise: „Ia toiagul și cheamă adunarea, tu și fratele tău, Aaron. Să vorbiți stâncii acesteia în fața lor, și ea va da apă. Să scoți astfel apă din stâncă” (Numeri 20:8). Cei doi frați au mers în fața mulțimii, Moise cu toiagul lui Dumnezeu în mână. Acum ei erau în vârstă. Multă vreme răbdaseră răzvrătirile și încăpățânarea lui Israel. Dar acum, în cele din urmă și răbdarea lui Moise a ajuns la capăt. … Și, în loc să-i vorbească stâncii, așa cum îi poruncise Domnul, a lovit stânca de două ori cu toiagul.
Și a ieșit apă din belșug, ca să satisfacă setea mulțimii. Dar fusese făcut un mare rău. Moise vorbise cu un spirit iritat: „Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” a întrebat el, ca și cum Dumnezeu nu avea să face ce promisese. „N-ați crezut în Mine”, le-a spus Domul celor doi frați, „ca să Mă sfințiți înaintea copiilor lui Israel” (vers. 12). – The Upward Look, p. 299

Când norii groşi ai întunericului par să se adune deasupra minţii, atunci este momentul în care credinţa vie trebuie să străpungă negura şi să risipească norii. Adevărata credinţă se întemeiază pe făgăduinţele cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu şi numai cei care se supun acelui Cuvânt pot cere împlinirea făgăduinţelor lui glorioase. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (Ioan 15:7). „Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3:22). …
L-am întrebat pe înger de ce nu mai era credinţă şi putere în Israel. El a spus: „Voi vă desprindeţi prea repede din braţul Domnului. Ar trebui să stăruiţi cu cererile voastre înaintea tronului şi să vă prindeţi bine, prin credinţă puternică. Făgăduinţele sunt sigure. Credeţi că primiţi lucrurile pe care le cereţi şi le veţi avea.” – Scrieri timpurii, pp. 72–73

Marți, 21 decembrie Moartea lui Moise

Domnul i-a dat de știre lui Moise că sosise timpul hotărât pentru luarea în stăpânire a Canaanului. Și, când stătea pe înălțimea munților și privea la Iordan și la pământul făgăduit, profetul împovărat de ani se uita cu deosebit interes la moștenirea poporului său. Oare nu s-ar fi putut ca sentința rostită la Cades, din pricina păcatelor sale, să fie retrasă? Stăruitor, el se rugă: „Stăpâne, Doamne! Tu ai început să arăți robului Tău mărirea Ta și mâna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer și pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale și să aibă o putere ca a Ta? Lasă-mă, Te rog, să trec și să văd țara aceea bună de dincolo de Iordan, munții aceia frumoși și Libanul!” (Deuteronomul 3:24-27)
Răspunsul dat a fost: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta. Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi și spre răsărit, și privește-o doar cu ochii, căci nu vei trece Iordanul acesta.” – Patriarhi și profeți, p. 462

Dumnezeu a vrut să nu urce nimeni cu Moise pe vârful muntelui Pisga. El a stat acolo, pe culmea cea mai înaltă a vârfului muntelui Pisga, în prezența lui Dumnezeu și a îngerilor. După ce a văzut Canaanul și a fost mulțumit, s-a culcat asemenea unui războinic obosit care se așază pentru a se odihni. L-a cuprins somnul, dar a fost somnul morții. Îngerii i-au luat trupul și l-au îngropat în vale. Israeliții nu au putut să găsească niciodată locul unde a fost înmormântat. Mormântul lui a fost păstrat în taină pentru a-i împiedica pe oameni să păcătuiască împotriva Domnului idolatrizându-i trupul.

Satana a tresăltat de bucurie că a reușit să-l facă pe Moise să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Din cauza acestui păcat, Moise a intrat sub stăpânirea morții. Dacă ar fi continuat să fie credincios, viața lui nu ar fi fost pătată de acel singur păcat pe care l-a făcut pentru că nu I-a dat slavă lui Dumnezeu cu ocazia scoaterii apei din stâncă, iar el ar fi intrat în Țara Făgăduinței și ar fi fost strămutat la cer fără să vadă moartea. – Istoria mântuirii, p. 173

Hristos S-a făcut una cu oamenii, ca oamenii să poată să devină una în Spirit și viață cu El. În virtutea acestei uniri în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, viața Lui devine viața lor. El îi spune celui care se pocăiește: „Eu sunt Învierea și Viața.” Hristos vede moartea ca pe un somn – liniște, întuneric, somn. El vorbește despre ea ca și cum nu ar dura decât o clipă. „Oricine trăiește și crede în Mine”, spune El, „nu va muri niciodată.” Iar pentru cel credincios, moartea este un lucru puțin important. Pentru el, a muri înseamnă a dormi. Aceeași putere care L-a înviat pe Hristos din morți va învia biserica Sa și o va glorifica împreună cu Hristos, ca mireasă a Lui, mai presus de toate domniile, de toate puterile și de orice nume care poate fi dat nu numai în lumea aceasta, ci și în curțile cerești, în lumea de sus. Biruința sfinților care au adormit va fi plină de glorie în dimineața învierii. – My Life Today, p. 295

Miercuri, 22 decembrie: Învierea lui Moise

După ce Moise a stat în mormânt o scurtă vreme, Hristos a coborât din cer împreună cu îngerii care îl înmormântaseră pe Moise, l-a înviat și l-a dus în cer.
Când Domnul Hristos și îngerii au venit la mormânt, Satana și îngerii lui au apărut acolo și au păzit trupul lui Moise, ca nu cumva să fie luat. Când Hristos și îngerii s-au apropiat, Satana li s-a împotrivit, dar slava și puterea lui Hristos și a îngerilor Săi l-au obligat să se retragă. Satana a pretins că trupul lui Moise îi aparține din cauza acelui singur păcat, dar Domnul Hristos i-a spus cu smerenie: „Domnul să te mustre!” (Iuda, vers. 9), atribuindu-I astfel Tatălui dreptul de a-l mustra.
Domnul Hristos i-a spus lui Satana că El știa că Moise se pocăise cu umilință de acea singură greșeală, că nu era nicio pată în caracterul său și că numele lui era curat în cărțile cerului. Apoi, Domnul Hristos a înviat trupul lui Moise, despre care Satana pretinsese că este al lui. – Istoria mântuirii, pp. 173– 174

Dumnezeu nu a creat răul. El a făcut doar binele, care era asemenea Lui. Dar Satana nu a fost mulţumit să cunoască voia lui Dumnezeu şi să o împlinească. El şi-a întins curiozitatea până la ceea ce Dumnezeu a considerat că nu trebuia să ştie. Răul, păcatul şi moartea nu au fost create de Dumnezeu, ci sunt urmarea neascultării, care şi-a avut originea în Satana. Dar cunoaşterea răului a fost adusă acum în lume prin viclenia lui Satana. Acestea sunt nişte lecţii foarte grele, care cer un preţ foarte mare, dar oamenii vor să le înveţe şi mulţi nu vor fi niciodată convinşi că este o binecuvântare să fii ignorant în ce priveşte un anumit fel de cunoaştere, cerută de dorinţe nesatisfăcute şi de scopuri nesfinte. Fiii şi fiicele lui Adam au aceeaşi curiozitate şi încredere în ei înşişi cum a avut Eva în căutarea cunoaşterii interzise. Ei dobândesc o experienţă, o cunoaştere pe care Dumnezeu n-a intenţionat niciodată ca ei să o aibă, iar consecinţa va fi, aşa cum a fost şi pentru primii noştri părinţi, pierderea căminului lor din Eden. Când vor învăţa fiinţele omeneşti ceva ce este atât de clar demonstrat înaintea lor? – Mărturii, vol. 5, p. 503

Același Mântuitor îndurător care a desemnat cetățile acelea de scăpare a asigurat, prin vărsarea propriului Său sânge, un adăpost sigur pentru călcătorul Legii lui Dumnezeu, în care să afle scăpare de moartea a doua. Nicio putere nu este în stare să smulgă din mâinile Sale sufletele care caută la El iertare. „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” „Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi”, pentru ca „să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte” (Romani 8:1,34; Evrei 6:18). – Patriarhi și profeți, p. 516

Joi, 23 decembrie: Învierea noastră, a tuturor

Apostolul [Pavel] a condus mintea fraților corinteni înainte, spre triumful dimineții învierii, când vor fi sculați la viață toți sfinții care au adormit pentru ca, de atunci încolo, să trăiască veșnic cu Domnul. „Iată”, afirmă apostolul, „vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați. … Atunci se va împlini cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?»”…

Plin de glorie este triumful care îl așteaptă pe cel credincios. Apostolul, înțelegând posibilitățile care stau în fața credincioșilor corinteni, a căutat să înfățișeze înaintea lor lucrurile care înalță de la egoism și senzualitate și încununează viața cu nădejdea nemuririi. Cu mult zel, el i-a îndemnat să fie credincioși înaltei lor chemări în Hristos. „Preaiubiții mei frați”, stăruia el, „fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” – Faptele apostolilor, pp. 320–321

Pentru credincioși, moartea este ceva de mică însemnătate. Hristos vorbește despre ea ca și cum ar fi o clipă. „Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.” Pentru creștini, moartea nu este decât un somn, o clipă de tăcere și de întuneric. Viaţa este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și, „când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta și voi împreună cu El în slavă” (Ioan 8:51,52; Coloseni 3:4).
Glasul care a strigat de pe cruce: „S-a isprăvit!” a fost auzit de cei morţi. El a străbătut zidurile mormântului și i-a îndemnat pe cei adormiţi să se ridice. Tot așa se va întâmpla și atunci când glasul lui Hristos se va auzi din cer. Glasul acela va pătrunde în morminte și le va deschide încuietorile, iar cei morţi în Hristos vor învia. La învierea lui Hristos, s-au deschis câteva morminte, dar la a doua Lui venire, toţi morţii cei scumpi vor auzi glasul Lui și se vor trezi la viaţă, o viaţă plină de slavă nepieritoare. Aceeași putere, care L-a înviat pe Hristos din mormânt, va învia și biserica Lui și o va proslăvi împreună cu El, punând-o mai presus de toate domniile, de toate puterile, de orice nume care se numește, nu numai în lumea aceasta, dar și în lumea viitoare. – Hristos, Lumina lumii, p. 787

Gândurile omului dispar chiar în ziua când „se rupe funia de argint” şi se „sfărâmă vasul de aur” (Eclesiastul 12:6). Cei care coboară în mormânt sunt în ţara tăcerii. Ei nu mai ştiu nimic din ceea ce se face sub soare (Iov 14:21; Eclesiastul 9:6). Binecuvântată odihnă pentru drepţii obosiţi! Timpul, lung sau scurt, nu este decât o clipă pentru ei. Ei dorm, apoi sunt treziţi de trâmbiţa lui Dumnezeu la o nemurire glorioasă. – Tragedia veacurilor, p. 549

Vineri, 24 decembrie

Studiu suplimentar
Asemenea lui Hristos, „Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie purtători de lumină” (1 nov.).