[miercuri, 3 noiembrie] „Care este neamul acela așa de mare?”

 

 

Versetele care urmează după Deuteronomul 4:4 constituie unul dintre cele mai profunde și mai frumoase pasaje din toată Scriptura (versiunea ebraică este magnifică!). Cineva ar putea susține că, în esență, mesajul din Deuteronomul se găsește concentrat aici și tot restul este doar un comentariu. În timp ce citești aceste texte, gândește-te la diferite modalități prin care principiul de aici ni s-ar putea aplica și nouă.

 

6. De ce oare i-a spus Domnul lui Israel, prin Moise, cuvintele din versetele următoare?

 

Deuteronomul 4:5-9

„5 Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. 6 Să le păziţi şi să le împliniţi, căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!’ 7 Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? 8 Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? 9 Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi”.

 

Domnul vrea ca poporul să-și dea seama că a fost chemat, ales, pentru un motiv special. Israeliții sunt un neam „mare”, exact așa cum îi spusese Dumnezeu lui Avraam chiar de la prima chemare de a ieși din Haldeea: „Voi face din tine un neam mare” (Geneza 12:2; vezi și Geneza 18:18).

 

Dar scopul pentru care ei au fost făcuți un neam mare a fost acela de a fi o „binecuvântare” (Geneza 12:2) pentru „toate familiile pământului” (Geneza 12:3). Și, deși binecuvântarea supremă avea să fie că Isus, Mesia, urma să vină din linia lor genealogică, până atunci ei trebuiau să fie lumina lumii. „De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului” (Isaia 49:6). Nu că mântuirea se găsea în ei, ci că, prin ei, adevăratul Dumnezeu, singurul care poate mântui, trebuia să fie descoperit.

 

Poporul Israel se închina și Îi slujea Dumnezeului care a creat universul, Domnului cerului și al pământului; păgânii se închinau la roci, la pietre, la lemn și la demoni (Deuteronomul 32:17; Psalmii 196:37).

 

Ce diferență covârșitoare!

 

În aceste versete, Moise a arătat spre două lucruri care au făcut ca poporul Israel să fie deosebit. În primul rând, faptul că Domnul era aproape de ei într-un mod unic, ca, de exemplu, prin intermediul sanctuarului. În al doilea rând, erau deosebiți datorită „legilor și poruncilor așa de drepte cum este toată legea aceasta”.

 

7. Ce altceva le-a spus Domnul, care ar fi trebuit să-i facă să-și dea seama de chemarea specială care le fusese adresată?

 

Deuteronomul 4:32-35

„32 Întreabă vremurile străvechi, care au fost înaintea ta, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ, şi cercetează de la o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întâmplare aşa de mare şi s-a auzit vreodată aşa ceva? 33 A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu? 34 A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mână tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt şi sub ochii voştri? 35 Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El”.

 

 

Fără îndoială, lui Israel, ca popor, i se oferise atât de mult! Acum, cum avea acesta să răspundă?

 

 

Post-ul [miercuri, 3 noiembrie] „Care este neamul acela așa de mare?” apare prima dată în Studiu Biblic.