[miercuri, 18 august] Prea obosit ca să fugă

 

 

Ilie este prea obosit ca să mai fugă, așa că se roagă din nou. Rugăciunea aceasta este foarte diferită de rugăciunea plină de credință la care Dumnezeu a răspuns pe muntele Carmel (1 Împărați 18:36,37), în fața preoților și a prorocilor lui Baal, a demnitarilor de la palat și a oamenilor de rând. Aceasta este o rugăciune simplă, scurtă, de disperare.

 

5. În 1 Împărați 19:4, Ilie afirmă că nu este mai bun decât părinții lui. La ce se referă el?

 

1 Împărați 19:4

„El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”

 

Când, în sfârșit, Ilie se liniștește, vina îl zdrobește. El își dă seama că plecarea lui rapidă a compromis ceea ce putea fi o mare ocazie de reformă în Israel. Realizează că i-a dezamăgit pe cei care aveau nevoie de el și este neputincios pentru a face ceva în privința aceasta. Astfel, într-un moment dureros de reflecție interioară, cunoscând foarte bine istoria poporului său, se vede pe sine așa cum este în realitate.

 

Aceasta poate fi o revelație dureroasă pentru oricare dintre noi, nu-i așa? Și anume, să ne vedem așa cum suntem în realitate. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru promisiunea că, în Hristos, Dumnezeu ne vede așa cum Îl vede pe Isus, oricât de păcătoasă a fost viața noastră (vezi Filipeni 3:9).

 

Cu toate acestea, depresia are un mod aparte de a ne înghiți într-un vârtej întunecos de dezgust, de dezamăgire de sine. Și uneori începem să gândim că moartea este singura cale de a scăpa de acolo. Aceasta pare să fie situația lui Ilie. E prea mult pentru el. El spune: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei” (1 Împărați 19:4).

 

Marele Vindecător nu-l condamnă pe Ilie. Dumnezeu înțelege mai bine decât noi ce avem de înfruntat atunci când ne luptăm cu depresia.

 

„Poate că nu vom avea, în momentul acela, dovada clară că fața Mântuitorului nostru este plecată asupra noastră cu o expresie de milă și dragoste, și totuși este așa. Poate că nu simțim atingerea Sa vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă și înțelegere.” – Ellen G. White, „Calea către Hristos”, p. 97

 

Dumnezeu știe și înțelege că „drumul este prea lung” (1 Împărați 19:7) pentru noi, dar, uneori, El trebuie să aștepte ca noi să ne oprim din alergare. Apoi, poate să intervină. Câteodată, oamenii care se îneacă devin atât de confuzi, încât se luptă cu salvamarul. Atunci, salvamarul trebuie să se retragă și să aștepte cu manevrele de salvare până ce victima își pierde cunoștința și renunță la propriile eforturi.

 

6. Ce speranță și ce mângâiere poți să găsești în următoarele texte?

 

Psalmii 34:18

„Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit”.

 

Psalmii 73:26

„Carnea şi inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire”.

 

Matei 5:1-3

„Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte şi, după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. 2 Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: 3 „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!”

 

Isaia 53:4-6

„4 Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. 5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi. 6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor”.

 

Post-ul [miercuri, 18 august] Prea obosit ca să fugă apare prima dată în Studiu Biblic.