[vineri, 23 iulie] A fost rugat să plece
Isus tocmai făcuse o minune mai mare decât calmarea teribilei furtuni de pe lac. El a făcut ca îngerii răi să plece din acei doi bărbați și să intre în porci. După ce întreaga turmă de porci s-a grăbit într-o frenezie violentă în lac și s-a înecat, speriați, păzitorii au fugit în localitatea lor din apropiere și au povestit tot ce se întâmplase. Când oamenii au auzit povestea lor, au fost speriați, de asemenea.
Toți, inclusiv proprietarii porcilor, au mers la malul lacului pentru a vedea ei înșiși cele întâmplate. Și au avut ce sa vadă! Porcii dispăruseră, dar au coborât pe plajă, iar cei doi bărbați de care se temeau stăteau pe nisip și-L ascultau pe Isus. Acum, în loc să țipe, ei lăudau pe Dumnezeu. Poate că ar fi fost bine ca acei locuitori din cetate, privind în jos spre acea scenă liniștită, să fi lăudat și ei pe Dumnezeu. Doi dintre conaționalii lor fuseseră eliberați de sub controlul Satanei, iar acum oricine putea să circule fără frică în zonă. Dar în loc să se bucure de asta, se gândeau la cât de mulți bani au pierdut proprietarii odată cu cei 2 000 de porci care s-au înecat.
Alții care se aflau în acea mulțime erau îngroziți că acest lucru li s-ar putea întâmpla și lor, dacă Isus ar rămâne în ținutul acela. Așa că toți au coborât la plajă. Fiind înfricoșați, ce au cerut ei lui Isus? Matei 8:34
El nu i-a mustrat și nici nu le-a predicat despre pericolul iubirii de bani. El și ucenicii Săi au urcat în barcă, au împins-o departe de țărm și s-au întors spre cealaltă parte a lacului.
Aplicație: Cei doi foști demonizați au vrut să meargă cu Isus, dar El le-a spus să rămână și să spună oamenilor de acolo ceea ce făcuse pentru ei. Știa că ei aveau să învețe poporul, și asta avea să consolideze nou-născutele vieți spirituale. Dacă vorbim despre lucrurile pe care Isus le-a făcut pentru noi, viața noastră spirituală se va consolida, iar inimile altor oameni vor fi atinse și schimbate. Marcu 5:19,20