[marți, 29 iunie] Călătoria spre Nain
La scurt timp după vindecarea servitorului sutașului roman, Isus și ucenicii Săi au plecat din Capernaum. El a început atunci cea de-a doua etapă a lucrării Sale, aceea de învățare și vindecare în orașele și satele din Galileea. Acesta a fost un moment de pregătire pentru cei care deveniseră de curând ucenici ai Săi. Au mers către un mic sat, numit Nain, care era la aproximativ 40 km sud-vest de Capernaum. Isus trebuie să fi fost fericit gândindu-se la credința sutașului roman și a mai multor neamuri care aveau să creadă în El în viitor.
Pe drum li s-au alăturat și alți oameni. Isus probabil că îi învăța pe aceștia și îi vindeca pe cei bolnavi de prin satele prin care treceau. Formau un grup mare și vesel. În cele din urmă, Isus și însoțitorii Lui au ajuns la o cărare plină cu pietre. Aceasta trecea pe lângă un cimitir și ducea în susul dealului, către poarta satului Nain.
Deodată, toată lumea a tăcut. Pe poarta satului tocmai ieșea o procesiune funerară. Oamenii îndoliați erau în drum spre cimitirul pe lângă care ei tocmai trecuseră. Acum, în loc de cântece de bucurie, se auzeau plânsete și bocete.
Murise singurul fiu al unei văduve din micul oraș, iar mama lui îl plângea în timp ce mergea în spatele sicriului. Fără el, rămăsese singură; și nu mai era nimeni altcineva care să îi fie aproape și să aibă grijă de ea. Atunci când cele două grupuri s-au întâlnit, Isus a ieșit din mulțimea adunată în jurul Lui și a mers la văduvă. „Nu plânge”, i-a spus El cu blândețe. Atunci când Isus a atins sicriul, oamenii care-l duceau s-au oprit.
În același timp, toți s-au oprit din plâns, iar cele două grupuri s-au adunat pentru a vedea ce va face Isus. În mintea fiecăruia stăruia întrebarea: Va putea El să-i redea viața unui om mort? Apoi Isus a vorbit. Ce a spus El și ce lucruri uimitoare s-au întâmplat? Luca 7:13-15
Aplicație: Cuvintele lui Isus au redat viața acelui om. De asemenea, ele dau viață oamenilor morți în păcate. Efeseni 2:1. Este o putere mare în Cuvintele Sale spuse în Nain sau scrise în Biblia ta.