[duminică, 13 iunie] Pacificatorii
Ai observat că fericirile sunt ca niște cărămizi? Începând cu a doua, fiecare se potrivește peste cea anterioară și ne ajută să înțelegem cum oamenii devin creștini – cum trec din zona de influență a Satanei de partea lui Isus în acest război dintre ei. Mai întâi, fericirile ne spun despre cei săraci în duh, care își recunosc nevoia de Isus, și despre cei ce plâng din cauză că păcatele lor L-au rănit pe El. După aceea, ne conduc pas cu pas pentru a deveni creștini sinceri, cu inima curată. În următoarea fericire, aceștia sunt numiți „fiii lui Dumnezeu”, deoarece ei sunt pacificatori. Matei 5:9
Isus este Domn al păcii (Isaia 9:6). Nașterea Lui a adus pacea pe pământ. Din acest motiv, îngerii cântau „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui” (Luca 2:14). Atunci când luăm decizia de a nu mai păcătui și învățăm să-L iubim cu adevărat pe Isus și să-L copiem, vom avea și noi această pace cerească.
Pacea aceasta ne va ajuta să ne înțelegem cu oamenii și îi va ajuta și pe alții să se înțeleagă între ei. Dar va face chiar și mai mult de atât. Atunci când suntem împăcați cu Dumnezeu și cu cei din jurul nostru, vom vrea ca alții să-L cunoască pe Isus și să aibă și ei parte de pacea Lui în viețile lor tulburate. Pacea este unul dintre darurile prețioase pe care Isus vrea ca noi toți să le avem. Iar cei care din dragoste vor asculta de legea Lui o vor avea. Psalmii 119:165
Indiferent ce se întâmplă cu noi și unde ne găsim sau ce facem, dacă Isus trăiește în noi, putem avea această pace. Nu la fel stau însă lucrurile cu cei nelegiuiți. Acestora nu le place să asculte de legea lui Dumnezeu și, bineînțeles, din acest motiv sunt nelegiuiți. Pentru ei nu există pace. Isaia 57:21 Revolta lui Satana din cer a distrus pacea perfectă de acolo. Dar aceasta nu va mai fi distrusă niciodată. Oamenii care vor fi în cer au fost mai întâi pacificatori aici pe pământ.
Aplicație: Lumea nu poate înțelege acest tip de pace pe care o au copiii lui Dumnezeu. Numai Isus poate oferi această pace. Ce le-a spus El apostolilor Lui despre asta înainte să moară pentru noi? Ioan 14:27