Comentarii inspirate (st. 5)
COPII AI FĂGĂDUINȚEI
Sabat după-amiază, 24 aprilie
În ultimele câteva săptămâni am avut un simțământ profund al [realității] făgăduințelor lui Dumnezeu și al speranței creștinului. Niciodată Biblia nu mi s-a părut atât de plină de nestematele făgăduințelor ca în aceste ultime săptămâni. Se pare că roua cerului este gata să cadă peste noi și să ne împrospăteze dacă noi luăm aceste făgăduințe pentru noi înșine. Fără ajutorul Cerului, noi nu vom putea niciodată să ne înfrângem tendințele firești și scumpul Domn Isus vine lângă noi ca să ne ajute în lucrarea aceasta. El spune: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Noi trebuie să credem ce a spus Hristos. Credința noastră trebuie să se țină strâns de făgăduințele Lui. – In Heavenly Places, p. 118
Domnul Hristos a luat asupra Sa natura omenească. El a lăsat la o parte mantia regală și cununa împărătească și a coborât din poziția Sa de conducător în curțile cerești. Îmbrăcându-Și divinitatea în trup omenesc, Hristos a cuprins omenirea cu brațul Său omenesc. El a stat în fruntea ei nu ca un păcătos, ci ca Salvator. El poate fi o asigurare pentru cel păcătos datorită faptului că sufletul Său divin nu a fost întinat de nicio pată sau mânjitură. Pentru că este fără păcat, El poate să îndepărteze păcatele noastre și să ne așeze într-o poziție privilegiată înaintea lui Dumnezeu dacă noi credem în El și ne încredințăm Lui ca fiind Acela care este pentru noi sfințire și neprihănire. – Lift Him Up, p. 93
Ce fel de credință câștigă biruința asupra lumii? Acea credință prin care Hristos devine Mântuitorul vostru personal, acea credință care, după ce recunoașteți că sunteți cu totul incapabili să vă salvați singuri, vă determină să vă prindeți strâns de Acela care poate să vă mântuiască, știind că El este singura voastră speranță. Este credința care nu se descurajează, care aude glasul care zice: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea și puterea Mea divină este cu voi.” Este credința care Îl aude zicând: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” …
Hristos nu trebuie să fie pierdut din vedere niciodată. Îngerii au spus referitor la El: „Îi vei pune Numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Isus, scumpul nostru Mântuitor! Asigurarea, ajutorul, protecția și pacea, toate se află în El. El ne risipește toate îndoielile, El este speranța noastră cea mai înflăcărată. Cât de prețios este gândul că putem deveni părtași naturii divine și, prin ea, putem birui la fel cum a biruit Hristos! Isus este împlinirea așteptărilor noastre. El este melodia cântecelor noastre, umbra unei stânci mari într-un pământ uscat. El este apa vie pentru sufletul însetat. El este adăpostul nostru în furtună. El este neprihănirea noastră, sfințirea noastră, răscumpărarea noastră. Când Hristos este Mântuitorul nostru personal, noi Îi aducem laudă Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. – Asemenea lui Hristos, p. 21 (7 ianuarie)
Duminică, 25 aprilie: Scutul tău
Când se ivesc încercări care par inexplicabile, nu ar trebui să îngăduim să ne fie tulburată pacea. Oricât de nedrept am fi tratați, să nu permitem să se nască în inima noastră un spirit pătimaș. Dacă ne îngăduim un spirit de răzbunare, ne facem rău nouă înșine. Ne distrugem încrederea în Dumnezeu și Îl întristăm pe Duhul Sfânt. Alături de noi se află un sol ceresc, un martor care va înălța pentru noi un steag împotriva vrăjmașului. El ne va învălui cu strălucirea razelor Soarelui Neprihănirii. Satana nu poate pătrunde dincolo de ele. El nu poate să treacă de acest scut de lumină sfântă. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 171–172
Când poporul Său va fi în pericolul cel mai mare, părând a fi incapabil să reziste puterii lui Satana, Dumnezeu va lucra pentru el. Disperarea omului este ocazia lui Dumnezeu de a interveni. …
Sunt atât de recunoscătoare, în timpul acesta, că putem să ne abatem gândurile de la greutăţile care ne înconjoară şi de la asuprirea care urmează să vină peste poporul lui Dumnezeu şi putem să privim în sus spre cerul luminii şi al puterii! Dacă ne aşezăm de partea lui Dumnezeu, de partea lui Hristos şi a făpturilor cereşti inteligente, scutul cel larg al Celui Atotputernic este deasupra noastră, Dumnezeul cel puternic al lui Israel este ajutorul nostru şi nu trebuie să ne temem. Cei ce se ating de poporul lui Dumnezeu se ating de lumina ochilor Săi. – Solii alese, cartea 2, p. 373
Noi trebuie să avem acea credință care lucrează prin fapte și curățește sufletul, pentru că o astfel de credință în Hristos ne va face să lăsăm deoparte orice lucru care este neplăcut înaintea Lui. Fără această credință care lucrează prin fapte, nu facem nimic. Se poate să crezi că Hristos este Mântuitorul lumii, dar este El Mântuitorul tău? Crezi astăzi că El îți va da putere și tărie să biruiești orice defect din caracterul tău?
Noi trebuie să învățăm, fiecare pentru sine, această lecție de încredere deosebită în Mântuitorul nostru. Noi trebuie să ne încredem în Tatăl nostru ceresc așa cum se încrede un copil în părinții lui pământești și să credem că El lucrează pentru binele nostru în toate lucrurile și că fiecare strigăt scos în luptă și fiecare efort făcut împotriva adversarului sufletului ajunge la urechea Dumnezeului oștirilor și că El ne va trimite de fiecare dată ajutor când avem nevoie. El ne va ajuta să învingem orice ispită dacă Îl rugăm cu credință. – In Heavenly Places, p. 118
Dacă ne supunem lui Dumnezeu, avem asigurarea: „El, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda” (1 Corinteni 10:13).
Singura posibilitate de a fi în siguranță împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credința în neprihănirea Lui. Ispita are putere asupra noastră din cauza egoismului care există în inimă. Dar, când contemplăm marea iubire a lui Dumnezeu, egoismul ni se înfățișează în caracterul lui hidos și respingător și dorim să fie alungat din suflet. Când Duhul Sfânt Îl proslăvește pe Hristos, inima noastră este sensibilizată și cucerită, ispita își pierde puterea, iar harul lui Hristos ne transformă caracterul. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 118
Luni, 26 aprilie: Făgăduința despre Mesia (I)
„Făgăduințele au fost făcute lui Avraam și seminței lui” (Galateni 3:16). Avraam însuși trebuia să fie părtaș la moștenire. Poate părea că împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu întârzie mult, căci „pentru Domnul o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru 3:8); s-ar putea să pară că întârzie, dar, la timpul hotărât, „va veni și se va împlini negreșit” (Habacuc 2:3).
Darul făcut lui Avraam și seminței lui nu cuprinde numai țara Canaanului, ci tot pământul. Așa spune apostolul: „… făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credință” (Romani 4:13). În Biblie ni se spune în mod clar că făgăduințele făcute lui Avraam urmează să fie împlinite prin Hristos. Toți cei ce sunt ai lui Hristos sunt „sămânța lui Avraam, moștenitori prin făgăduință”, chemați „la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, care nu se poate veșteji” (Galateni 3:29; 1 Petru 1:4), un pământ eliberat de blestemul păcatului. Căci „domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt”; „cei blânzi moștenesc țara și au belșug de pace” (Daniel 7:27; Psalmii 37:11). – Patriarhi și profeți, p. 169
Avraam a fost chemat la o onoare foarte înaltă – aceea de a fi tatăl celor ce au constituit poporul care, timp de multe secole, a fost păzitorul și păstrătorul adevărului lui Dumnezeu pentru lume, poporul prin care trebuiau să fie binecuvântate toate națiunile pământului, în așteptarea lui Mesia cel promis. …
El nu își ținea religia ca pe o comoară prețioasă, care trebuia să fie păzită și savurată în mod egoist numai de posesorul ei. Adevărata religie nu poate fi păstrată astfel, deoarece un asemenea spirit este contrar principiilor Evangheliei. Când Hristos locuiește în inimă este imposibil să ascunzi lumina prezenței Sale sau ca acea lumină să scadă în intensitate. Dimpotrivă, ea va fi din ce în ce mai puternică pe măsură ce negura egoismului și a păcatului care înfășoară sufletul este împrăștiată de razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 56 (17 februarie)
Prin Ioan cel iubit, care a ascultat aceste cuvinte, Duhul Sfânt le declară bisericilor: „Mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața” (1 Ioan 5:11,12). Iar Isus a zis: „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Hristos S-a făcut una în trup cu noi, pentru ca noi să putem deveni una în duh cu El. În virtutea acestei uniri vom ieși din morminte, nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci datorită faptului că, prin credință, viața Lui a devenit viața noastră. Aceia care Îl văd pe Hristos în adevăratul Lui caracter și Îl primesc în inimă au viață veșnică. Hristos locuiește în noi prin Duhul, iar Duhul lui Dumnezeu, primit în inimă prin credință, este începutul vieții veșnice. – Hristos, Lumina lumii, p. 388
Marți, 27 aprilie: Făgăduința despre Mesia (II)
Cei care compun poporul lui Dumnezeu sunt reprezentanții Săi pe pământ și El intenționează ca ei să fie lumini în întunericul moral al acestei lumi. Risipiți în toată țara, în orășele, orașe și sate, ei sunt martorii lui Dumnezeu, canalele prin care El va transmite unei lumi necredincioase cunoașterea voinței Sale și minunile harului Său. Planul Său este ca toți cei care sunt părtași la mântuirea cea mare să fie misionari ai Săi. Evlavia creștinului este standardul după care cei lumești evaluează Evanghelia. Încercările suportate cu răbdare, binecuvântările primite cu recunoștință, smerenia, mila și iubirea descoperite în mod obișnuit sunt luminile care strălucesc în caracter înaintea lumii. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 56 (17 februarie)
„Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Când, atras de puterea lui Hristos, păcătosul se apropie de crucea înălțată a Domnului și se pleacă înaintea ei, are loc o nouă creațiune. El primește o inimă nouă. El devine o făptură nouă în Isus Hristos. El devine întru totul sfânt. Dumnezeu Însuși îl socotește „neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:26). „Iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit” (Romani 8:30). Oricât de mari ar fi rușinea și decăderea cauzate de păcat, cinstea și înălțarea datorate iubirii răscumpărătoare vor fi și mai mari. Tuturor ființelor omenești care se străduiesc să ajungă asemenea chipului divin le sunt puse la dispoziție comorile cerului, o putere deosebită, care le va așeza într-o poziție chiar mai înaltă decât aceea a îngerilor care n-au păcătuit niciodată. – Parabolele Domnului Hristos, p. 163
Dacă am putea să privim măcar o dată Cetatea cerească, nu am mai dori niciodată să mai trăim din nou pe pământ. …
Acolo, când va fi îndepărtat vălul care ne întunecă privirea, iar ochii noștri vor contempla acea lume a frumuseții din care nu surprindem acum decât câte un licăr fugar, când vom privi splendorile cerurilor, acum scrutate de departe prin telescop, când, la îndepărtarea ciumei păcatului, întregul pământ va apărea în „bunăvoința Domnului, Dumnezeului nostru”, ce câmp ni se va deschide spre studiu! Acolo, studentul în științe poate citi rapoartele creației fără a descoperi ceva care să amintească de legea păcatului. Poate asculta muzica vocilor naturii fără a sesiza vreo notă de plânset sau vreo nuanță slabă de tristețe. Pe toate lucrurile create va putea deosebi o singură semnătură, în universul necuprins va vedea „scris mare, Numele Lui sfânt” și nicio urmă a răului nu va mai exista pe pământ, în mare sau pe cer.
Lasă ca imaginația să-ți înfățișeze căminul celor mântuiți și nu uita că el va fi mult mai măreț decât cea mai strălucită imagine pe care o poate reda închipuirea ta. În diferitele daruri pe care Dumnezeu le-a așezat în natură noi nu putem vedea decât cea mai slabă licărire a slavei Sale.
Limbajul omenesc este nepotrivit pentru a descrie răsplata celor drepți. Aceasta va fi cunoscută numai de aceia care o privesc. Nicio minte mărginită nu poate înțelege slava Paradisului lui Dumnezeu. – The Faith I Live By, p. 364
Miercuri, 28 aprilie: Un neam mare și puternic…
Adesea, israeliții păreau neînstare sau lipsiți de bunăvoință să înțeleagă planul lui Dumnezeu pentru păgâni. Dar tocmai acesta a fost scopul pentru care El i-a făcut un popor deosebit și i-a întemeiat ca o națiune independentă printre națiunile pământului. Avraam, tatăl lor, căruia i-a fost dat pentru prima dată legământul făgăduinței, fusese chemat să iasă dintre rudeniile lui și să plece în regiuni îndepărtate ca să fie un purtător de lumină pentru neamuri. Cu toate că făgăduința dată lui cuprinde o sămânță de urmași numeroasă ca nisipul mării, totuși nu pentru un scop egoist avea să devină întemeietorul unei națiuni în țara Canaan. Legământul lui Dumnezeu cu el cuprindea toate popoarele pământului. „Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:2,3). – Profeți și regi, pp. 367–368
Dumnezeu i-a dat lui Avraam prilejul să vadă această moștenire nepieritoare și, cu nădejdea aceasta, el a fost mulțumit. „Prin credință a venit și s-a așezat el în Țara Făgăduinței ca într-o țară care nu era a lui și a locuit în corturi, ca și Isaac și Iacov, care erau împreună-moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:9,10).
Cu privire la urmașii lui Avraam este scris: „În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ” (Evrei 11:13). Noi trebuie să locuim aici ca străini și călători dacă vrem să câștigăm „o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (vers. 16). Aceia care sunt copii ai lui Avraam vor umbla după cetatea pe care o aștepta și el, „al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu”. – Patriarhi și profeți, p. 170
Creştinii trebuie să fie în această lume „un neam sfânt, un popor deosebit [KJV]”, care să vestească slava Celui care i-a chemat „din întuneric la lumina Lui minunată”. Lumina aceasta nu trebuie să se stingă, ci să strălucească din ce în ce mai puternic, până când va ajunge la miezul zilei. Purtătorii stindardului lui Hristos nu sunt niciodată eliberaţi de datorie. Ei au un duşman vigilent, care aşteaptă şi pândeşte să cucerească fortăreaţa. Unii dintre cei care susţin că sunt străjeri ai lui Hristos i-au invitat pe vrăjmaşi între zidurile lor, s-au amestecat cu ei şi, în eforturile lor de a se face plăcuţi, au îndepărtat deosebirea dintre copiii lui Dumnezeu şi copiii lui Satana. …
Adevărul cutremurător care răsună în urechile noastre de mulţi ani – „Domnul este aproape. De aceea, şi voi fiţi gata!” – nu este mai puţin valabil astăzi decât atunci când am auzit pentru prima dată solia. – Mărturii, vol. 5, p. 14
Joi, 29 aprilie: „Îți voi face un nume mare”
Domnul l-a ales pe Avraam ca să aducă la îndeplinire voia Lui. El a fost condus să-și părăsească națiunea idolatră și să se despartă de rudele sale. Domnul i S-a descoperit lui Avraam în tinerețe, i-a dat pricepere și l-a păzit de idolatrie. El plănuia să-l facă un exemplu de credință și adevărată consacrare pentru poporul Său, care avea să locuiască după aceea pe pământ. Caracterul lui se remarca prin integritate, generozitate și ospitalitate. El impunea respect, ca un prinț puternic între oameni. Reverența și dragostea lui pentru Dumnezeu precum și ascultarea strictă de voința Sa i-au câștigat respectul slujitorilor și al vecinilor. Exemplul lui de evlavie și viața lui neprihănită, împreună cu învățăturile date cu credincioșie slujitorilor și celor din familie, i-au condus să se teamă de Dumnezeul lui Avraam, să-L iubească și să-L venereze. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 98
Iudeii pretindeau că ei sunt descendenții lui Avraam, dar pentru că nu făceau faptele lui Avraam , dovedeau că nu erau cu adevărat copiii lui. Numai cei care sunt în mod spiritual în armonie cu el sunt recunoscuți ca urmași ai lui. …
În lumea noastră de astăzi sunt mulți oameni răniți, sunt multe inimi întristate, care au nevoie de alinare. Domnul are mijloace pentru înviorarea acestor nemângâiați. Noi putem să ne punem la lucru talentele, îndepărtând norii și lăsând să pătrundă lumina soarelui, a speranței și a credinței în Acela care „atât de mult a iubit … lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). – Astăzi cu Dumnezeu, p. 183 (23 iunie)
Omul, omul căzut poate fi transformat prin înnoirea minții, ca să poată deosebi bine (în engl.: să poată dovedi care este) „voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită”. Cum poate realiza aceasta? Prin Duhul Sfânt, care îi ia în stăpânire mintea, spiritul, inima și caracterul. Unde se vede acest lucru? „Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.” Duhul Sfânt face o lucrare reală asupra caracterului omului și se văd roadele. …
Din experiență, noi vedem că, în puterea noastră omenească, hotărârile și țintele noastre nu sunt de niciun folos. Ar trebui atunci să renunțăm să mai facem eforturi hotărâte? Nu! Deși experiența ne dovedește că nu suntem în stare să facem această lucrare prin noi înșine, avem ajutor la Acela care este puternic și va face aceasta pentru noi. Când ne prindem de El cu credință, El va face aceasta pentru noi. Credinciosul poate numai să se încreadă în El. După cum Dumnezeu lucrează, și noi putem lucra, încrezându-ne în El și făcând voia Sa. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 6, p. 1080
Vineri, 30 aprilie
Pentru studiu suplimentar:
Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Reprezentantul Domnului Hristos”, p. 196 (7 iulie); Patriarhi și profeți, capitolul „Încercarea credinței”.
