Comentarii inspirate (st. 1)
CE S-A ÎNTÂMPLAT?
Sabat după-amiază, 27 martie
După ce au fost create pământul și animalele de pe el, Tatăl și Fiul Și-au adus la îndeplinire planul pe care îl făcuseră înainte de căderea lui Satana, și anume, acela de a face un om după chipul Lor. Ei înfăptuiseră împreună lucrarea de creare a pământului și a tuturor viețuitoarelor de pe el. Apoi, Dumnezeu I-a zis Fiului Său: „Să facem om după chipul Nostru.” Când a ieșit din mâna Creatorului Său, Adam avea o statură nobilă și o simetrie frumoasă. El era de peste două ori mai înalt decât oamenii care trăiesc acum pe pământ, iar trupul său era bine proporționat. Trăsăturile lui erau desăvârșite și frumoase. Tenul lui nu era nici alb, nici palid, ci era rumen, radios, cu o nuanță bogată de sănătate. Eva nu era chiar atât de înaltă ca Adam. Capul ei ajungea cu puțin mai sus de umerii lui. Ea, de asemenea, avea o înfățișare nobilă, de o simetrie desăvârșită, și era foarte frumoasă. – Istoria mântuirii, p. 20
Adam era înconjurat de tot ce-i putea dori inima. Avea din belșug pentru îndeplinirea fiecărei dorințe. În Edenul cel plin de slavă nu exista păcat și nici vreun semn de decădere. Îngerii lui Dumnezeu comunicau liber și cu drag cu perechea sfântă. Fericiții cântăreți Îi aduceau continuu slavă Creatorului prin cântecele lor vesele și pline de naturalețe. Animalele pașnice se jucau, în nevinovăția lor fericită, în jurul lui Adam și al Evei, supuse cuvântului lor. Adam era plin de vigoare și vitalitate, cea mai nobilă lucrare a Creatorului.
Nicio umbră nu se interpunea între ei și Creatorul lor. Ei Îl cunoșteau pe Dumnezeu ca fiind Părintele lor binefăcător și, în toate lucrurile, voința lor se conforma voinței lui Dumnezeu. Iar caracterul lui Dumnezeu era reflectat în caracterul lui Adam. Slava Sa era revelată de toate lucrurile din natură. – Căminul adventist, p. 26
Legea lui Dumnezeu este de neschimbat prin însăşi natura ei, întrucât reprezintă manifestarea voinţei şi a caracterului Autorului ei. Dumnezeu este iubire şi Legea Sa este iubire. Cele două mari principii ale ei sunt dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de om. …
La început, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. El era în perfectă armonie cu natura şi cu Legea lui Dumnezeu, iar principiile neprihănirii erau înscrise în inima sa. Însă păcatul l-a înstrăinat de Creatorul său. N-a mai reflectat chipul divin. Inima lui a intrat în conflict cu principiile Legii lui Dumnezeu. „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună” (Romani 8:7). Însă „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu” pentru ca omul să poată fi împăcat cu Dumnezeu. Prin meritele lui Hristos, el poate fi readus în acord cu Cel care l-a creat. Inima lui trebuie să fie reînnoită prin har divin. Omul trebuie să aibă o viaţă nouă, de sus. Această schimbare este naşterea din nou, fără de care, spunea Isus, nimeni „nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:16,3). – Tragedia veacurilor, p. 467
Duminică, 28 martie: Întrebări fundamentale
Oamenii cei mai inteligenţi nu pot să înţeleagă tainele lui Iehova aşa cum sunt descoperite în natură. Inspiraţia divină pune multe întrebări la care cei mai mari învăţaţi nu pot să răspundă. Aceste întrebări nu sunt puse ca să putem răspunde la ele, ci ca să ne atragă atenţia asupra tainelor adânci ale lui Dumnezeu şi să ne arate că înţelepciunea noastră este limitată, că, în situaţiile din viaţa noastră de fiecare zi, sunt multe lucruri mai presus de înţelegerea unor minţi limitate, că judecata şi planurile lui Dumnezeu sunt cu neputinţă de cuprins. Înţelepciunea Lui este de nepătruns.
Scepticii refuză să creadă în Dumnezeu, deoarece nu pot să înţeleagă cu mintea lor limitată puterea nelimitată prin care El i Se descoperă omului. Dar Dumnezeu trebuie să fie recunoscut mai mult din ceea ce nu ne descoperă despre Sine decât din ceea ce este deschis înţelegerii noastre limitate. Atât în revelaţia divină, cât şi în natură, Dumnezeu le-a dat oamenilor taine ca să le ceară credinţă. Aşa trebuie să fie. Noi putem să cercetăm continuu, să întrebăm continuu, să învăţăm continuu, şi tot va mai rămâne o infinitate de nepătruns. – Mărturii, vol. 8, p, 261
Privilegiul său cel mare [al lui Adam] era să aibă o comuniune directă, față în față și de la inimă la inimă, cu Făcătorul său. Dacă I-ar fi rămas loial lui Dumnezeu, toate acestea ar fi fost ale lui pentru totdeauna. De-a lungul veacurilor nesfârșite, el ar fi continuat să dobândească noi comori ale cunoașterii, să descopere izvoare proaspete de fericire și să obțină concepții mereu mai clare despre înțelepciunea, puterea și iubirea lui Dumnezeu. Ar fi împlinit din ce în ce mai mult scopul creării sale și ar fi reflectat din ce în ce mai fidel slava Creatorului.
Însă aceste lucruri au fost pierdute prin neascultare. Prin păcat, asemănarea cu divinul a fost mânjită, aproape că a fost ștearsă cu desăvârșire. Puterile fizice ale omului au slăbit, capacitățile sale mintale au scăzut, viziunea sa spirituală s-a încețoșat. Omul devenise supus morții. Cu toate acestea, rasa umană nu a fost lăsată pradă deznădejdii. Planul de mântuire fusese rânduit printr-o iubire infinită și prin îndurare și a fost îngăduită o viață de punere la probă. Refacerea în om a chipului Creatorului său, readucerea sa la perfecțiunea în care fusese creat, sprijinirea dezvoltării trupului, minții și sufletului, astfel încât să poată fi împlinit scopul divin avut în vedere la crearea lui – iată care avea să fie lucrarea de răscumpărare. Acesta este obiectul educației, marele obiectiv al vieții.
Cea mai înaltă ambiție pentru viața aceasta și cea mai mare bucurie sunt să-L onorăm pe Domnul Hristos, să devenim asemenea Lui și să lucrăm ca El. – The Faith I Live By, p. 166
Toate sistemele filozofice concepute de oameni au condus la confuzie şi la ruşine atunci când Dumnezeu nu a fost recunoscut şi onorat. Pierderea credinţei în Dumnezeu este ceva îngrozitor. Odată ce credinţa în Cuvântul Său este pierdută, prosperitatea nu mai poate fi o mare binecuvântare nici pentru popoare, nici pentru indivizi. Nimic nu este cu adevărat mare, cu excepţia lucrurilor care tind spre veşnicie. …
Cel al cărui suflet este plin de Duhul lui Dumnezeu va învăţa lecţiile încrederii depline. El va lua Cuvântul scris ca pe sfătuitorul şi călăuzitorul lui şi va găsi în ştiinţă un ajutor pentru a-L înţelege pe Dumnezeu. – Solii alese, cartea 3, p. 310
Luni, 29 martie: După chipul Creatorului
La crearea omului s-a descoperit puterea unui Dumnezeu existent ca Persoană. Când Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, forma umană era perfectă, dar fără viață. Atunci, un Dumnezeu-Persoană, existent prin Sine Însuși, i-a dat acelei forme suflare de viață și omul a devenit o ființă vie, rațională. Toate componentele organismului uman au fost puse în mișcare. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, nervii, neuronii, toate au început să funcționeze și toate au fost condiționate de niște legi. Omul a devenit un suflet viu. Prin Hristos-Cuvântul, Dumnezeu ca Persoană l-a creat pe om și l-a înzestrat cu inteligență și putere. …
Deasupra tuturor celorlalte categorii de făpturi inferioare, Dumnezeu a plănuit ca omul, coroana creațiunii, să reflecte gândirea Lui și să descopere slava Sa. Dar omul nu trebuie să se înalțe pe sine ca fiind Dumnezeu. – Divina vindecare, p. 415
Adam a fost încoronat rege în Eden. Dumnezeu i-a dat stăpânire peste orice viețuitoare creată de El. Domnul i-a binecuvântat pe Adam și Eva cu o inteligență cum nu mai dăduse niciunei alte făpturi. El l-a făcut pe Adam suveranul de drept al tuturor lucrărilor mâinilor Sale.
Creați să fie „chipul și slava lui Dumnezeu”, Adam și Eva primiseră daruri vrednice de înalta lor chemare. Fiecare facultate a spiritului și a minții reflecta slava Creatorului. Înzestrați cu daruri spirituale și mintale înalte, Adam și Eva au fost creați „cu puțin mai prejos decât îngerii”. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 40 (1 februarie)
Întreaga natură este destinată să fie un interpret al lucrurilor lui Dumnezeu. Pentru Adam și Eva, în căminul lor din Eden, natura era plină de cunoașterea lui Dumnezeu și încărcată de învățăminte divine. Urechile lor atente erau familiarizate cu glasul înțelepciunii. Înțelepciunea vorbea ochiului și era primită în inimă, pentru că ei comunicau cu Dumnezeu în mijlocul creațiunii Lui. – Sfaturi pentru părinți, profesori și elevi, p. 186
Banul pierdut din parabola Mântuitorului, deși zăcea în murdărie și gunoi, era totuși o piesă de argint. Posesoarea lui l a căutat pentru că era de valoare. Tot așa, orice suflet, oricât de degradat de păcat, este prețios în ochii lui Dumnezeu. Așa cum banul purta chipul și inscripția puterii cârmuitoare, tot așa și omul, când a fost creat, purta chipul și inscripția lui Dumnezeu. Deși inscripția a fost stricată și ștearsă acum prin influența păcatului, urmele ei rămân asupra fiecărui suflet. Dumnezeu dorește să îndrepte acel suflet și să-l remodeleze după chipul Său, în neprihănire și sfințenie. – Divina vindecare, p. 163
Marți, 30 martie: Dumnezeu și omenirea
Acela care l-a creat pe om și care îi înțelege nevoile a stabilit și hrana pentru Adam. „Iată”, a zis El, „v-am dat orice iarbă care face sămânță …și orice pom, care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră” (Geneza 1:29). Părăsind Edenul pentru a-și câștiga traiul muncind pământul aflat sub blestemul păcatului, omul a primit permisiunea să mănânce și din „iarba de pe câmp” (Geneza 3:18).
Cerealele, fructele, nucile și legumele constituie dieta aleasă pentru noi de Creatorul nostru. Aceste alimente, pregătite într-un mod cât se poate de simplu, sunt cele mai sănătoase și mai hrănitoare. Ele conferă energie, rezistență și vitalitate intelectuală, așa cum o dietă mai complexă și mai stimulatoare nu poate da. – Divina vindecare, pp. 295–296
Dacă oamenii de astăzi ar fi simpli în obiceiurile lor, trăind în armonie cu legile naturii, ca Adam şi Eva la început, ar fi mijloace îndestulătoare pentru nevoile familiei omeneşti. Ar fi mai puţine nevoi închipuite şi mai multe ocazii de a lucra după voia lui Dumnezeu. Dar egoismul şi satisfacerea gusturilor necurate au adus în lume păcatul şi mizeria, pe de o parte din cauza excesului, iar pe de alta, din cauza lipsei. – Hristos, Lumina lumii, p. 367
Tot astfel, orice binecuvântare revărsată asupra noastră cere un răspuns pe care trebuie să-l dăm Autorului tuturor îndurărilor. Creștinul trebuie să-și cerceteze adesea trecutul și, atunci când totul pare întunecos și potrivnic, să-și amintească plin de recunoștință prețioasele izbăviri ale lui Dumnezeu care l-au susținut în încercări, deschizând căi înaintea lui și înviorându-l atunci când totul părea să se prăbușească. El ar trebui să recunoască toate aceste dovezi ale grijii ocrotitoare a îngerilor cerești. Având în vedere aceste nenumărate binecuvântări, el ar trebui să întrebe adesea cu o inimă supusă și recunoscătoare: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?” (Psalmii 116:12).
Timpul nostru, talentele noastre, avutul nostru, toate trebuie să fie consacrate cu sfințenie Aceluia care ne-a încredințat spre administrare aceste binecuvântări. Ori de câte ori se săvârșește o lucrare de salvare pentru noi sau ni se acordă favoruri noi și nesperate, trebuie să recunoaștem bunătatea lui Dumnezeu, exprimându-ne recunoștința nu doar prin cuvinte, ci, asemenea lui Iacov, prin jertfe și daruri aduse cauzei Sale. Așa după cum primim continuu binecuvântările lui Dumnezeu, tot astfel trebuie să și dăm fără încetare. – Patriarhi și profeți, p. 187
În munca noastră trebuie să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu. El ne oferă pământul și comorile lui, dar noi trebuie să le adaptăm pentru folosul și confortul nostru. El face copacii să crească, însă noi pregătim grinzile și construim casa. El a ascuns în pământ aurul și argintul, fierul și cărbunele, dar nu le putem obține decât prin trudă.
… Deși a creat și ține neîncetat toate lucrurile sub control, Dumnezeu ne-a înzestrat cu o putere care nu diferă total de puterea Sa. Nouă ne-a fost dat un anumit grad de control asupra forțelor naturii. Așa cum Dumnezeu a chemat pământul din haos, aducându-l la o existență minunată, tot așa și noi putem aduce ordine și frumusețe acolo unde este neorânduială. – Educație, pp. 214–315
Miercuri, 31 martie: La pomul cunoștinței binelui și răului
În mijlocul grădinii, lângă pomul vieții, se afla pomul cunoștinței binelui și răului. Acest pom a fost rânduit special de Dumnezeu pentru a fi garanția ascultării, a credinței și a dragostei față de El. Dumnezeu le-a poruncit primilor noștri părinți să nu mănânce din pomul acesta, nici să nu îl atingă, ca să nu moară. El le-a spus că pot să mănânce cât doresc din toți pomii din grădină, cu excepția acestuia, dar, dacă vor mânca din pomul acesta, vor muri negreșit.
Când au fost așezați în grădina aceea frumoasă, Adam și Eva au avut tot ce doreau pentru fericirea lor. Totuși, în planurile Sale atotînțelepte, înainte de a putea să le acorde siguranța veșnică, Dumnezeu a ales să pună la încercare credincioșia lor. Ei urmau să beneficieze de favoarea Sa și să vorbească direct cu El, față către față. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a exclus posibilitatea ca ei să intre în contact cu răul. Lui Satana i s-a îngăduit să-i ispitească. Dacă urmau să reziste încercării, ei aveau să beneficieze de favoarea neîntreruptă a lui Dumnezeu și a îngerilor din cer. – Istoria mântuirii, p. 24
Când l-a făcut pe om, Dumnezeu l-a făcut stăpân peste pământ și peste toate viețuitoarele de pe el. Atâta vreme cât Adam a rămas credincios Cerului, întreaga natură îi era supusă. Dar, când s-a răzvrătit împotriva Legii divine, ființele inferioare s-au răzvrătit împotriva lui. Astfel, în marea Sa milă, Domnul avea să le arate oamenilor sfințenia Legii Sale și să-i facă să vadă, chiar din experiența lor, primejdia înlăturării ei chiar și în cea mai mică măsură. …
Avertizarea dată primilor noștri părinți: „În ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit” (Geneza 2:17) nu însemna că ei aveau să moară chiar în ziua în care s-au înfruptat din fructul oprit. Dar în acea zi avea să fie pronunțată irevocabila sentință. Nemurirea le-a fost făgăduită cu condiția ascultării; prin păcătuire, ei aveau să piardă viața veșnică. Chiar în ziua aceea, aveau să fie condamnați la moarte. – Patriarhi și profeți, pp. 59–60
Prin lucrarea Duhului Sfânt, legătura divină a lui Dumnezeu cu omul este înnoită. Tatăl spune: „Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. Le voi oferi iubirea și iertarea Mea și voi revărsa peste ei bucuria Mea. Îmi vor fi o comoară deosebită, pentru că ei sunt poporul Meu, pe care l-am ales și prin care voi fi proslăvit.”
Tatăl Își arată dragostea față de poporul Său ales, care trăiește în mijlocul oamenilor. EI sunt cei pe care Hristos i-a răscumpărat cu prețul sângelui Său și, pentru că răspund iubirii Sale, prin harul extraordinar al lui Dumnezeu, ei sunt aleși să fie mântuiți ca fiind copiii Săi ascultători. Asupra lor este revărsat harul lui Dumnezeu, iubirea extraordinară cu care El i-a iubit. Oricine se va smeri și se va face ca un copilaș, cine va primi Cuvântul lui Dumnezeu și va asculta de el cu simplitatea și sinceritatea unui copil va fi printre cei aleși ai Domnului. – Our High Calling, p. 77
Joi, 1 aprilie: Ruperea relației
Când Adam și Eva au fost puși în frumoasa grădină, Satana făcea planuri pentru a-i nimici. Era cu neputință ca acest cuplu fericit să fie privat de fericirea sa, dacă asculta de Dumnezeu. Satana nu-și putea exercita puterea asupra celor doi decât dacă ei Îl nesocoteau pe Dumnezeu și pierdeau favoarea Sa. De aceea, trebuia făcut un plan pentru a-i duce la neascultare, pentru a provoca nemulțumirea lui Dumnezeu și a fi aduși sub influența directă a lui Satana și a îngerilor lui. S-a hotărât ca Satana să ia o altă formă și să arate interes față de om. …
Satana și-a început lucrarea cu Eva, pentru a o face să fie neascultătoare. Prima ei greșeală a fost că s-a îndepărtat de soțul ei, apoi pentru că a zăbovit lângă pomul oprit și, după aceea, pentru că a ascultat de vocea ispititorului și a îndrăznit chiar să se îndoiască de faptul că Dumnezeu spusese: „În ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit.” Ea s-a gândit că, poate, Domnul nu a vrut să spună chiar aceasta și, aventurându-se, a întins mâna, a luat un fruct și a mâncat. Acesta era frumos la privit și plăcut la gust. Apoi a fost invidioasă că Dumnezeu ținea departe de ei ceva ce, de fapt, era pentru binele lor și i-a oferit soțului ei fructul, ispitindu-l în acest fel. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), pp. 146–147
După ce au mâncat din fructul pomului oprit, Adam şi Eva au fost plini de un simţământ de ruşine şi groază. La început, singurul lor gând a fost cum să-şi scuze păcatul înaintea lui Dumnezeu şi să scape de îngrozitoarea sentinţă de moarte. Când Domnul i-a întrebat despre păcatul lor, Adam a răspuns dând vina în parte pe Dumnezeu şi în parte pe partenera lui: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” … Spiritul de îndreptăţire de sine şi-a avut originea în tatăl minciunilor şi a fost manifestat de toţi fiii şi de toate fiicele lui Adam. Mărturisirile de felul acesta nu sunt inspirate de Spiritul Sfânt şi nu vor fi valabile înaintea lui Dumnezeu. Adevărata pocăinţă îl va conduce pe om să-şi poarte singur vina şi să şi-o recunoască fără şiretenie sau ipocrizie. …
Inima smerită şi zdrobită, supusă printr-o pocăinţă autentică, va aprecia ceva din dragostea lui Dumnezeu şi din prețul Calvarului şi, aşa cum un fiu i se destăinuie tatălui său iubitor, tot astfel, cel cu adevărat pocăit îşi aduce toate păcatele înaintea lui Dumnezeu. Şi este scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” – Mărturii, vol. 5, pp. 637, 641
Îndurarea lui Dumnezeu te înconjoară în fiecare clipă; va fi folositor pentru tine să te gândești cum și de unde vin zilnic binecuvântările asupra ta. Lasă binecuvântările prețioase ale lui Dumnezeu să trezească recunoștința în tine. Nici nu poți socoti binecuvântările lui Dumnezeu, bunătatea Lui manifestată continuu față de tine, căci ele sunt la fel de numeroase ca picăturile înviorătoare de ploaie. Nori de îndurare stau deasupra ta, gata să plouă peste tine. Dacă vei aprecia valoarea darului mântuirii, atunci vei putea sesiza reîmprospătarea lui zilnică, ocrotirea și iubirea lui Isus; atunci vei fi călăuzit pe calea păcii. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 340 (29 noiembrie)
Vineri, 2 aprilie
Pentru studiu suplimentar:
Educație, cap. „Știința și Biblia” și Patriarhi și profeți, cap. „Planul de mântuire”.
