[sâmbătă, 21 noiembrie]

Gata cu distracția!

Referința biblică: Daniel 5

Comentariu: Profeți și regi, capitolul 43

 

Text-cheie

„Iată însă scrierea care a fost scrisă: «Numărat, numărat, cântărit și împărțit!» Și iată tâlcuirea acestor cuvinte: Numărat înseamnă că Dumnezeu ți-a numărat zilele domniei și i-a pus capăt. Cântărit înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor!” (Daniel 5:25-27)

 

Rezolvă activitatea de la rubrica Ce părere ai?.

Toți oamenii trec prin situații care le schimbă radical viața. Pune evenimentele următoare în ordine, de la 1 la 7, în funcție de reacția ta la ele (1 – reacție puternică, 7 – nicio reacție).

__ A. Moare mama celei mai bune prietene (sau prieten).

__ B. Ai fost respins la cele mai bune licee pentru care ai optat.

__ C. Părinții tăi decid să divorțeze.

__ D. Îți moare animalul de companie.

__ E. Părinții îți confiscă telefonul mobil și calculatorul.

__ F. Câțiva colegi de școală te bat măr.

__ G. Un prieten apropiat te trădează.

Argumentează-ți opțiunea pentru numărul 1 și numărul 7.

Care experiență consideri că ți-ar afecta în cea mai mare măsură cursul vieții? Care ar fi cel mai greu de depășit? Ce situație decisivă pentru cursul vieții lui Belșațar a avut loc? (Daniel 5:4-6)
Cum a reacționat Belșațar la acea apariție supranaturală?
Cum crezi că au reacționat restul invitaților?
De ce crezi că Dumnezeu a ales să intervină în viața lui Belșațar în această manieră?