[luni, 23 noiembrie] Chemați să fim lumină
Oriunde privim, se pare că planeta noastră că se întoarce împotriva ei însăși, oferind întuneric în loc de lumină. Totuși, întunericul este parcă și mai „acasă” când ne gândim la experiențele noastre în această lume dificilă și plină de probleme. Căci și noi înțelegem ororile pe care ni le aduce viața aceasta când ne luptăm cu boala, când avem de-a face cu pierderea celor dragi, când vedem familii căzând pradă despărțirii și divorțului, când ne luptăm să înțelegem lucrurile rele din societatea noastră.
Și totuși, pe fondul acestei priveliști de decădere morală și întuneric spiritual, în toiul acestei zarve din interior și din exterior, auzim cuvintele lui Isus.
2. Ce a spus El în Predica de pe Munte? Cum trebuie să trăim? Cum afectează ceea ce facem noi modul în care ceilalți Îl văd pe Dumnezeu?
Matei 5:14-16
„14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”.
Cum au înțeles oare oamenii care formau audiența lui Isus cuvintele Sale, în timp ce stăteau în acea zi lângă Marea Galileei, sub soarele fierbinte? Aceia care au auzit cuvintele Lui știau multe despre lumină și întuneric. Cu siguranță existența lor cuprindea mult întuneric de care să se teamă. Ei trăiau sub ocupația romană, într-o societate militarizată în care romanii erau peste tot, amintindu-le maselor de oameni de pe coasta dealului că oricine insista să creeze probleme avea să-și găsească rapid drumul spre torturi și spre o moarte fără veșminte pe o cruce romană.
Și totuși, iată-L pe Isus, chemându-i să fie o lumină. Să fie milostivi. Cu inimă curată. Împăciuitori. Prin urmare, educația creștină trebuie să includă și învățăturile prin care oamenii pot fi lumini în lume, pot fi în stare să facă alegeri care le vor descoperi altora realitatea existenței și a bunătății lui Dumnezeu.
Cum putem să le arătăm oamenilor că Dumnezeu există și că El este bun?
Post-ul [luni, 23 noiembrie] Chemați să fim lumină apare prima dată în Studiu Biblic.