Vești misionare – 14 noiembrie 2020
Rugăciune pentru un loc de muncă în Franța
Andrew McChesney
Pe Abdelkader Henni nu-l interesa nicidecum creștinismul și a fost surprins când un capelan i-a vorbit despre Isus la școală, în timp ce lua parte la activități de after-school cu alți tineri în Franța.
– Vii destul de des, i s-a adresat capelanul. De ce nu te faci creștin?
Abdelkader, care locuise o mare parte din timp în Franța după ce părinții lui emigraseră din Algeria, a încetat să mai participe la activitățile de after-school. Dar nu știa ce să facă. Terminase liceul și nu își găsea niciun loc de muncă.
La scurt timp, a cunoscut un adventist de ziua a șaptea din Algeria. Inima lui a rămas impresionată în timp ce asculta povestea adventistului. Și-a dat seama că și un algerian putea deveni creștin și a început să citească despre creștinism. Cam în același timp, s-a întâlnit cu o veche prietenă din liceu. Crystal fusese nefericită pe durata liceului, dar acum era plină de bucurie. Abdelkader se întreba ce se întâmplase în viața ei și, ca și cum i-ar fi citit gândurile, Crystal i-a spus:
– Am cunoscut pe Cineva, și acea Persoană mi-a schimbat complet viața, i-a mărturisit Crystal.
– Pe cine ai cunoscut? a insistat el.
– L-am cunoscut pe Isus, a spus ea.
Abdelkader se întreba dacă Isus i-ar putea schimba și lui viața. A însoțit-o pe Crystal la o seară de rugăciune. Când cineva l-a întrebat dacă avea vreun motiv de rugăciune, el a răspuns: „Am nevoie de un loc de muncă.”
A doua zi a primit un telefon.
– Ești Abdelkader? a întrebat o voce necunoscută.
– Da, a răspuns el.
– Cauți un loc de muncă?
Mai târziu în acea zi, persoana care îl căutase îi lua un interviu în mașină, în timp ce îl conducea la noul lui loc de muncă. Era uimit. Aplicase pentru acel loc de muncă cu câteva săptămâni în urmă, dar l-a primit doar după rugăciune. A crezut că Isus putea să-i schimbe viața.
Ajuns acasă, s-a rugat: „Doamne, vreau să știu ce biserică să aleg. Te rog, arată-mi Tu!”
Trei zile mai târziu, a auzit un om vorbind la radio despre Sabatul zilei a șaptea. Omul a citat pasajul din Isaia 56:1-2, care spune: „Ferice de omul care face lucrul acesta … păzind Sabatul.” Abdelkader și-a amintit de adventistul de ziua a șaptea din Algeria și de faptul că adventiștii mergeau la biserică în Sabatul zilei a șaptea. S-a alăturat Bisericii Adventiste.
Astăzi Abdelkader, al cărui nume înseamnă „Slujitor al Celui Preaînalt”, este pastor adventist, are cincizeci și unu de ani și lucrează cu persoanele care nu sunt creștine din Franța.
„Îl laud în fiecare zi pe Dumnezeu pentru lucrarea pe care mi-a dat-o”, spune el.
Vă mulțumesc pentru darurile Școlii de Sabat, care îi ajută pe oamenii din Franța și din toată lumea să afle despre Isus.