[luni, 9 noiembrie]
Meditează la textul-cheie.
„Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care l-a trimis pe îngerul Său și i-a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului și și-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!” (Daniel 3:28)
Crezi că i-a fost ușor lui Nebucadnețar să facă o declarație atât de explicită cu privire la cine merita respectul și închinarea, după incidentul cu cuptorul aprins? Ce cunoștințe cu privire la Dumnezeu, dobândite anterior acestui moment, crezi că avea Nebucadnețar? Ce experiențe anterioare crezi că au avut cei trei tineri, care i-au determinat să se încreadă în planul lui Dumnezeu, chiar dacă nu erau siguri că El îi va salva?