[miercuri, 3o septembrie] Redobândirea a ceea ce s-a pierdut
Când au ales să urmeze îndemnul șarpelui, printre alte consecințe, Adam și Eva s-au confruntat cu alungarea din „sala de clasă” a lui Dumnezeu. Gândește-te ce au pierdut din cauza păcatului lor! Când înțelegem mai bine căderea lor, putem pricepe scopul educației pentru noi, în vremurile de acum. În ciuda faptului că ei au fost izgoniți, viața într-o lume imperfectă a anunțat un nou scop pe care îl are educația.
Dacă, înainte de păcat, educația a fost mijlocul prin care Dumnezeu i-a familiarizat pe Adam și pe Eva cu El, cu caracterul, bunătatea și dragostea Lui, atunci lucrarea educației de după izgonirea lor trebuie să ajute omenirea să se familiarizeze iarăși cu acele realități și să refacă în om chipul lui Dumnezeu. În ciuda îndepărtării lor din prezența lui Dumnezeu, copiii Lui încă pot veni să Îl cunoască pe El, bunătatea și dragostea Lui. Prin rugăciune slujire și studiul Cuvântului Său, putem să ne apropiem și noi de El, așa ca Adam și Eva în Eden.
Vestea bună este că, datorită Domnului Isus și a planului de răscumpărare, nu este totul pierdut. Avem nădejdea mântuirii și a restaurării. Și mult din educația creștină ar trebui să-i îndrepte pe elevi spre Isus, spre ce a făcut El pentru noi și spre refacerea pe care El o realizează.
4. Ce relație putem vedea între sfaturile lui Petru și educație?
2 Petru 1:3-11
„3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea Celui Ce ne-a chemat prin slava şi virtutea Lui. 4 Prin aceste lucruri, El ne-a dăruit promisiunile Lui preţioase şi foarte mari, pentru ca, prin acestea, scăpând de depravarea care este în lume din cauza poftelor, să deveniţi părtaşi ai naturii dumnezeieşti. 5 De aceea, daţi-vă toată silinţa să adăugaţi la credinţa voastră virtutea, la virtute – cunoaşterea, 6 la cunoaştere – înfrânarea, la înfrânare – răbdarea, la răbdare – evlavia, 7 la evlavie – dragostea frăţească, iar la dragostea frăţească – dragostea de oameni. 8 Căci dacă aceste lucruri sunt într-adevăr ale voastre şi abundă printre voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici ineficienţi, nici neroditori în ce priveşte cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos. 9 Dar cel căruia îi lipsesc aceste lucruri este orb, sau cel puţin miop; a uitat că a primit curăţirea de vechile lui păcate. 10 De aceea, fraţilor, străduiţi-vă chiar mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, pentru că, făcând aceste lucruri, nu vă veţi împiedica niciodată! 11 Căci astfel vă va fi acordată din belşug intrarea în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos”.
Prin Isus ni s-a dat „tot ce privește viața și evlavia”. Ce făgăduință! Care ar putea fi acele lucruri? Petru ne dă o listă: credința, fapta, cunoștința, înfrânarea, răbdarea, evlavia ș.a.m.d. Observă că unul dintre lucrurile menționate este și cunoștința. Acest gând ne îndreaptă spre educație. Adevărata educație va conduce spre adevărata cunoștință – cunoștința lui Hristos, astfel, nu doar că vom deveni mai asemenea cu El, ci vom putea fi gata să le spunem și altora despre cunoașterea pe care am dobândit-o despre El.
„Pomul oprit” era pomul cunoștinței binelui și răului. Cum facem deosebire între cunoașterea bună și cea rea?
Post-ul [miercuri, 3o septembrie] Redobândirea a ceea ce s-a pierdut apare prima dată în Studiu Biblic.