Comentarii inspirate (st. 2)
Puterea mărturiei personale
Sabat după-amiază, 4 iulie
Apostolul Ioan ș-ai petrecut primii ani ai vieții printre pescarii simpli din Galileea. El nu a primit o educație în școală, dar, prin legătura lui cu Hristos, Marele Învățător, el a obținut cea mai înaltă educație pe care o poate primi un muritor.
El a băut cu sete din izvorul înțelepciunii și apoi a căutat să îi conducă și pe alții la acel „izvor de apă care curge în viață veșnică” (Ioan 4:14). Simplitatea cuvintelor sale, puterea adevărurilor pe care le rostea și căldura spirituală care caracterizau învățăturile sale, îi dădeau posibilitatea de a se apropia de toate clasele sociale. … El părea că este plin fără încetare de Duhul Sfânt. El căuta să înalțe gândurile oamenilor ca să poată înțelege cele nevăzute. Înțelepciunea cu care vorbea făcea ca fiecare cuvânt să cadă ca o picătură de rouă, îmblânzind și supunând sufletul. – Sfințirea vieții, p. 61
Suntem foarte departe de unde ar fi trebuit să ne aflăm în ce privește experiența creștină. Suntem în urmă cu prezentarea soliei care ar fi trebuit să fie transmisă cu buze sfințite. Chiar atunci când stătea la masă, Isus îi învăța pe oameni adevăruri care aduceau mângâiere și îmbărbătare în inimile lor. Când dragostea Lui locuiește în suflet ca un principiu viu, din vistieria inimii vor ieși cuvinte potrivite ocaziei – nu cuvinte ușuratice, fără valoare, ci cuvinte înălțătoare, dătătoare de putere spirituală. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 554
Cel care este hotărât în inima sa să-I slujească lui Dumnezeu va găsi ocazia de a da mărturie pentru El. Greutățile nu vor avea putere să-l împiedice pe acela care este hotărât să caute mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa. În puterea câștigată prin rugăciune și cercetarea Cuvântului, el va căuta virtutea și va lepăda viciul. Privind la Isus, Căpetenia și Desăvârșirea (în engl.: Începătorul și Desăvârșitorul) credinței noastre, Cel care a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire atât de mare, credinciosul va înfrunta bucuros disprețul și batjocura. Iar Acela al cărui cuvânt este adevăr a promis ajutor și har îndestulător pentru orice împrejurare. Brațele Sale veșnice cuprind sufletul care se îndreaptă spre El după ajutor. Ne putem încrede cu toată siguranța în grija Sa, spunând: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine” (Psalmii 56:3). Dumnezeu Își va împlini făgăduințele față de toți aceia care își pun încrederea în El. – Faptele apostolilor, p. 467
Toţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu vor face cunoscută lumii unirea lor cu Hristos şi cu fraţii lor. Aceia în ale căror inimi locuieşte Hristos vor aduce roade ale iubirii frăţeşti. Ei îşi vor da seama că sunt datori, ca membri ai familiei lui Dumnezeu, să cultive, să nutrească şi să perpetueze iubirea şi comuniunea creştină, în spirit, cuvinte şi acţiune. …
Cea mai puternică dovadă pe care un om o poate da lumii că el a fost născut din nou şi că este un om nou în Isus Hristos este manifestarea iubirii pentru fraţii săi, făcând fapte asemenea lui Hristos. Aceasta este mărturia cea mai minunată ce poate fi dată în favoarea creştinismului şi abordarea care va câştiga suflete pentru adevăr. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 293 (13 octombrie)
Duminică, 5 iulie: Martori neobișnuiți
Cei doi demonizaţi vindecaţi au fost primii misionari pe care i-a trimis Hristos să predice Evanghelia în regiunea Decapole. Oamenii aceștia avuseseră prilejul să asculte învăţăturile lui Hristos numai câteva clipe. Nu avuseseră niciodată ocazia să asculte o predică a Lui. Ei nu puteau să-i înveţe pe oameni ca ucenicii, care fuseseră zilnic cu Hristos. Dar purtau în propria persoană dovada că Isus era Mesia. Ei puteau spune ce știau, ce văzuseră, ce auziseră și ce simţiseră ei înșiși din puterea lui Hristos. Lucrul acesta îl poate face oricine a fost atins în inima lui de harul lui Dumnezeu. Ioan, ucenicul iubit, scria: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii… Ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă” (1 Ioan 1:1-3). – Hristos, Lumina lumii, p. 340
După vindecarea femeii, Isus a dorit ca ea să recunoască binecuvântările primite. Darurile pe care le oferă Evanghelia nu trebuie câștigate în ascuns sau folosite în taină. De aceea, Domnul cere de la noi să mărturisim despre bunătatea Lui. „Voi Îmi sunteţi martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu” (Isaia 43:12).
Mărturia noastră despre credincioșia Sa este mijlocul pe care Cerul l-a ales pentru a-L descoperi lumii pe Hristos. Noi trebuie să recunoaștem harul Său, așa cum este făcut cunoscut prin sfinţii din vechime, dar ceea ce are într-adevăr efect este mărturia propriei experienţe. Suntem martori pentru Dumnezeu atunci când descoperim în noi lucrarea unei puteri dumnezeiești. Fiecare om are o viaţă deosebită de a tuturor celorlalţi și o experienţă cu totul deosebită de a lor. Dumnezeu dorește ca laudele noastre să se înalţe către El, purtând amprenta individualităţii noastre. Toate aceste recunoașteri preţioase pentru lauda slavei harului Său, când sunt susţinute de o viaţă curată, creștinească, au o putere de neînvins, care lucrează pentru salvarea oamenilor. – Hristos, Lumina lumii, p. 347
Este spre binele nostru să ţinem proaspătă amintirea fiecărui dar de la Dumnezeu. În felul acesta, credinţa este întărită pentru a cere și a primi mai mult. Este o mai mare încurajare pentru noi în cea mai mică binecuvântare pe care o primim de la Dumnezeu decât în toate binecuvântările pe care le putem găsi în credinţa și în experienţa altora. Sufletul care răspunde harului lui Dumnezeu va fi ca o grădină udată. Sănătatea lui va crește repede, lumina lui va răsări în întuneric și slava Domnului se va vedea peste el. Să ne aducem aminte de iubirea duioasă a Domnului și de mulţimea îndurărilor Lui. Asemenea poporului Israel, să ridicăm pietrele noastre de amintire și să înscriem pe ele istoria preţioasă a celor făcute de Dumnezeu pentru noi. Și, când revedem felul Lui de purtare în pelerinajul nostru, să spunem din inimi pline de recunoștinţă: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?…” – Hristos, Lumina lumii, p. 348
Luni, 6 iulie: Proclamă-L pe Isus cel înviat
Deasupra mormântului strălucea o lumină, dar trupul lui Isus nu era acolo. … Femeile s-au înspăimântat. S-au întors să fugă, dar cuvintele îngerului le-au oprit pașii. „Nu vă temeţi”, le-a zis el, „căci știu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici, a înviat după cum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde a fost pus Domnul și duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre morţi.” Au privit din nou în mormânt și au auzit din nou vestea aceasta minunată. Un alt înger în chip de om era acolo și le-a zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învie!”
A înviat! A înviat! Femeile rosteau mereu aceste cuvinte. Acum nu mai era nevoie de miruri de uns. Mântuitorul este viu, nu este mort! Ele își amintesc acum de cuvintele Lui când, vorbind despre moartea Sa, zicea că va învia. Ce zi extraordinară pentru omenire! Repede, femeile au plecat de la mormânt „cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui”. – Hristos, Lumina lumii, pp. 788–789
Presupunând că El era grădinarul, L-a implorat ca, dacă Îl luase pe Domnul ei, să-i spună unde L-a pus pentru a-L putea lua de acolo. Isus i S-a adresat cu vocea Sa cerească, spunând: „Maria!” Ea era familiarizată cu tonul acelei voci dragi și a răspuns pe dată: „Învățătorule!” Și, în bucuria ei, era cât pe-aci să-L îmbrățișeze; dar Isus a zis: „Nu Mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.” Bucuroasă, s-a grăbit să le ducă ucenicilor vestea cea bună. …
În acest timp, Toma nu era prezent. El nu a vrut să creadă cu umilință relatarea ucenicilor, ci a afirmat cu fermitate și sigur pe sine că nu va crede până nu își va pune degetele pe locul lăsat de cuie în mâinile Mântuitorului și până nu-și va pune mâna pe coasta în care fusese înfiptă cu violență sulița. Prin aceasta, el a arătat o lipsă de încredere în frații lui. Dacă toți ar cere aceeași dovadă, nimeni nu L-ar mai primi acum pe Isus și nu ar mai crede în învierea Sa. … Lui Dumnezeu nu I-a plăcut neîncrederea lui Toma. Când Isus S-a întâlnit din nou cu ucenicii, Toma era cu ei și, când L-a privit pe Isus, a crezut. … Toma a strigat: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Dar Isus l-a mustrat pentru necredința lui, spunând: „Tomo, … pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut!” – Scrieri timpurii, pp. 187–188
Marți, 7 iulie: Impactul unei vieți schimbate
În viața ucenicului Ioan este exemplificată adevărata sfințire. În timpul anilor de strânsă legătură cu Hristos, el a fost adesea avertizat și atenționat de Mântuitorul și a primit aceste mustrări. În timp ce caracterul Celui divin se manifesta înaintea lui, Ioan și-a văzut lipsurile și a fost umilit prin această descoperire. Zi de zi, el a privit blândețea și îngăduința lui Isus în contrast cu firea lui violentă și a auzit lecțiile Sale de umilință și răbdare. Zi de zi, inima lui a fost atrasă către Hristos până când, din iubire pentru Învățătorul său, el s-a pierdut din vedere pe sine. Puterea și blândețea, măreția și smerenia, tăria și răbdarea pe care le-a văzut în viața zilnică a Fiului lui Dumnezeu au umplut sufletul său de admirație. El și-a predat firea sa răzbunătoare și ambițioasă puterii modelatoare a lui Hristos și iubirea divină a lucrat în el transformarea caracterului. – Faptele apostolilor, p. 557
Când Domnul Hristos locuiește în inimă, întreaga ființă va fi plină de iubirea Sa, de bucuria comuniunii cu El, astfel încât se va alipi cu totul de El; privindu-L, eul va fi uitat. Atunci iubirea față de Domnul Hristos va fi izvorul acțiunilor noastre. Aceia care au ajuns să simtă iubirea constrângătoare a lui Dumnezeu nu se vor întreba cât sau ce anume trebuie să dea pentru a împlini cerințele lui Dumnezeu; ei nu vor dori să știe care sunt cerințele minime pentru un standard de viețuire, ci vor tinde către o desăvârșită conformare cu voința Răscumpărătorului lor. Cu o dorință puternică, ei jertfesc totul și manifestă un interes pe măsura valorii țintei pe care o urmăresc. Doar mărturisirea în cuvinte a credinței noastre în Hristos, fără a avea o profundă iubire pentru El, nu este decât vorbărie, un formalism rece și o corvoadă zadarnică. – Calea către Hristos, p. 44
Dumnezeu ne-a dat darul vorbirii ca să putem să le spunem altora ce face El pentru noi, pentru ca dragostea și compasiunea Lui să poată mișca și alte inimi și, astfel, alte suflete să-L laude pe Cel ce le-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. „Voi sunteți martorii Mei”, spunea Domnul (Isaia 43:10). Dar, pentru a da o mărturie eficientă, toți cei chemați să fie martori pentru Hristos trebuie să învețe de la El. În calitate de copii ai Împăratului ceresc, ei trebuie să se autoeduce pentru a da mărturie cu glas clar, distinct, astfel încât nimeni să nu aibă impresia că au vreo rezervă când trebuie să vorbească despre îndurările Domnului. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 243
Toţi trebuie să devenim martori pentru Isus. Puterea legăturilor sociale, sfinţită prin harul lui Hristos, trebuie să fie dezvoltată ca să putem câștiga suflete pentru Mântuitorul. Să facem astfel încât lumea să vadă că noi nu suntem absorbiţi în mod egoist numai de interese proprii, ci dorim să le dăm și altora din binecuvântările și privilegiile noastre. Să-i facem să vadă că religia nu ne face insensibili sau pretenţioși. Toţi aceia care susţin că L-au găsit pe Hristos să lucreze ca El pentru binele oamenilor. – Hristos, Lumina lumii, p. 152
Miercuri, 8 iulie: Să ne povestim experiența personală
În religia adevărată nu există nimic egoist sau exclusivist. Evanghelia lui Hristos se răspândește acolo unde ajunge. … Ea este descrisă ca fiind sarea pământului, aluatul care transformă, lumina care luminează în întuneric. Este imposibil ca un om să păstreze doar pentru sine harul și iubirea lui Dumnezeu, să se bucure de comuniune cu El și totuși să simtă că nu are nicio răspundere pentru sufletele pentru care a murit Hristos, care sunt în rătăcire și întuneric și mor în păcatele lor. Dacă aceia care spun că sunt urmași ai lui Hristos neglijează să lumineze ca lumini în lume, puterea de viață îi va părăsi și ei vor ajunge reci și fără Hristos. Vraja indiferenței îi va învălui, o apatie ca de moarte a sufletului, care îi va face să fie niște trupuri moarte, și nu reprezentanți plini de viață ai lui Hristos.
Fiecare trebuie să-și ia crucea și, cu blândețe și smerenie a inimii, să-și asume misiunea care i-a fost încredințată de Dumnezeu și să se angajeze într-un efort personal pentru cei din jurul său care au nevoie de ajutor și lumină. Toți cei care își asumă aceste îndatoriri vor avea o experiență bogată și variată și vor fi întăriți și stimulați să facă eforturi stăruitoare pentru salvarea lor, cu frică și cutremur, pentru că Dumnezeu este cel care lucrează în ei și le dă, după plăcerea Lui și voința, și înfăptuirea. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 211 (21 iulie)
Când Duhul lui Dumnezeu ia în stăpânire inima, viața este schimbată. Gândurile păcătoase sunt înlăturate, faptele rele sunt părăsite, iubirea, smerenia și pacea iau locul mâniei, invidiei și certurilor. Bucuria ia locul tristeții, iar fața reflectă bucuria Cerului. Nimeni nu vede mâna care ridică povara, nimeni nu vede lumina care coboară din curțile cerului. Binecuvântarea vine în clipa în care sufletul se predă prin credință lui Dumnezeu. Apoi, acea putere pe care nu o poate vedea niciun ochi omenesc creează o făptură nouă, după chipul lui Dumnezeu. – Minte, caracter și personalitate, vol. 2, p. 760
Creștinul adevărat va înțelege ce înseamnă să treacă prin conflicte grave și prin experiențe grele, dar el va crește în mod constant în harul lui Hristos ca să-l poată înfrunta cu succes pe vrăjmașul sufletului. … Uneori, întunericul va apăsa asupra inimii sale, dar adevărata lumină va străluci, iar razele minunate ale Soarelui Neprihănirii vor risipi întunericul și, … prin harul lui Hristos, el va fi făcut în stare să dea o mărturie credincioasă despre lucrurile pe care le-a auzit de la mesagerul inspirat al Domnului. Când le transmite altora adevărul, cel care lucrează pentru Hristos va obține o viziune mai clară a măsurilor luate pentru toți, a harului lui Hristos care este îndeajuns pentru orice vreme de conflict, suferință și încercare. Prin planul tainic de răscumpărare, a fost asigurat har pentru ca lucrarea nedesăvârșită a omului să poată fi primită în Numele Domnului Isus, Apărătorul nostru. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 260 (9 septembrie)
Joi, 9 iulie: Puterea mărturiei personale
Regele iudeu [Agripa] fusese învățat și cunoștea Legea și Profeții și, de la martori vrednici de încredere, aflase despre unele dintre lucrurile despre care vorbea Pavel. Așadar, argumentele … erau clare și convingătoare. … Și el trebuie să fi fost impresionat de acest zel aprins pe care nici loviturile și nici închisoarea nu l-au putut răci. Pentru un moment, el a uitat de demnitatea poziției sale, a pierdut din vedere tot ce era în jur și, impresionat de adevărurile pe care le auzise, nu l-a mai văzut decât pe smeritul întemnițat care stătea înaintea lui ca un ambasador al lui Dumnezeu și a răspuns involuntar: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” Cu o adâncă solemnitate, apostolul a răspuns: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu”, și, ridicând mâinile prinse în cătușe, a adăugat: „Afară de lanţurile acestea.” Toți cei care l-au ascultat erau convinși că Pavel nu era un deținut ca alții. Un om care putea să vorbească așa ca el, să prezinte argumentele pe care le prezentase el, care era cuprins de înflăcărarea unei credințe inspiratoare, îmbogățit prin harul lui Hristos, atât de calm și cu conștiința curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, un om care putea să spună că ar dori ca toți acei oameni de rang princiar și distinși să poată avea o speranță, o încredere și o credință ca acelea care îl susțineau pe el, un om care, fără să nutrească nici cea mai mică dorință de răzbunare, putea să se roage ca ei să fie feriți de conflicte, de necazurile și suferințele de care avusese el parte, un asemenea om nu putea fi un impostor. – Sketches From the Life of Paul, pp. 259–260
Creștinismul va face ca un bărbat să fie un gentleman. Hristos a fost curtenitor și amabil chiar și față de persecutorii Lui, iar adevărații Săi urmași vor manifesta aceeași atitudine. Priviți-l pe apostolul Pavel când a fost adus în fața conducătorilor. Discursul lui înaintea lui Agripa este o ilustrare a adevăratei curtoazii, precum și a elocvenței convingătoare. Evanghelia nu încurajează politețea formală, obișnuită în lume, ci amabilitatea și curtoazia care izvorăsc din adevărata bunătate a inimii. …
Adevărata noblețe nu se va manifesta niciodată, atâta vreme cât eul este considerat scopul suprem. Iubirea trebuie să se afle în inimă. Motivațiile unui creștin desăvârșit sunt izvorâte dintr-o iubire profundă față de Domnul lui. Preocuparea lui neegoistă pentru binele fraților iese din rădăcinile iubirii lui față de Hristos. Iubirea conferă milă, bună-cuviință și un comportament plăcut. Ea luminează chipul și îmblânzește vocea, înnobilează și înalță întreaga ființă. – Slujitorii Evangheliei, p. 123
Frații mei, … aveți privilegiul de a vă bucura în Domnul și în cunoașterea harului Său susținător.
Fie ca iubirea Sa să ia în stăpânire mintea și inima voastră! Feriți-vă să nu ajungeți prea obosiți, împovărați de griji și descurajați! Aduceți o mărturie încurajatoare! Abateți-vă privirile de la ce este întunecat și descurajator și priviți la Isus, marele nostru Conducător! – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 186
Vineri, 10 iulie
Pentru studiu suplimentar:
Faptele apostolilor, cap. „Vrei să mă îndupleci”;
Astăzi cu Dumnezeu, p. 186, cap. „Lucrarea Duhului” (26 iunie).
