Comentarii inspirate (st. 1)

„Martorii Mei”

Sabat după-amiază, 27 iunie

Dumnezeirea a fost mișcată de milă pentru neamul omenesc, iar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt S-au hotărât să întocmească planul de mântuire. Pentru ca acest plan să fie pus în aplicare pe deplin, s-a hotărât ca Domnul Hristos, unicul Fiu al lui Dumnezeu, singurul născut din Tatăl, să Se dea pe Sine Însuși ca o jertfă pentru păcat. Oare în ce unități s-ar putea măsura adâncimea acestei iubiri? … Odată cu Hristos, El a dat toate resursele cerului, astfel ca nimic să nu lipsească în planul pentru salvarea omului. Aici este dragostea a cărei contemplare va umple sufletul cu o recunoștință ce nu poate fi exprimată! O, ce dragoste, ce dragoste fără seamăn! Contemplarea acestei iubiri va curăți sufletul de orice egoism. Îl va conduce pe ucenic să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-L urmeze pe Mântuitorul. – Sfaturi pentru sănătate, p. 222

Natura vorbește rațiunii lor, declarând că există un Dumnezeu viu, un Dumnezeu Creator, Conducătorul suprem a toate. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el” (Psalmii 19:1,2). Frumusețea ce îmbracă pământul este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu. Noi o putem vedea în dealurile cele veșnice, în pomii cei falnici, în mugurii care se deschid, precum și în florile suave. Toate vorbesc despre Dumnezeu. Sabatul, arătând întotdeauna spre Acela care le-a făcut pe toate, îi îndeamnă pe oameni să deschidă marea carte a naturii și să urmărească acolo dovezile înțelepciunii, puterii și iubirii Creatorului. – Patriarhi și profeți, p. 48

Toate izvoarele de duioşie şi de afecţiune care s-au deschis în sufletele oamenilor nu sunt decât ca nişte mici pârâiaşe faţă de oceanul nemărginit atunci când sunt comparate cu iubirea infinită şi inepuizabilă a lui Dumnezeu. Limba nu poate să o exprime, pana nu o poate zugrăvi. Poţi să meditezi asupra ei în fiecare zi a vieţii tale. În străduinţa de a înţelege dragostea şi compasiunea Tatălui ceresc, poţi să cercetezi Scripturile în mod sincer şi stăruitor pentru a le înţelege, poţi să faci apel la toată puterea şi capacitatea pe care Dumnezeu ţi le-a dat, şi totuşi, dincolo de acestea, rămâne o infinitate. Poţi studia veacuri întregi această dragoste, dar nu vei putea înţelege niciodată pe deplin lungimea şi lărgimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Dumnezeu, manifestată prin faptul că L-a dat pe Fiul Său să moară pentru lume. Nici veşnicia nu va putea să o descopere pe deplin. Şi totuşi, studiind Biblia şi meditând la viaţa lui Hristos şi la planul de mântuire, aceste teme măreţe se vor deschide tot mai mult înţelegerii noastre. – Mărturii, vol. 5, p. 740

Toți trebuie să lumineze, pentru că lumina adevărului a venit asupra lor și ei nu pot să nu lumineze în întunericul moral al lumii. …
Există suflete care trebuie să fie înviorate, sunt mulți care trebuie să primească bucuria mântuirii în sufletul lor. Ei au rătăcit, nu și-au clădit un caracter frumos, dar Dumnezeu Se bucură ca ei să fie refăcuți – bucuria Unsului Său. Aceasta le va da eficiență, fericire și asigurarea că sunt sfințiți – o mărturie vie. … Aceasta înseamnă vindecare și curățire pentru orice suflet care va veni la Hristos. Există un balsam în Galaad, acolo este un mare Medic. – The Upward Look, p. 287

Duminică, 28 iunie: Ocazii de a fi mântuiți

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să folosească orice resursă pentru a extinde Împărăţia Sa. Apostolul Pavel declară că „lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” şi să se facă „rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2:3,4,1). Iar Iacov spune: „Să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate” (Iacov 5:20). Fiecare credincios are obligaţia de a li se alătura fraţilor lui în adresarea invitaţiei: „Veniţi, căci iată că toate sunt gata” (Luca 14:17). Fiecare trebuie să-i încurajeze pe ceilalţi să facă o lucrare din toată inima. Invitaţii stăruitoare vor fi adresate de o biserică vie. Sufletele însetate vor fi conduse la apa vieţii. Apostolii au purtat povara responsabilităţii de a-şi lărgi sfera de lucru, de a proclama Evanghelia în regiuni încă neatinse. Din exemplul lor învăţăm că în via Domnului nu trebuie să existe leneşi. Slujitorii Săi trebuie să-şi extindă continuu cercul eforturilor. Ei trebuie să facă mereu mai mult, niciodată mai puţin. Lucrarea Domnului trebuie să se extindă şi să se lărgească până când va cuprinde întreaga lume. – Mărturii, vol. 7, pp. 14–15

Există unii care au avut ocazii foarte puțin favorabile, care au mers pe căi greșite, pentru că nu au cunoscut o cale mai bună, iar razele luminii vor ajunge la ei. Cuvântul Domnului li se va adresa așa cum i s-a adresat lui Zacheu, când Domnul i-a zis: „Astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19:5), iar cei despre care se presupunea că sunt niște păcătoși împietriți se vor dovedi a avea o inimă la fel de sensibilă ca a unui copil, pentru că Domnul Hristos a binevoit să le acorde atenție. Mulți vor veni din mijlocul celor mai grave greșeli și păcate și le vor lua locul acelora care au avut ocazii și privilegii, dar nu le-au prețuit. Ei vor fi considerați aleșii lui Dumnezeu, deosebiți și prețioși, iar când Domnul Hristos va veni în Împărăția Sa, vor sta lângă tronul Său. – Conflict and Courage, p. 301

El i-a tratat cu respect chiar și pe aceia care căzuseră pe treptele cele mai de jos. Pentru Hristos, a fi în contact neîncetat cu vrăjmășia, stricăciunea și necurăția însemna o durere continuă, însă El n-a rostit niciodată vreo expresie prin care să arate că sensibilitatea Sa suferise un șoc sau că gustul Său rafinat fusese ofensat. Oricare ar fi fost obiceiurile rele, prejudecățile adânci sau pasiunile care stăpâneau ființele umane, El i-a întâmpinat pe toți cu o blândețe plină de milă. Când vom fi părtași Duhului Său, îi vom privi pe toți oamenii ca pe frați, având aceleași ispite și încercări, căzând adesea și luptându-se să se ridice din nou, războindu-se cu descurajările și dificultățile, însetând după compasiune și ajutor. … Atunci îi vom întâmpina într-un asemenea mod, încât să nu-i descurajăm sau să-i scârbim, ci să trezim speranța în inimile lor. – Divina vindecare, p. 165

Luni, 29 iunie: Bucurie pentru Isus

Cele nouăzeci şi nouă de oi sunt lăsate în pustie şi începe căutarea celei care s-a rătăcit. Când oaia pierdută este găsită, păstorul o ridică pe umerii săi şi se întoarce bucuros. Nu se întoarce nemulţumit, murmurând şi certând sărmana oaie pentru că i-a provocat atâtea necazuri, ci el se întoarce plin de bucurie cu povara oii pe umeri. Apoi urmează o manifestare şi mai mare a bucuriei. Prietenii şi vecinii sunt chemaţi să se bucure alături de cel care a găsit-o: „Căci mi-am găsit oaia care era pierdută.” Tema bucuriei a fost găsirea; nu s-a insistat asupra rătăcirii, deoarece bucuria găsirii contrabalansa mâhnirea pierderii şi grijile, încurcăturile şi pericolele pe care le implicase căutarea oii pierdute şi aducerea ei acasă în siguranţă. „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă” (Luca 15:7). – Lift Him Up, p. 206

Deși zace pierdută în praf și gunoi, moneda este totuși de argint. Proprietarul o caută, deoarece este de valoare. Tot astfel, fiecare suflet, deși degradat de păcat, este considerat prețios în ochii lui Dumnezeu. După cum moneda poartă chipul și inscripția puterii conducătoare, tot așa, când a fost creat, omul a purtat chipul lui Dumnezeu și, chiar dacă acum acest chip este deteriorat și șters prin influența păcatului, urmele lui rămân în fiecare suflet. Dumnezeu dorește să refacă sufletul și să întipărească din nou în el chipul neprihănirii și al sfințeniei Sale.
Femeia din parabolă își caută cu atenție moneda pierdută. Ea aprinde o candelă și mătură casa. Îndepărtează tot ce i ar putea stânjeni căutarea. Deși s-a pierdut doar o monedă, ea își va continua căutarea până când o va găsi. Tot astfel, dacă un membru al familiei este înstrăinat de Dumnezeu, trebuie folosite toate mijloacele pentru recâștigarea lui. – Parabolele Domnului Hristos, p. 194

Atunci când suntem conlucrători cu Dumnezeu în felul acesta, lucrarea poartă amprenta divină. … Cu câtă bucurie priveşte Cerul la aceste influenţe unite! Tot cerul îi urmăreşte pe cei care sunt mâna de lucru ce aduce la îndeplinire planul lui Dumnezeu pe pământ, împlinind astfel voia Dumnezeului cerului. O astfel de colaborare realizează o lucrare care Îi aduce onoare, slavă şi mărire lui Dumnezeu. O, dacă am iubi toţi așa cum a iubit Hristos, pentru ca oamenii care pier să poată fi salvaţi de la ruină, ce schimbare s-ar produce în lumea noastră! … „Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine” (Ţefania 3:12-17). Ce descriere! Oare îi putem înţelege semnificaţia? – Mărturii, vol. 6, p. 457

Marți, 30 iunie: Creștem când oferim

Iubirea lui Hristos este adâncă și fierbinte, revărsându-se ca un șuvoi care nu poate să fie stăvilit către toți aceia care vor să o primească. În iubirea Sa nu există nici urmă de egoism. Dacă ajunge să fie un principiu care sălășluiește în inimă, această iubire, care își are originea în ceruri, se va face cunoscută nu numai acelora de care suntem legați prin relații sfinte, ci tuturor celor cu care venim în contact. Ea ne conduce să facem mici fapte de atenție, ne dă dispoziția de a face concesii, gesturi de amabilitate, ne determină să spunem cuvinte delicate, adevărate și încurajatoare. Ne va face să le oferim înțelegere acelora ale căror inimi flămânzesc după simpatie. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 5, p. 1140

Isus a zis: „Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică” (Ioan 4:14). Când Duhul Sfânt vă descoperă adevărul, veți strânge drept comoară cele mai prețioase experiențe și veți avea dorința de a le vorbi și altora despre lucrurile aducătoare de mângâiere care v-au fost descoperite. Când veți veni în legătură cu ei, le veți împărtăși idei noi cu privire la caracterul sau lucrarea lui Hristos. Veți avea o nouă descoperire a iubirii Sale milostivitoare, pentru a o împărtăși și acelora care-L iubesc, și celor care nu-L iubesc.
„Dați și vi se va da” (Luca 6:38), deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este „o fântână din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban” (Cântarea cântărilor 4:15). Inima care a gustat o dată iubirea lui Hristos dorește fără încetare un torent și mai adânc și, dacă veți da, veți primi într-o măsură tot mai bogată. Orice descoperire a lui Dumnezeu pentru suflet mărește puterea de a cunoaște și de a iubi. Strigătul neîntrerupt al inimii este: „Mai mult despre Tine” și, întotdeauna, răspunsul Scripturii este: „Cu mult mai mult” (Romani 5:9,10). Pentru că lui Dumnezeu Îi place să facă „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 20–21

Oriunde există viață în supușii Împărăției lui Dumnezeu, va exista extindere și dezvoltare. Există un schimb constant – luăm și dăm mai departe, primim și Îi înapoiem Domnului ce este al Său.
Dumnezeu lucrează cu fiecare credincios adevărat, iar lumina și binecuvântarea primite sunt readuse în lucrarea pe care o face credinciosul. Capacitatea lui de a primi crește proporțional cu ceea ce dă din ce a primit. În măsura în care le face parte și altora de darurile cerești, el face loc curenților proaspeți de adevăr și har din izvorul cel viu să curgă în sufletul lui. El primește atunci o lumină mai mare, cunoștință și o binecuvântare sporită. Viața și dezvoltarea bisericii sunt în această lucrare încredințată fiecărui membru al ei.
Acela a cărui viață constă în a primi mereu și a nu da niciodată va pierde curând binecuvântarea. Dacă adevărul nu se revarsă de la el spre alții, pierde capacitatea de a primi. Noi trebuie să dăm continuu bunurile cerului dacă dorim să avem binecuvântări proaspete. … Dacă oamenii vor deveni canale prin care binecuvântarea lui Dumnezeu să poată curge pentru alții, Domnul va păstra întotdeauna canalul plin. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 303 (21 octombrie)

Miercuri, 1 iulie: Credincioși poruncii lui Hristos

Isus a ajutat întreaga omenire să cunoască și să înțeleagă misiunea Sa divină și lucrarea Sa. El a venit să reprezinte caracterul Tatălui înaintea lumii și, pe măsură ce studiem viața Sa, cuvintele și lucrările Sale, suntem ajutați în toate aspectele legate de instruirea în ascultarea de Dumnezeu și, pe măsură ce imităm exemplul pe care ni l-a dat, devenim niște epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Noi suntem agenții umani care trebuie să-L reprezinte pe Hristos prin caracterul lor înaintea lumii.
Hristos nu ne-a lăsat numai reguli explicite, care ne arată cum putem deveni copii ascultători, ci ne-a arătat, prin viața și caracterul Său, și cum să facem ce este bine și plăcut înaintea lui Dumnezeu, în așa fel încât să nu existe niciun motiv pentru care să nu devenim plăcuți înaintea Lui. – Lift Him Up, p. 169

Oricine crede în Hristos ca Mântuitor personal are obligația față de Dumnezeu să fie curat și sfânt, să facă o lucrare spirituală, să caute să-i aducă la mântuire pe cei pierduți, fie că sunt mari sau mici, bogați sau săraci, liberi sau sclavi. Cea mai mare lucrare de pe acest pământ este aceea de a-i căuta și a-i salva pe cei pierduți, pentru care Domnul Hristos a plătit un preț infinit – sângele Său. Fiecare are obligația de a lucra în mod activ. … Dacă nu este căutată, oaia pierdută nu poate fi adusă înapoi la turmă. – Lift Him Up, p. 358

Noaptea cea lungă şi întunecoasă este greu de suportat, dar dimineaţa întârzie din îndurare, deoarece, dacă Stăpânul ar veni, atât de mulţi ar fi găsiţi nepregătiţi. Motivul acestei îndelungate întârzieri este dorinţa lui Dumnezeu ca poporul Său să nu piară. Dar venirea dimineţii pentru cei credincioşi şi a nopţii pentru cei necredincioşi este iminentă. Aşteptând şi veghind, poporul lui Dumnezeu trebuie să-şi manifeste caracterul deosebit, să arate că este despărţit de lume. Prin atitudinea noastră de veghere, noi trebuie să arătăm că suntem cu adevărat străini şi călători pe pământ. Deosebirea dintre cei care iubesc lumea şi cei care Îl iubesc pe Hristos este atât de clară, încât nu poate trece neobservată. În timp ce oamenii lumeşti sunt stăruitori şi stăpâniţi de ambiţie să-şi asigure comoara pământească, cei care sunt poporul lui Dumnezeu nu se conformează lumii, ci arată, prin atitudinea lor serioasă, de veghere şi de aşteptare, că sunt transformaţi, că ei nu îşi au căminul în această lume, ci sunt în căutarea unei patrii mai bune, chiar a celei cereşti. – Mărturii, vol. 2, p. 193

Joi, 2 iulie: Motivați de dragoste

Pavel … era convins că, dacă oamenii ar putea fi conduși să mediteze asupra uimitoarei jertfe aduse de Maiestatea cerului, egoismul ar fi izgonit din inimile lor. Apostolul zăbovește asupra fiecărui punct pentru ca noi să putem înțelege într-o oarecare măsură minunata bunăvoință a Mântuitorului, manifestată în favoarea păcătoșilor. El canalizează mințile mai întâi către poziția pe care Hristos a ocupat-o în cer, în sânul Tatălui Său; după aceea, Îl arată lăsându-Și deoparte slava, supunându-Se de bunăvoie condițiilor umilitoare din viața omului, asumându-Și responsabilitățile de rob și devenind ascultător până la moarte, și încă cea mai rușinoasă și revoltătoare, cu agonia cea mai lungă – moartea pe cruce. Putem contempla noi această minunată manifestare a iubirii lui Dumnezeu fără recunoștință și iubire și fără simțământul adânc al faptului că nu suntem ai noștri? – Divina vindecare, p. 501

Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu pot nutri ură sau invidie. Atunci când umple inima, principiul ceresc al iubirii veşnice se revarsă în afară, către ceilalţi, nu pentru că aceştia le-ar face favoruri, ci pentru că dragostea este principiul acţiunii şi ea schimbă caracterul, stăpâneşte impulsurile, controlează pasiunile, supune duşmănia, înalţă şi înnobilează sentimentele. Această dragoste nu este limitată doar la „eu şi al meu”, ci este largă cât lumea şi înaltă cât cerul, fiind în armonie cu cea a îngerilor slujitori. Cultivată în suflet, dragostea aceasta îndulceşte întreaga viaţă şi răspândeşte o influenţă purificatoare asupra tuturor celor din jur. Dacă o avem, nu putem fi decât fericiţi, indiferent dacă soarta ne zâmbeşte sau ne este potrivnică. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, trebuie să-i iubim şi pe copiii Săi. Această dragoste este spiritul lui Dumnezeu. … Dacă sufletul nu ne este botezat cu darul ceresc al iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ne lipseşte adevărata bunătate şi nu suntem potriviţi pentru cer, unde totul este dragoste şi unitate. – Mărturii, vol. 4, pp. 233–234

Una dintre cele mai puternice dovezi ale adevăratei convertiri este iubirea față de Dumnezeu și față de oameni. Cei care Îl primesc pe Isus ca Răscumpărător al lor au o iubire profundă și sinceră pentru alții care au o credință tot atât de prețioasă. Așa era cu credincioșii din Tesalonic. „Cât despre dragostea frățească”, scria apostolul, „n-aveți nevoie să vă scriem, căci voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții și iubiți în adevăr pe toți frații care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraților, să sporiți tot mai mult în ea. Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți de treburi și să lucrați cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Și, astfel, să vă purtați cuviincios cu cei de afară și să n-aveți trebuință de nimeni.” – Faptele apostolilor, p. 262

Vineri, 3 iulie

Pentru studiu suplimentar:
Faptele apostolilor, capitolul „Planul lui Dumnezeu cu biserica Sa”;
Hristos, Lumina lumii, partea a doua din cap. 86, „Duceți-vă și învățați toate neamurile”.