[luni, 11 mai]

Wayne E. Oates afirmă:

„Ideea că prezența lui Dumnezeu se manifestă oriunde face dovada unei familiarități sentimentale. Cântecele din țările occidentale vorbesc despre «discuții amicale cu Isus», de parcă Domnul ar fi un tovarăș cu care oricine poate sta la palavre. […] În schimb, într-un contrast izbitor, înțelepciunea Bibliei ne transmite faptul că prezența lui Dumnezeu ne învăluie atunci când nu ne dăm seama. În cel mai bun caz, recunoaștem prezența lui Dumnezeu abia după ce aceasta s-a manifestat.”

Cum se potrivește această opinie cu Textul-cheie?

„După întâmplarea aceasta, Ieroboam nu s-a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăși preoți pentru înălțimi, luați din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfințea preot al înălțimilor; și fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam, și pentru aceasta a fost nimicită ea și ștearsă de pe fața pământului.” (1 Regi 13:33,34)

Oare familiaritatea lui Ieroboam cu Dumnezeu să fi condus la alegerea lui dezastruoasă de a permite oricui să slujească în calitate de preot? Ce putem învăța despre reverența datorată Dumnezeului nostru sfânt?