Săptămâna de rugăciune: Vineri, Aurel Neațu (secretar al BAZS din România)

Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. —2 Corinteni 5:17

 

Despre Luther se pot spune multe lucruri, inclusiv negative, ca despre fiecare dintre slujitorii lui Dumnezeu, de altfel. A fost un om cu bune şi rele, care a avut însă curajul, spre deosebire de mulţi alţii, de a sta de partea adevărului. Prin studierea asiduă a Cuvântului a ajuns aproape de Dumnezeu, a descoperit şi înţeles adevăruri ascunse contemporanilor săi, s-a bucurat de călăuzirea Cerului, răspunzând necondiţionat chemării divine. Nu a dat înapoi, nu s-a temut, aşa cum bine remarcă serva Domnului:

„Neclintit ca o stâncă a stat Luther, în timp ce valurile cele mai furioase ale puterii lumeşti loveau asupra lui fără să-i facă vreun rău. Simpla putere a cuvintelor lui, atitudinea sa neînfricată, ochii calmi şi grăitori şi fermitatea neschimbătoare exprimată în fiecare cuvânt şi faptă au făcut o impresie profundă asupra adunării. Era evident că nu putea fi determinat să se supună mandatului Romei, nici prin promisiuni, nici prin ameninţări.”1

Ce deosebire este între Luther şi unii lideri (aşa-zis creştini) din perioada comunistă, care cu nonşalanţă scuzau compromisul, spunând: Ce era să fac? Am semnat (pentru binele bisericii, bineînţeles). De cealaltă parte, a celor neclintiţi în credinţă, Luther spunea: Nu semnez! Ce o fi, om vedea după. Dumnezeu să-mi ajute!

Să identificăm nevoia!

„Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de bărbaţi – bărbaţi care să nu se lase cumpăraţi sau vânduţi, bărbaţi care să fie cinstiţi şi credincioşi în adâncul sufletului lor, bărbaţi care să nu se teamă să spună păcatului pe nume, bărbaţi a căror conştiinţă este la fel de bine orientată către datorie, precum este acul busolei către pol, bărbaţi care vor lua poziţie neclintită pentru adevăr, chiar dacă s-ar prăbuşi cerurile.”2

Auzim, ce-i drept nu prea des, despre oameni, unii cu o situaţie materială precară, care returnează diferite bunuri găsite, obiecte sau bani, negândindu-se vreo clipă să-şi însuşească un bun care nu le aparţine. Câtă lume, ar spune Esop (filozof grec), dacă ar contemoran cu noi, şi niciun OM.

La olimpiada din 1928, de la Amsterdam, scrimerul Lucien Gaudin i-a spus arbitrului, care tocmai hotărâse reluarea ultimului asalt, pe motiv că lovitura sportivului italian Giulio Gaudini nu fusese concludentă: „Am fost atins!”, Franţa pierzând astfel medalia de aur în concursul pe echipe. „De ce n-ai tăcut?” i-au reproşat colegii. „Pentru că”, a răspuns Lucien, „deşi arbitrul nu văzuse, eu am ştiut şi n-aş putut să trăiesc cu asta.” Din nefericire, în ultimul timp sunt din ce în ce mai puţini cei care pun adevărul mai presus de orice, înaintea intereselor personale sau de grup. Şi nu vorbesc de cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu! Da, deşi pare surprinzător, vorbesc despre noi, cei care ne numim (pe drept, de altfel, din perspectiva învăţăturii) adevăraţii urmaşi ai lui Hristos. Ce-ar fi, de dragul Lui, să facem împreună câţiva paşi spre normalitate, aşa cum este ea în Hristos, pentru a făpturi noi. Sau, am putea numi paşii aceştia teze pe care Luther le-ar adresa creştinului modern. Oricum, important este să accepţi că mesajul este şi pentru tine.

Fii sincer cu tine însuţi!

Cel mai edificator test al naşterii din nou, dovada schimbării lăuntrice, îl constituie, fără doar şi poate, testul sincerităţii. Fii, în primul rând, sincer cu tine însuţi! Dispoziţia de a-ţi recunoaşte greşelile, limitele, şi de a nu te minţi că lucrurile incorecte din viaţa ta au o justificare acceptabilă ar trebui să fie parte integrantă din comportamentul oricărui creştin convertit. „Nimeni”, spune Pavel, „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate…” (Romani 12:3 u.p). Poate prea mult timp am fost în competiţie cu ceilalţi, şi asta ne-a făcut orgolioşi şi necinstiţi. Privind la oameni şi raportându-ne la ei, am învăţat să ne ascundem, să ne bucurăm în secret de micile plăceri ale omului firesc, şi asta ne-a făcut duplicitari. E timpul să privim doar la Hristos! Fii mereu în competiţie cu tine însuţi şi câştigă în fiecare zi bătălii pe câmpul de luptă al sfinţirii, cu omul firesc!

Fii onest cu ceilalţi!

Prea des, de data aceasta, ne lovim la tot pasul de vorbele frumoase, dar nesincere, de complezenţă, cu care ne alintăm unii pe alţii. Avem un discurs diferit, spunem noi diplomatic, în realitate de multe ori ipocrit, faţă de ceea ce gândim sau credem cu adevărat despre interlocutorul nostru. O astfel de atitudine, pacifistă, va lăsa nerezolvat fondul problemei şi nu va îndepărta cauzele, ale căror efecte se vor păstra, transformându-le în veşnice generatoare de tensiuni mocnite, care, în final, vor distruge relaţiile. Curajul de a spune adevărul întotdeauna, indiferent de implicaţii, cu riscul de a pierde pe termen scurt aprecieri sau foloase, i-a caracterizat de-a lungul timpului pe adevăraţii reprezentanţi ai lui Hristos şi ar trebui să ne definească şi pe noi. „Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii” (Zaharia 8:16). Şi nu uita porunca: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. E timpul să iertăm şi să fim iertaţi! Să iubim, să acceptăm, să dăruim, să trăim frumos ca în timpul zilei, „ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui” (2 Petru 1:16 u.p).

Fii credincios în lucrurile mici!

Cred că e timpul să fim credincioşi şi în lucrurile mici (mici, doar în mintea noastră), care definesc cu adevărat caracterul unui om. Toate care se văd sunt importante: Sabatul, zecimea, misiunea, închinarea, spunea Domnul Isus, dar nu lăsaţi ca timpul să treacă fără ca interiorul să fie schimbat. Aici, cred eu, avem de câştigat o bătălie. Nu există posibilitatea compensării, dacă cumva vreunul dintre noi are vreo speranţă de felul acesta. Fiţi duşmanii ipocriziei şi ai mediocrităţii spirituale! Lucraţi şi trăiţi ca pentru Domnul, învăţând de la El blândeţea, smerenia, modestia şi excelenţa caracterului.

Singura speranţă este să rămânem lângă Acela care nu a făcut nici cel mai mic compromis, care nu a fugit de suferinţă. Prin studiu şi rugăciune, prin devoţiune constantă, să fim aproape de Dumnezeu şi să rămânem în El. Să lăsăm veşnicia să inunde viaţa noastră zilnică şi să creştem în sfinţenie, la fiecare pas al credinţei, prin Duhul Sfânt.

Om nou în Hristos!

„Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi o sfinţenie pe care le dă adevărul” (Efeseni 4:20-24).

De-a lungul istoriei pământului, Dumnezeu a avut şi a pregătit slujitori integri, neînfricaţi, puternici, oameni care să nu facă compromis, nici rabat de la principiile Sale. Dar parcă niciodată nu a fost o vreme în care astfel de oameni să fie din ce în ce mai greu de găsit.

Într-o societate în care compromisul este cheia pentru putere – pentru a te ridica mai sus, pentru o viaţă mai comodă şi îndestulată –, acesta poate lua diferite forme, având multe feţe ascunse: fie că e vorba de manipulare, de ascunderea adevărului, de a închide ochii când se întâmplă vreo nedreptate, de a nu recunoaşte când greşeşti, de a te minţi şi pe tine însuţi că stai bine, de a nu deranja pe cineva atunci când trebuie să spui lucrurilor pe nume, oricare din ele în interes propriu. Nu e nevoie să furi, să înşeli sau să minţi flagrant; aceste mici compromisuri produc aceleaşi efecte, aceleaşi consecinţe dezastruoase: o minte care nu mai deosebeşte binele de rău, ochi bolnavi, care văd doar prin ceaţă.

Îi datorăm lui Dumnezeu o viaţă schimbată! Trăim finalul istoriei acestui pământ, dar nu ne ridicăm la înălţimea vremurilor! Hotărârea de a rămâne în Hristos ar trebui să fie prioritatea noastră, a urmaşilor Lui. Să cerem Domnului să deschidă cerul şi să reverse Duhul Sfânt peste noi şi peste biserica Sa. E timpul să fim autentici, creştini veritabili, asemenea oamenilor lui Dumnezeu, purtători de stindard, şi să scriem împreună cu El ultima pagină a istoriei acestui pământ – cu viaţa noastră, dacă e nevoie. E timpul să ridicăm ochii din colb şi să privim la Cel care vine, Singurul care oferă veşnicia!

ÎNTREBĂRI pentru meditație şi discuţie:

1. Ce înseamnă pentru tine să fi om nou în Hristos?
2. Ce forme înșelătoare ar putea lua compromisul, ca să fie acceptat?
3. Ce lucruri mici nu ar trebui să lipsească din viaţa ta de credinţă?