[luni, 2 martie]
„Un prieten nesincer și motivat de rău este mai de temut decât cea mai fioroasă fiară. Un animal sălbatic îți poate răni trupul, însă un prieten rău îți va răni gândurile.” – Siddhartha Gautama Buddha, fondator al budismului pe la 500 î.Hr.
„Nu te duce încotro te poartă cărarea, mergi pe unde nu este potecă și lasă niște urme.” – Ralph Waldo Emerson, eseist, poet și filosof american din secolul al XIX-lea
„Acela care merge bucuros în locul său din rând mi-a câștigat disprețul. I s-a dat un creier mare din greșeală, din moment ce, pentru el, șira spinării este de ajuns.” – Albert Einstein, fizician american de origine germană din secolul al XX-lea
„Când simți că ești înghiontit într-o direcție, gândește independent.” – Charles Swindoll, autor și pastor american contemporan
„Cel care se culcă lângă câini se umple de purici.” – George Herbert, poet englez din secolul al XVII-lea
„Fără îndoială că poate gândi și altcineva pentru mine, însă aceasta nu înseamnă că este și de dorit să facă acest lucru excluzând ceea ce gândesc eu pentru mine însumi.” – Henry David Thoreau, scriitor american din secolul al XIX-lea
„Pentru că ești altfel decât orice altă ființă creată de la începutul timpului, ești incomparabil.” – Brenda Ueland, scriitoare americancă din secolul al XX-lea
„Suntem animale cu capacitate de alegere, fiecare dintre noi.” – Jennifer James, antropolog cultural și autoare contemporană, de origine americană40