[duminică, 19 ianuarie] Chipul de aur
1. Ce anume l-a motivat pe împărat să facă acest chip?
Daniel 3:1-7
”Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului. 2 Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cârmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. 3 Atunci, dregătorii, îngrijitorii şi cârmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii şi toate căpeteniile ţinuturilor s-au strâns la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. S-au aşezat înaintea chipului pe care-l înălţase Nebucadneţar. 4 Iar un crainic a strigat cu glas tare: „Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! 5 În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului de aur pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar. 6 Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.” 7 De aceea, în clipa când au auzit toate popoarele sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului de aur pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.”
A trecut o vreme din momentul când împăratul a avut visul și până a făcut chipul. Totuși se pare că împăratul nu a mai putut uita visul și faptul că Babilonul era sortit să fie înlocuit de alte puteri. Nemulțumit să fie doar capul de aur, împăratul a dorit să fie reprezentat de un trup întreg de aur pentru a le transmite supușilor săi ideea că împărăția lui va rezista în toată istoria.
Această atitudine semeață ne amintește de constructorii Turnului Babel, care, în aroganța lor, au încercat să Îl sfideze pe Dumnezeu. La fel de arogant a fost și Nebucadnețar. El a realizat multe ca împărat al Babilonului și nu putea trăi cu gândul că împărăția lui va trebui să dispară. Astfel, într-un efort de a se autoînălța, el a poruncit să fie făcută o statuie care să simbolizeze puterea lui și prin care să își asigure credincioșia supușilor săi. Deși nu este clar dacă acest chip îl preînchipuia chiar pe împărat sau o zeitate, să ținem cont de faptul că, în Antichitate, linia care despărțea sfera politică de cea religioasă, chiar dacă exista, era adesea neclară.
De asemenea, să nu uităm că Nebucadnețar a avut două ocazii de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Prima, el i-a pus la probă pe tinerii evrei și i-a găsit de zece ori mai înțelepți decât toți înțelepții Babilonului. Apoi, după ce toți ceilalți învățați nu au reușit să îi relateze visul, Daniel i-a spus chiar gândurile lui, visul și interpretarea visului. În cele din urmă, împăratul a recunoscut superioritatea Dumnezeului lui Daniel. Surprinzător este faptul că aceste lecții de teologie nu l-au împiedicat pe Nebucadnețar să se întoarcă la idolatrie. De ce? Cel mai probabil, din cauza mândriei. Ființele umane păcătoase nu doresc să recunoască faptul că realizările lor materiale și intelectuale sunt zadarnice și sortite pieirii. Uneori poate și noi acționăm ca niște mici nebucadnețari, acordând prea multă atenție realizărilor și uitând cât de neimportante sunt acestea în comparație cu veșnicia.
Cum putem învăţa să nu cădem, în vreun mod subtil, în capcana în care a căzut Nebucadneţar?
