Broșura – 25 noiembrie
„Găsește Cartea!”
Gahida (nume fictiv) s-a născut într-o familie de musulmani
într-o țară din fosta URSS și zeci de ani a respectat religia
părinților ei. Într-o zi, în timp ce se ruga, a văzut un înger care
i-a spus: „Caută Cartea! Caută Cartea!” Dar ea nu știa despre ce
carte era vorba.
După cinci ani, a dezlegat enigma. A aflat că un evanghelist
adventist de ziua a șaptea avea să susțină o serie de prelegeri în
orașul ei și a decis să participe. Aceea a fost prima ocazie în care
a văzut o Biblie și a cumpărat-o.
– Când am început să citesc Biblia, am înțeles că aceasta era
„cartea” pe care mă îndemnase îngerul s-o caut, ne spune Gahida.
A studiat-o și a observat că Biblia și Coranul au multe lucruri
în comun.
Prelegerile i s-au părut interesante, dar a ezitat să treacă imediat
la religia creștină adventistă pentru că se temea că Dumnezeu
avea s-o pedepsească. Dar evanghelistul s-a rugat pentru ea
și Gahida a decis să vină la biserică „doar o singură dată”.
– Predica a fost despre femeia samariteană din Ioan 4. Practic,
a fost despre mine! ne mărturisește ea. Și eu căutam ceva mai
bun, la fel ca ea. M-am îndrăgostit de Isus și am înțeles că El este
cel mai bun. Nu am nevoie de nimic altceva decât de Hristos!
Gahida s-a botezat și, după un timp, i-a venit o idee despre
cum să le împărtășească noua ei credință persoanelor din fosta ei
comunitate religioasă. S-a gândit să scrie o carte despre călătoria
ei spirituală, în care să compare fosta ei credință cu învățăturile
Bibliei. S-a rugat mult pentru publicarea cărții și a primit donații
pentru tipărirea a 1 500 de exemplare.
Le-a dăruit fără teamă sute de exemplare conducătorilor
religioși din fosta ei religie.
– Trebuie să știți ce credeți și sper că vă va fi utilă cartea aceasta,
le spunea ea.
Gahida a tradus câteva dintre cărțile lui Ellen G. White în limba
ei natală, iar cu tipărirea cărții Patriarhi și profeți a avut o
experiență frumoasă.
– Când am trimis la tipografia centrală documentul cu traducerea,
în țara mea erau mari tulburări politice. Avusese loc o tentativă
de omor asupra președintelui țării. Toate editurile au fost închise
de urgență și au fost supuse unor controale pentru identificarea
materialelor controversate. Când a venit rândul tipografiei centrale
să fie inspectată, redactorul-șef nu a reușit să deschidă unul
dintre computere. Era chiar computerul pe care se afla traducerea
cărții Patriarhi și profeți. După plecarea inspectorilor, computerul
s-a deschis fără probleme și tipărirea cărții a fost posibilă. Publicarea
unei cărți este foarte scumpă, continuă Gahida, dar noi am
tipărit gratuit. Redactorul-șef ne-a spus: „Ceea ce faceți voi este
extraordinar și nu putem să vă cerem bani!”
Gahida Îi este recunoscătoare lui Dumnezeu pentru lucrarea
specială pe care i-a încredințat-o.
– Mulți oameni sunt fericiți să primească aceste materiale, ne
spune ea, iar în ce mă privește, Ellen White a devenit, prin scrierile
ei, prietena mea cea mai bună.