[joi, 19 decembrie]
Dumnezeu dorește să te ajute în situațiile grele din viața ta. Însă ajutorul Său nu vine întotdeauna sub forma unei viziuni sau a unui glas din cer, sau chiar a deschiderii Bibliei în dreptul pasajului potrivit! Deseori, Dumnezeu ne ajută prin alți oameni. Prietenii, părinții și conducătorii creștini ne pot ajuta să vedem mai clar atunci când noi ne aflăm în centrul problemei.
Lui Dumnezeu Îi face plăcere să te ajute. Cere-I călăuzirea pentru a găsi pe cineva de încredere, cu care să poți vorbi. Când alegi pe cineva, fii atent dacă faptele și cuvintele sale contrazic Cuvântul lui Dumnezeu. Un ghid creștin va pune în practică ceea ce spune. Nu va fi desăvârșit, însă va fi sincer, nu ipocrit, dispus să-și admită greșelile.
Planul lui Dumnezeu pentru tine este să primești ajutor de la alți agenți ai Împărăției Sale. Te afli într-un antrenament care te va ajuta să devii și tu mai târziu un ajutor pentru altcineva.