[marţi, 12 noiembrie] Lecţii din trecut
3. Care este diferenţa dintre prima parte a rugăciunii și versetele de mai jos?
Neemia 9:9-22
”9 Tu ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt şi le-ai auzit strigătele la Marea Roşie. 10 Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, pentru că ştiai cu câtă îngâmfare se purtaseră faţă de părinţii noştri şi Ţi-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi. 11 Ai despărţit marea înaintea lor şi au trecut pe uscat prin mijlocul mării, dar ai prăbuşit în adânc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau. 12 I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor şi noaptea printr-un stâlp de foc, care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze. 13 Te-ai pogorât pe Muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate. 14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt şi le-ai dat prin robul Tău Moise porunci, învăţături şi o Lege. 15 Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care jurasei că le-o vei da. 16 Dar părinţii noştri s-au îngâmfat şi şi-au înţepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale, 17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcusei pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit 18 nici chiar atunci când şi-au făcut un viţel turnat şi au zis: ‘Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!’ şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine. 19 În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze. 20 Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi le-ai dat apă să-şi potolească setea. 21 Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrăneşti în pustie şi n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit şi picioarele nu li s-au umflat. 22 Le-ai dat în mână împărăţii şi popoare, ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei, şi au stăpânit ţara lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi ţara lui Og, împăratul Basanului.”
Rugăciunea trece de la laudă adresată lui Dumnezeu pentru credincioșia Sa la relatarea necredincioșiei israeliților în experiențele lor din Egipt și din pustie. Sunt arătate toate darurile pe care li le-a oferit Dumnezeu, dar, din nefericire, răspunsul părinților lor a fost mândrie, încăpățânare și indiferență față de mila lui Dumnezeu.
Recunoașterea eșecului omului și a lipsei adevăratei devoțiuni sunt pași importanți în mărturisire și pocăință. Chiar dacă aceste versete ne vorbesc despre oameni care nu mai sunt printre noi de mult timp, nimeni nu poate nega că fiecare dintre noi se confruntă cu aceleași probleme.
Evanghelia ne spune că mărturisirea păcatelor este necesară, dar nu ea ne mântuiește, ci numai jertfa Domnului Hristos. Mărturisirea și pocăința sunt esențiale pentru a ne recunoaște nevoia de a fi îndreptățiți prin Hristos. „Când, prin pocăință și credință, Îl primim pe El ca Mântuitor, Domnul ne iartă păcatele și Își retrage pedeapsa prescrisă pentru călcarea Legii. Ca urmare, cel păcătos stă înaintea lui Dumnezeu ca un om neprihănit, primește favoarea Cerului și are părtășie cu Tatăl și cu Fiul prin Duhul Sfânt.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 3, p. 191
Și, pentru că bunătatea lui Dumnezeu ne ajută să ne mărturisim păcatele și să ne pocăim, trebuie să fim hotărâți ca, prin puterea Sa, să renunțăm la păcat.
Concluzia este că Israel a fost încăpățânat și Dumnezeu a fost iubitor. Privind ce făcuse Dumnezeu pentru poporul Israel în trecut, oamenii sau întărit în credința că El va continua să le poarte de grijă în prezent și în viitor. De aceea era atât de important să își amintească întotdeauna cum lucrase Dumnezeu în istoria lor. Când uitau, începeau să aibă probleme.
Privește în trecut, la momentele în care ai fost sigur că Dumnezeu lucra în viața ta. Aceasta poate fi o încurajare când treci prin situații grele, ajutându-te să te încrezi în bunătatea lui Dumnezeu chiar și atunci când ești descurajat și te temi de viitor.
