[miercuri, 13 noiembrie] Legea și prorocii
4. Cum sunt descriși israeliţii în comparaţie cu „bunătatea Lui cea mare”?
Neemia 9:23-31
”23 Le-ai înmulţit fiii ca stelele cerurilor şi i-ai adus în ţara despre care spusesei părinţilor lor că au s-o ia în stăpânire. 24 Şi fiii lor au intrat şi au luat ţara în stăpânire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, canaaniţii, şi i-ai dat în mâinile lor, împreună cu împăraţii şi popoarele ţării, ca să le facă ce le place. 25 Au ajuns stăpâni pe cetăţi întărite şi pe pământuri roditoare; au stăpânit case pline de tot felul de bunătăţi, puţuri săpate, vii, măslini şi pomi roditori din belşug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat şi au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare. 26 Totuşi ei s-au răsculat şi s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe prorocii Tăi, care-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine. 27 Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine, şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor şi, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori care i-au scăpat din mâinile vrăjmaşilor lor. 28 Când au avut odihnă, au început iarăşi să facă rău înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au stăpânit. Dar din nou au strigat către Tine, şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor, şi, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe ori. 29 I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta, dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlineşte, Ţi-au întors spatele cu îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul şi n-au ascultat. 30 I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin Duhul Tău, prin proroci, şi tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine. 31 Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit şi nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milostiv şi îndurător.”
Următoarea secțiune a rugăciunii (predicii) se concentrează pe viața în Canaan, când israeliții dețineau pământul pe care Dumnezeu li-l dăduse. Ei primiseră pământ, cetăți, vii și câmpuri gata să fie folosite, dar au luat totul de-a gata. La sfârșitul versetului 25 ni se spune că „au mâncat, s-au săturat și s-au îngrășat”. „S-au îngrășat” este o expresie folosită de puține ori în Biblie (Deuteronomul 32:13 și Ieremia 5:28) și, de fiecare dată, în sens negativ.
Probabil că poporul „a trăit în desfătări, prin bunătatea Lui”, dar desfătarea lor nu era „în Domnul”, ci în ceea ce aveau. Aparent, avuția nu te conduce la o relație mai strânsă cu Dumnezeu. De multe ori gândim: „Dacă aș avea lucrul acela, aș fi fericit.” Din nefericire, vedem că israeliții aveau totul de la Dumnezeu și totuși „fericirea” lor cu acele lucruri îi făcea să fie mai puțin credincioși lui Dumnezeu. Adesea ne concentrăm mai degrabă pe daruri și Îl uităm de Dătător. Aceasta este o amăgire fatală.
Desigur, nu înseamnă că nu putem fi fericiți pentru lucrurile pe care le primim de la Domnul. El dorește ca noi să ne bucurăm de darurile Lui, dar această bucurie nu garantează o relație cu El. De fapt, dacă nu suntem atenți, aceste lucruri pot deveni o piatră de poticnire.
Conducătorii și-au mărturisit necredincioșia față de Dumnezeu. Privind în istoria lor, ei au menționat pe nume fărădelegile comise de ei ca națiune. Ies în evidență două aspecte importante, care se repetă: (1) Israel a dat la o parte Legea lui Dumnezeu și (2) i-a persecutat pe proroci.
Ei și-au dat seama că Legea lui Dumnezeu și prorocii Săi aveau un rol determinant în dezvoltarea lor ca națiune credincioasă și ca indivizi. Rugăciunea arată această concluzie: „Poruncile Tale… fac viu pe cel ce le împlinește” (Neemia 9:29; citat din Leviticul 18:5) și afirmă că Duhul este Cel care a vorbit prin proroci. Dumnezeu ne-a dat poruncile Lui ca să avem viață din belșug și i-a trimis pe prorocii Săi să ne călăuzească în înțelegerea adevărului. Ce facem noi cu aceste daruri?
